xxx
Cu trup de cal
Și portul de pisică
Te strângi tiptil la
Trupul meu
Ce țese întunecime
din mierea prea lichidă se arcuiesc
coloane în
Capul meu
brusc aud
fanfară și
Îți simt
spatele prea încordat
xxx
Cu trup de cal
Și portul de pisică
Te strângi tiptil la
Trupul meu
Ce țese întunecime
din mierea prea lichidă se arcuiesc
coloane în
Capul meu
brusc aud
fanfară și
Îți simt
spatele prea încordat
xxx
Am început să te văd cu adevărat când
te-am atins
Desenam cu
degetul silueta perfectă a unei vaze
de parcă
atingeam apa usor
călduță într-o dimineață de
Ianuarie
Un sărut muiat într-un vin roșu
demisec
toate stelele
Străluceau în culoare verde
Eram gata să le număr
pe toate
Apoi
fără să te întreb
am adormit între două coline
???
tipul care
îți promitea 3
copii tipul care îți
gătea lasagna la
8 martie tipul care ți-a
scris un ciclu in volumul de
debut tipul care ți-a
citit din Bukowski gol in
bucătărie tipul care
dormea la balcon
când se supăra pe
tine tipul care te-a făcut să
renunți la visele tale despre
Praga Bratislava sau București
Tipului ăla
eu încă vreau să îi scurtez
barba
odată la 2 săptămâni
și să fumăm împreună
la balcon
ascultând Alt-J
Recenzie de carte
”Ca să ai o zi bună trebuie să cuprinzi 7 oameni, sau să dai cuiva în bot”
După ce am citit „Scrum”, cartea de versuri a Veronicăi Ştefăneţ, cu care aceasta a câştigat concursul de debut al Editurii Max Blecher, am avut impresia că cenuşa strânsă în aceste poezii e una existenţială, ea aparţinând unui om cu o vastă experienţă de viaţă, acumulată nu doar între ieşitul în curte şi venitul la mâncat supă, când te strigă mama de la fereastră, ci fiind cu mult mai largă și mai dramatică.
,,Mi-am epuizat-o prin spitale/în tuburi băgate/ în uretre/ anestezii şi operaţii/ reanimări şi ambulanţe/ toată rezerva s-a dus pe copii/ unul a murit/ altul învaţă să mă mintă”.
Iar cenușa aceasta o şlefuieşte până devine smarald.
Poezia sa situată între rugăciune și înjurături, seamănă foarte mult cu un drum.
Intertextualizând cu tot felul de cântece rock sau jazz, poeta își etalează dramele, însă la modul ironic.
”Ca să ai o zi bună trebuie să cuprinzi 7 oameni, sau să dai cuiva în bot.”
O ironie ușor sarcastică se ridică deasupra poeziilor sale ca un abur, și îți rămâne în minte chiar și după ce le termini de citit ca niște lipitori pe piele.
„Toţi poeţii sunt nişte rataţi”, ne spune poeta și din această clipă încolo ironia sa devine autoironie și începe să strălucească aidoma unui boţ de aur.
Versuri scurte, compuse doar dintr-un cuvânt, se derulează cu repeziciune: „apă, burete, spumă, clătesc,/ apă, burete, spumă, prosop,/ apă, propsop”. Cuvintele se aliniază în poezia ei precum vrăbiile pe un fir de înaltă tensiune, transmițând o emoție copleșitoare, care devine armătura întregului edificiu textual.
Titlurile poeziilor ei sunt precum pușca aia din piesele lui Cehov.
Totul împușcă în poezia sa. Până și niște termini medicali seci.
