Propuneri

Prima propunere

În prima poezie- CUTIUȚA- după cum se vede foarte bine, găsim povestea micuțului cerșetor și a puiului de broască țestoasă. Micuțul cerșetor  are într-o cutie un pui de broască țestoasă. Întrebarea e: de ce anume un pui de broască țestoasă și nu altceva? Și ce reprezintă pentru el acest pui de broască țestoasă, încât ține atât de tare la acesta, și nu lasă din mâini cutia, capacul îl pune pe trotuar, dar nu și cutia, de parcă s-ar teme ca cel care-l întreabă să nu-i fure puiul de broască țestoasă sau să nu fugă singur, când îl va lăsa pe trotuar. E, poate, tot ce are mai scump în această viață. Nu este exclus să-l fi cumpărat din banii adunați pe cerșit.

El ține foarte tare la această creatură și noi ne întrebăm de ce. De ce anume la ea și nu la o jucărie sau la un alt animăluț? 

El, un mucuț cerșetor murdar, s-a atașat de un pui de broască țestoasă. Pare ceva exotic și straniu.

Interpretarea ar putea fi asta:  acest biet cerșetor nu are casă, nu are pe nimeni, nu are părinți și rude și nu are unde să stea, adică este al nimănui. Este alungat de peste tot, este agresat și nu are unde să se ascundă și nu poate să se apere de cei care-i fac rău.

Și atunci el visează să fie aidoma acestui pui de broască țestoasă, fiindcă acesta are o carapace după care se poate proteja de toate intemperiile și de tot răul din lume și o casă în spate.

Micuțul cerșetor murdar visează să aibă și el o casă a sa, asemenea puiului de broască țestoasă. Dar și părinți sau rude-  care să-l protejeze de greutăți. Adică o carapace.

Iată de ce ține el atât de tare la puiul de broască țestoasă. Puiul ăsta de broască țestoasă are tot ce lui îi lipsește. Această micuță creatură este un simbol a ceea ce ar vrea să devină în viață.

Soarta nefericită a băiețașului o ghicim văzându-i dragostea sa pentru această vietate. Între băiețaș și puiul de broască țestoasă se conturează un paralelism clar.

Propunerea mea ar fi să scriem o poezie folosind același procedeu al PARALELISMULUI.  Luând ca model poezia lui Kornhauser.

SAU, cui nu-i convine, să scriem o poezie plecând de la a doua poezie,  în care procedeul folosit e alăturarea unui lucru descris până la capăt, cu lux de amănunte, migălos, complet- e vorba despre băutul unei căni de ceai de către cineva răcit- și al altui lucru, doar sugerat, doar anunțat, doar conturat, doar schițat, nespus până la capăt, despre care doar putem să bănuim ce e, să ne dăm cu presupusul, dar nu vom ști niciodată sigur că e anume chestia aia la care ne-am gândit noi.

Tensiunea se naște de aici, din ceea ce e spus până la capăt și din ceea ce e ascuns, tăinuit, camuflat. Cele două moduri opuse de-a transmite ceva aici sunt alăturate.