Victor FALĂ

  POEZIE FĂRĂ CUVINTE

Poezia Rodicăi Gotca poate să facă să tremure chiar și o „inimă de piatră „.
Cele mai multe poezii din cartea „Frontiere desenate în aer cu pumnul” le percep ca o odă închinat timpului (trecut). Timpul care i-a înghițit lacom cele mai apropiate persoane, și ea ni le prezintă (în ordine cronologică presupun) în această ordine în versuri: bunicul, tatăl apoi tatăl copiilor ei.
Cu aceeași ușurință cu care autoarea ne provoacă scrâșnelile de dinți, mâncărimile țesuturilor nervoase în ceafă, la fel de ușor ne trezește zâmbete și bătăi de admirație în piept. Rodica ne spune despre fericire că:

„Nimeni nu mă poate lipsi de ea, Cum nu-mi poate jupui pielea.”

Aș spune că potrivit aceleeași formule, nimeni nu o poate lipsi de admirația cititorilor ei, care i-au citit versurile. Și sunt ferm convins că oricât de bine ai poseda cuvântul, nu vei reprezenta la fel de bine fericirea de a avea copii precum o face Rodica Gotca.

Rodica mai scrie și poezie Fără cuvinte, dacă să ne luăm după unul dintre titlurile ei, fiind o poezie ce merită toată admirația. Această poezie poate fi folosită drept carte poștală pentru iubit/iubită, părinți, cei mai buni prieteni, așa cum suntem în prag de sărbători, pentru al măguli.

„Tu știi să râzi

frumos,

cu gura până la urechi,

cum râde un fierăstrău

în miezul lemnului.

 

Tu știi să-mi răstorni gândurile

atât de firesc

precum lumina refractată

se răstoarnă în imagine

pe fundul ochiului.

 

Tu știi să-mi surpi zidurile

cu o singură lacrimă și să mă aduni,

cum o face un magnet

cu sutele de piulițe

împrăștiate pe covor.”

Este foarte frumos acest  strigăt adresat timpului, de parcă l-ar implora să se reîntoarcă pentru a  mai vedea din nou chipurile dispărute ale persoanelor dragi.