Găsindu-le în debutul unei poezii („edem cerebral sever, multiple hemoragiiintercraniale/ subarhainaidală bilaterală ventricol stîng ventricol drept/ microcefalieventriculo megalieparalizie cerebrală /atrofia nervului optic atrofia nervului auditiv scolioză gradul IV/insuficienţă pulmonară acută”)/ începi să simți o neliniște ciudată, o angoasă sufocantă, de care nu vei scăpa până la finalul poezii. Completată și cu un sentiment acut de milă, trăiești toată această dramă ( despre o mamă care și-a pierdut un copil de zece ani) ca și cum ar fi a ta. Și chiar devine a ta și începi să te bâlbâi. De parcă ție ți-ar fi murit un copil. De parcă acel copil ar fi fost al tău. Cum spuneam și mai înainte, poeziile sale din acest volum balansează între regăciuni și înjurături, fără a înclina într-o parte sau în alta.
Cel care vorbește în aceste poezii îți devine un om drag și apropiat, și îți dorești doar un singur lucru ca prietenia dintre voi să reziste în timp şi spaţiu.
Autoarea și-a presărat foarte multă sare pe rană ca să scrie cartea și eu am luat foarte multe calmante ca s-o pot termina. O carte excepțională!
???
I-am zis Honey fii gentil
Vroiam să par încrezută
și să-i arăt cât de bine îmi cunosc corpul
Vino mai aproape baby
Sunt deja femeie
Vroiam să-mi spui că am un corp electric
Vroiam să ne sărutăm ca în filmele americane
lângă un cămin goi și aparent fericiți
Fetele mi-au spus că prima dată doare
XXX
În ultimul timp
tot mai des priveai în jos ca să vezi
unde-ai ajuns
Ai deschis ușile multor cabinete
Voiai măcar în unul să găsești o oglindă
Dar intuiția îți spunea că
oglinda se află
în afara clădirii
xxx
Încui uşa,
de 3 ani locuiesc la bloc,
Nimeni nu mă salută
Azi toţi vecinii îmi urează o zi bună,
cred că ştiu că mă duc la dentist.
De obicei când mă îndepărtez de scară
un căţel mic cât o unghie mă latră
e
o tradiţie
astăzi tace şi se uită la mine
ştie
încotro mă îndrept.
O dată în săptămână o pisică
îmi
retează calea
astăzi galant
mă lasă să trec prin faţa ei
Ştia că mă aşteaptă dentistul.
Pe scaun, o doamnă de 40 mă vede
vânăt la faţă,
– Sunteţi bine?
Mă tem de două lucruri în viaţă
de dentişti şi frizeri.
Soarta ţine cu mine şi m-a lăsat chel ,
însă dinți în gură tot mai am.
Vitalie ȘEGA
,, Între cer și pământ se mai pescuiește?”, se întreabă Artiom Oleacu în volumul de versuri „Miere pentru toate exponatele”, cu care a câștigat premiul „Alexandru Mușina”, în cadrul celei de-a VI-a ediții a concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, fără a ne răspunde însă la această întrebare și asta pentru că nu se deslușește prea bine ce e între cer și pământ din cauza ceții. Acoperită de ceață e și lumea din cartea lui Artiom Oleacu, apărută de curând la Editura Tracus Arte din București, din care își mai păstrează contururile doar Artiom cel mare, Artiom cel mic, Maria, tatăl, mama sau bunicii, în rest, toate celelalte personaje sunt înghițite de ceață, ducând cu ele și niște întrebări fără răspuns, pe care și încearcă și să le afle Artiom , împărtășindu-le cu Artiom cel mic sau cu Maria, precum un cangur ar face-o cu puii lui.
Artiom vrea să-i afle întrebările acestei lumi învăluite în ceață, pentru a rupe din ele ca dintr-o pâine fierbinte, proaspăt scoasă din cuptor.
Și când le află descoperă că aceste întrebări debordează de viaţă şi durere, precum orașul debordează de ploaia rece care cade afară și atunci pur și simplu,,găseşte mingea/ şi o strânge tare la piept”.
Dar Artiom își are și întrebările sale, iar una dintre ele începe să-i sfredelească mintea atunci când descoperă că,,tata a părăsit-o pe mama”. Dar nu ne spune dacă a părăsit-o plecând la o altă femeie sau…murind. Lăsând și acest subiect învăluit în ceață.
