Vitalie ȘEGA

xxx

 

Sunt trunchiurile de copaci tăiați

Sunt o piatră de care se sprijină aerul

cu mâinile în buzunar

Sunt bolovanul

ce-mi acoperă ridurile din palmă

Sunt carcera mea

Sunt pădurea arsă

Sunt agonia de sub o piatră

Sunt o scorbură de copac

Sunt o veveriţă ce dispare în fum

precum a dispărut candva

prietenia noastră.

 

Cristina Dicusar

***

peretele și fereastra
camere intrând în alte camere
și poate doar fața ta cenușie
atât de slabă
luptându-se cu plictiseala

e sâmbătă
o zi de ianuarie caldă
bărci legate de o punte undeva
exact ca aici
și noi uitându-ne poate
doar la mica statuie albă
care seamănă atât de mult
cu mama


***

o pungă albă de plastic
în care am pus câțiva cartofi
și tu care încercai să mă iei de mână
de mâna în care țineam punga
și nu te-ai gândit să o duci tu
pentru că erai foarte foarte departe
și nu puteai să mă ajuți
pentru că erai doar o închipuire
din alea pe care le ai când mergi la magazin
și zâmbești pe stradă ca proasta

***

îmi ascundeam în fular fața pe jumătate amorțită
sângeram
îmi lingeam buza și simțeam gustul
ziceai că e o atmosferă schizo

ascultam:

„îți place cum îi stau pantalonii?”
„o întrebare banală și nu poți răspunde”

urmăream chelnerii
încercam să prindem sunetele din capul nostru

***

voiam să te văd și a trebuit să rămân
când ai venit așteptam să mi se întâmple
o tristețe mică
să am motiv să stau nemișcată

mergeam împreună
cu greu
ca o sită printr-o sită

Victoria TATARIN

???

tatăl pare a fi figura centrală în

viața oricărui băiat

de 20 de ani

fumezi în cameră și nu-ți pasă că

mama a zis că nu

ai voie ultima dată când te-am văzut

erai mai păros și mai fericit

nu cred că ai mai putea repara ceva

vorbind despre Freud

era psihoterapeut nu mag

partea cea mai tristă a poemului ăsta e că

nu am apucat să mă îmbăt niciodată

cu tatăl tău

Artiom OLEACU

mulţumesc Doamne pentru acest soare şi cer

ca un grizzly ies din casă şi mă minunez de toate

mulţumesc Doamne că păşesc pe acest pământ

acest purgatoriu poetic a lui Loteanu

în care se plimbau zimbrii şi căprioarele

aici privesc filmele lui Refn şi pot să-l citesc pe Dumitru Crudu

tu pământ tu comoară tu bogăţie

mulţumesc Doamne de aceştii copii „generaţia Cernobâl”

cu talentele lor hanticapul lor şi zâmbetul lor

aşa ai vrut să-i vezi pe aceşti copii

aşa ai vrut să-i vezi pe aceşti oameni sărmani

bătuţi cu nuiaua lui tata

mulţumesc Doamne că nu ne laşi să ne plictisim

şi ne laşi să ne bem vinul şi să ne violăm femeile

apoi să le sărutăm

mulţumesc Doamne că ne implici în jocul tău pe noi

şi ne-ai ales pe noi să suferim mai mult

dar să contribuim la metamorfoza globală

a biciului şi sabiei feministe

pentru că suntem aşa cum sântem

şi ştim că totul se termină cu bine

pentru că mama natură şi-a ieşit din minţi

dar va avorta bunătatea peste noi într-un final fericit

căci dacă a existat primul om al lumii moderne

are dreptul şi ultimul la existenţă

o existenţă luminoasă aici acum

nu doar în cartea istoria tărâmurilor şi locurilor imaginare

ridic cupa cu tot respectul

chiar dacă am slabit şi ne cad pantalonii la o bună parte

iar la cealaltă nu ne ajunge materie primă

pentru statuete

ne forţăm viitorul şi continuăm

multumesc Doamne multumesc