xxx
Îmi este mila
De ea
Cand ii privesc ochii roșii
De la oboseala
Și cearcăne
Îmi este rușine de ea
Atunci când îmi cumpără
Bomboane din ultimii bani
Și împarte cate una
Îmi este dor de ea
Când lucrează
Nopțile pentru a achita
Blestematele alea de credite
Luate pentru a ne cumpără
pantofi
ca să fim în rând cu lumea
Îmi este rușine de mine
Când mi-a cumpăr o fusta la 10 ani
Am plans și nu doream să mă îmbrac
Spuneam că nu îmi place
Ce proasta am fost
Îmi este mila de ea
Că zâmbește rar
Nu se mai uita în oglindă
Nu vreau
Bani
Nu vreau
bani
O vreau pe ea
Dimineața,
la amiază și
seara
O vreau pe ea
fericita
O vreau pe ea zâmbind
De-as putea
s-o fac să
zâmbească
Blestematele alea de credite
Luate pentru a ne cumpără
pantofi
aș prefera să lucrez eu
în locul ei
sau,
dacă nu,
să umblu desculță
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 
Frumos poem, Augustina, aş spune că îmi atinge şi unel coarde sufleteşti, te face să ţii la cei dragi şi nu la lucruri materiale. Extraordinar.
ApreciazăApreciază
Augustina, în poemele tale e atâta inimă… Îmi place poemul acesta, doar că în loc de „rochițe” propun să scrii „pantofi și rochițe”, pentru ca fonalul să fie logic. Dar fain, foarte!
ApreciazăApreciază