Propunereea mea e să plecăm de la cele două versuri ale lui Julian Kornhauser „mama mea/bea” și să scriem o poezie. Urmând modelul propus de poetul polonez, adică să scriem o poezie în care se împletim două drame- drama mea și a mamei sau a mamei și a mea. Să împletim două nefericiri, căci, dacă mama ar fi fost fericită, poate și eu aș fi fost. Căci dacă mama nu era nefericită, poate nici eu nu aș fi fost nefericită. Dar mamei nu i-a mers în viață și, drept urmare, nici mie nu mi-a mers. Suntem legați ca într-un lanț. Un lanț contagios. Nefericirea se transmite ca ciuma. Asta ar fi ideea.
Povestim despre cineva din cauza căruia suntem foarte nefericiți. Dar acel cineva e și el nefericit. Din cauza altcuiva. Aici, din cauza tatei.
Unchiul apare ca un contrapunct.
Asta ar fi propunerea.
Cui nu-i convine insa ar putea sa pia ca punct de plecare finalul poemului:
ce ai dori cel mai mult//
nimic/
doar să mă iubească și pe mine/
cineva un pic.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 