Poezia inclasabilă (Ronin Terente, „Șterge conversația”)

Oxana Gherman, dr. în filologie, lector,

U.P.S. „Ion Creangă” din Chișinău

Vocea lui Ronin Terente reprezintă, în backgroundul poeziei tinere basarabene, un timbru care se distinge în mod tranșant. Textele lui sunt stilistic, structural, tematic inclasabile, așa cum observă unul dintre opinenții copertei a patra a volumului de debut „Șterge conversația” (Editura Paralela 45, 2019). Ronin Terente creează o poezie de o densitate excepțională, ce comprimă elemente eterogene și aparent incompatibile, de dimensiuni ideatice diferite, având efectul unei texturi poetice cu tot felul de reliefuri, pe alocuri neprietenoase receptorilor.

Prin reciclarea clișeelor și dedoxificare, autorul obține un palimpsest intertextual, în matricea prozodică tradițională fiind incluse diverse inserții și linkuri specifice etosului basarabean în amestec cu cele străine, care fac referință la epoci și spații socio-culturale variate: „Duc versuri mai departe/ Ca p-un condamnat la groapă/ Ce n-ai putut face tu, tati/ Când te-a prins moartea-gestapo// Mamă, fiul tău risipitor/ Sădește semințe în mlaștină/ Sequoia să crească-n stomacul lor/ Cum crește poama la baștină// Mă întorc din astral și dau de facturi/ Șapte apeluri pierdute de la Nefertiti/ Poezia mea n-o să hrănească guri/ Decât dacă devine Hello Kitty”. Textul e un mix de „trimiteri” peste tot în lume, dar care conturează o idee generală: figura futilă a creatorului în societate, literatura ca moștenire inutilă și ca produs de comerț.

Imaginea eului poetic este reflectată în autodefiniții pline de scepticism și impresionante prin impactul asociațiilor vizuale, prin expunerea directă a unor accepții esențiale despre viață, lume și creație: „Zemfiro, sunt un psihopat/ Există doar azi și ce-i palpabil/ Horcăia de pe cruce un atârnat/ Și-l țineam de picioare, amabil”; „Sunt cucu care-și caută cuib/ În inima ta, adolescente.”. Autorul violentează percepțiile cititorului deprins cu unități structurale (cât de cât) coerente ale volumelor de poezie. Pe de altă parte, vocea lui se manifestă pretențios nu doar prin emfază, construcții bombastice, scandaloase, voit agresive, ci și răvășește intenționat cititorul, îl supralicitează, îl pune în inferioritate prin trimiteri interculturale de tot felul: „Mă descarc/ după ce-mi termin treaba/ Ca revolveru-n mâna luʼ Takeshi-n/ Sonatine/ The winner takes it all/ zice ABBA/ Îmi scot inima din piept/ ș-o ascund între pini”. Cititorul care nu cunoaște referințele rămâne dezarmat în fața acestor texte. Stilul oral (formele graiului moldovenesc) și cel livresc, limba română, rusă, engleză, elemente eterogene din domenii culturale naționale și internaționale sunt forțate să se complacă în formule comune, compacte. Autorul practică stilizarea intertextuală: unele texte preiau stilul poeziei populare românești sau al epopeii, pentru a-l umple cu un conținut cu totul impropriu. Iar titlurile par a fi niște încheieri ale unor lungi procese de reflecție, după fiecare titlu, autorul pune punct.

În evidență iese și abuzul de rime (în special monorime), de unități ritmice simetrice, apropiate de stilul rap: „Pun porție dublă de măsline/ În salată și-n Martini/ O iei? O iau. Amin// Asta-i povestea lui Ronin ș-a ()inei/ Două suflete pereche rătăcite în latrine/ / Universuʼ zice că: Totuʼ va fi bine/ Doar că nu azi și nu cu mine.” Mixând ritmul rap și textele monorimice, experimentul ar putea continua în transformarea poeziilor în piese muzicale, iar la o lectură în voce (să zicem, a autorului!) produce o atmosferă care te introduce imediat într-o stare de nebunie.

În pofida tuturor particularităților extreme ale textelor lui Ronin Terente, se face simțită și o necesitate de echilibrare. Scepticismul și patetismul se descarcă în sarcasm și se eliberează, de obicei către sfârșitul fiecărui text, prin autoironie – dovadă că autorul este pe deplin conștient de creația sa.