xxx

Ce ai dori?

Gândurile mi se loveau de ţeastă ca algele de recif

Ochii îmi clipeau precum secundarul

vroiam să-mi articulez o dorinţă

și mă poticneam de alta,

Deja am început să zic: familia să-mi fie sănătoasă

doar ţara e în carantină,

dar mi-am amintit de Nicoleta

şi i-am zis peştișorului de aur

– „Să mă iubească şi pe mine Nicoleta,
macăr un pic.”

xxx

 

Oamenii care nu sunt iubiți

mor mai devreme,

fără să știe că își petrec o bună parte din viață

fiind deja cadavre.

Astăzi dimineața am fost la stația de cale ferată

și am văzut cum trupurile noastre

erau încărcate în marfare.

Cadavrele erau aruncate

unul peste altul,

ca niște saci cu zahăr

sau cu nisip.

Am văzut cu ochii mei

cum și corpul meu

a fost stivuit.

Am icnit

și mai să mă înec cu tartina

pe care tocmai o îmbucam.

În același marfar

Am văzut și trupurile obosite

ale părinților mei,

pe care nu i-am iubit îndeajuns

înainte să-i ducă la cimitir.

Toți vecinii erau acolo,

colegii de serviciu,

bețivanii ce stârcesc în pivnița de vis-a-vis

până după închidere…

Dar când am văzut că și pe fiul meu

cel nenăscut

vor să-l stivuiască,

nu le-am permis.

l-am smuls din mâinile nespălate

ale hamalilor

și am fugit cu el,

am fugit

în lumea

unde mai este timp

de iubit.

 

 

Xxx

să fug și să mă întorc

poate mîine dimineață
stau cu ei la masă și

cer o felie de pîine

Cînd nu ne certăm mama pare fericită.

eu

nu știu să mătur sau
să fac sarmale

nu vreau sa mă mărit
nu îmi place să primesc cadouri de
8 martie

eu
am lăsat universitatea ”

Ce am făcut eu ca să merit toate astea

Mama mereu plînge

pling și eu
să fug și să mă întorc

poate mîine dimineață

xxx

Cineva spunea :

dacă nu îți merge la cărți

îți va merge în dragoste

Degeaba am pierdut conștient

toate partidele de cărți

Voiam sa zică că nu-mi merge la ele

Dar

În carantină

Oamenii stau

Fără dragoste și sex

Pentru unii carantina durează deja

mai mult de paisprezece zile

Ce ai dori cel mai mult să spun nimic

Sper că ești

Acolo unde nu mai e loc de întrebări.

Sper că ne vom revedea într-o zi

Și nu va mai fi loc de tăceri

Nici de acolade

Puncte de suspensie

Virgule

Semne de întrebare și alte chestii gramaticale

Atunci cînd nu mai este loc de nimic

Rămîne să îți asumi doar tot

Iar gramatica devine iubire.

Propunereea mea e să plecăm de la cele două versuri ale lui Julian Kornhauser „mama mea/bea” și să scriem o poezie. Urmând modelul propus de poetul polonez, adică să scriem o poezie în care se împletim două drame- drama mea și a mamei sau a mamei și a mea. Să împletim două nefericiri, căci, dacă mama ar fi fost fericită, poate și eu aș fi fost. Căci dacă mama nu era nefericită, poate nici eu nu aș fi fost nefericită. Dar mamei nu i-a mers în viață și, drept urmare, nici mie nu mi-a mers. Suntem legați ca într-un lanț. Un lanț contagios. Nefericirea se transmite ca ciuma.  Asta ar fi ideea.

Povestim despre cineva din cauza căruia suntem foarte nefericiți. Dar acel cineva e și el nefericit. Din cauza altcuiva. Aici, din cauza tatei.

Unchiul apare ca un contrapunct.

Asta ar fi propunerea.

 

Cui nu-i convine insa ar putea sa pia ca punct de plecare finalul poemului:

ce ai dori cel mai mult//

nimic/

doar să mă iubească și pe mine/

cineva un pic.