Artiom cel mare și Artiom cel mic sunt Artiom la diferite vârste, dar în poeziile sale dialoghează între ei sau se confruntă de parcă ar fi doi oameni distincți, doi oameni străini, care își poartă unul altuia pică:
,,Artiom îl bate peste mâini”;
Artiom e un personaj picaresc, care,, îşi bagă telefonul în gura” și se joacă cu el însuși, dintr-o foame ineluctabilă de spectacole. Artiom ( personajul din carte) trăiește pentru a se da în spectacol și face din orice un spectacol, pentru el ceea ce trăiește are valoare doar dacă poate fi înscenată și prezentată pe o scenă de teatru.
,, Am 33/ mama e medic/ nu fumez/ nu mă droghez/ nu am tumoare/ nu am tuberculoză/….am nevoie de aer. ”
Și asta pentru ca spectacolul să iasă cât mai bine, dar când nu-ți iese începi să te asfixiezi și vrei ,,7 gloanţe/ ca să termini cu nebunia asta”.
Nu doar Artiom cel mare sau cel mic au o dramă a lor, dar și bunica sau mama lui. Tata îi apare doar în vis, dar chiar și în vis, doar cu spatele.
„Ieri Artiom şi-a visat tatăl/ aşezaţi pe malul mării în nisip/ tata îi spune un banc/ şi râd amândoi”.
Tata nu-i apare însă doar în vis, ci și în amintiri:,,Plombirul din uniunea sovietică/ era mai gustos/ şi jeansii lui tata chiar și dacă îi fierbea în căldare arătau mai bine”.
Uneori îţi pare că lui Artiom matur îi e dor după Artiom cel mic e, care nu ascultă de el şi face ce vrea. E un rebel cu ţigara în gură.
,,Dacâ ţi-or pune o întrebare/ voi răspunde eu/ pentru tine”.
Artiom cel mic conveţuieşte cu Artiom cel mare, precum sângele cu plasma.
Maria e unica femeie pe care o iubește Artiom la fel ca pe mama și ea se înțelege de minune cu ambii Artiomi.
,, Marie/ hai să cumpărăm nişte porumbei/ ca să avem şi noi / după ce zbura”.
Dacă vreți să aflați ce mai face Maria, Artiom cel mare și Artiom cel mic, citiți această carte excepțională de poezie.
xxx
zambetul tau strengar , Miriam
sangele ce fierbe in mine
zilele senine si plimbarile nesfarsite
trenul nostru tu-mereu pe peron, pe linia 5
ziua aia cand amandoi stateam
intinsi pe asfaltul umed
unul mort si celalalt distrus
unul impacat cu sine, celalalt ucis
unul cu inima linistita,
celalalt cu inima zdrobita
cum alergam de mana pe lunca,
prin paduri pe malul Prutului,
prin parc acum pe
linia 5 merg doar trenuri marfare
sunt intr-o cochilie de melc
lumina de la capat
au trecut 10 ani de când
n-am cu cine vorbi despre
Che Guevara și Profetul Mohamed
XXXX
Mi-amintesc de tine,Miriam
Mi-amintesc cum a aparut soare,
luna stelele zilele noptile
barbatul si femeia
Mi-amintesc cand erai pe
frontul tarului
apoi in lagarul german si cum eram
bunicul-copil
Mi-amintesc ca erai preot
veneau peste tine moscali
foametea ne ingropa
in noroi
Mi-amintesc de moartea lui Stalin
unii bucurandu-se altii plangand
Mi-amintesc de bunicu’ e
tata de 3 zile
cum mergeati la
uscat tutunul si beati lapte
Mi-amintesc din dragostea voastra
am aparut si eu
de primii pasi de primele de ce-uri
de descoperirea lumii intregi
Mi-amintesc la 7 ani de primul sunet
m-ai invatat sa-mi aranjez cravata o
port cu mandrie doar la aniversarea ta
Mi-amintesc la 8 ani ai adormit adanc
nu stiam ca nu te voi mai auzi
vreodata