Cristina Dicusar

***

peretele și fereastra
camere intrând în alte camere
și poate doar fața ta cenușie
atât de slabă
luptându-se cu plictiseala

e sâmbătă
o zi de ianuarie caldă
bărci legate de o punte undeva
exact ca aici
și noi uitându-ne poate
doar la mica statuie albă
care seamănă atât de mult
cu mama

***

o pungă albă de plastic
în care am pus câțiva cartofi
și tu care încercai să mă iei de mână
de mâna în care țineam punga
și nu te-ai gândit să o duci tu
pentru că erai foarte foarte departe
și nu puteai să mă ajuți
pentru că erai doar o închipuire
din alea pe care le ai când mergi la magazin
și zâmbești pe stradă ca proasta

***

îmi ascundeam în fular fața pe jumătate amorțită
sângeram
îmi lingeam buza și simțeam gustul
ziceai că e o atmosferă schizo

ascultam:

„îți place cum îi stau pantalonii?”
„o întrebare banală și nu poți răspunde”

urmăream chelnerii
încercam să prindem sunetele din capul nostru

***

voiam să te văd și a trebuit să rămân
când ai venit așteptam să mi se întâmple
o tristețe mică
să am motiv să stau nemișcată

mergeam împreună
cu greu
ca o sită printr-o sită