Mama mea cea dragă

Mama mea

bea

 

fiindcă nu a avut

parte de un bărbat ca lumea

și este nefericită

 

odată mi-a cumpărat pantofiori

erau prea mari

dar cu o curelușă roșie

 

unchiule

trebuie să fii foarte bogat

fiindcă la voi e atâta apă caldă

 

ce ai dori cel mai mult

 

nimic

doar să mă iubescă și pe mine

cineva un pic

 

XXX

Vă invit la un ceai virtual, prieteni, în casa mea virtuală, pentru că în cea reală s-a stins focul în vatră și de jur împrejur – sârmă ghimpată. După ce vom servi ceaiul virtual ne vom spune complimente virtuale, ne vom strânge brațele virtuale, ne vom pupa virtual și ne vom șterge pe buze, oare? Apoi veți merge pe la casele voastre ca să faceți dragoste virtuală… Treziți-mă, vă rog.

Pierdere de timp

Niciodată nu m-am gandit ce aș face dacă ca prin minune o baghetă fermecată ar apărea în mâinile mele de fetiță brunetă cu ochi căprui, ca dulapul plin cu cărți din camera mea.Întotdeauna mi-am dorit niște lucruri simple ca…….. un univers plin cu perne pe care toată ziua aș putea dormi sau un zece la engleză, totuși am renuntat la ideia asta ,poate că ar fi ploat cu minus zero mai apoi.Fiind însă în situația când chiar trebuie să fac ceva cu bagheta nu-mi voi dori niște lucruri banale ca pacea în lume, ci ceva cu adevarat important ca…..o carte! Bine să fim serioși nu mi-aș dori așa ceva, haideți să nu transformăm poezia asta în una minciunoasă. Cred că aș vrea mai bine să scriu o carte, decât să citesc una. Poate că s-ar numi:,,Puncte,puncte,puncte,……….,, pare un titlu destul de inteligent,……cred.Un alt lucru care l-aș face cu bagheta fermecată ar fi: leii, dar nu lei de la circ căci am auzit că-s prea încăpăținați, ci leii pe care ii găsesc ,de obicei, la mama în portofel. Ce aș face cu ei? Ei bine probabil mai întâi aș inventa o mașinărie care poate face leii înapoi copaci, iar apoi mi-aș dori mulți lei, de fapt nu mulți, ci foarte mulți, presimt astfel că voi putea să mă cațăr într- un copac sau să întâlnesc un lup printr-o pădure. Oare sunt chiar așa de răi cum ii descriu oamenii în povești? Sau mă vor învăța ce medici buni ai padurii sunt? Alt lucru care l-aș face cu bagheta ar fi………STOP!!!!! De ce imi doresc atâtea lucruri? Presimt că poezia devine plictisitoare. Și în plus eu nici nu am o baghetă fermecată. Ce pierdere de timp!

PA!

Vladislava Diacov

xxx

 

Excepţie am fost

asta şi asta şi asta

şi în toate  confuzie şi paradox

 

confuzie şi paradox

şi frică

 

au rămas străzile&plăcuţele

şi uneori cerul albastru

 

grohăitul norilor

ca o cutie toracică bătută în cuie

 

în această jumătate de an

 

culoare pielei nu s-a schimbat

 

dar circulaţia sângelui e alta

 

fără ambuteiaje

fără insomnie

fără cafea

fără frică

fără panică și

fără sex

 

frica pe corp ca grăsimea pe farfurii

 

iată ce-a fost în această jumătate de an

frică şi mai mult nimic

 

cu o singură excepţie

tu ai fost acea excepţie

 

râuri de miere scurgîndu-se de pe buzele tale

pe trotuare în pantă

oamenii ieşeau din casă

şi-o culegeau cu borcanele

 

zâmbetul tău&părul şi ochii

ca două pastile

 

pentru ultima noapte de coşmar

 

apoi

câţiva căţei

a doua zi

jucându-se tandru

într-o joacă teribil de veselă

în staţia aia care a fost

o simplă excepție