Lună: martie 2020

Augustina VISAN

~ noiibarbari ~ 4 comentarii
xxx
Când nu spălam vesela
Sau rufele
Mama îmi spunea
Că o să ma ducă la orfelinat ea
nu a crescut copii
Că să nu facă nimic
Noi mâncam
Trebuie să și lucrăm
Intr-o zi, a venit de la lucru
nu am reușit sa strâng roșiile
Și m-a întrebat?
cu cine semeni
că ești atât de proastă și leneșă?
la sigur cu tat-tu
Eu pe jumate
de voce i-am spus cu matale
Atunci s-a enervat
A vrut să îmi tragă dar s-a oprit
M-a apucat de guler
Și m-a dus in ograda unui orfelinat
Și-a strigat luati-o nu am nevoie de ea
Am acasă copii mai deștepți și mai buni
Nu imi pierd sănătatea cu una că ea
Mă uitam la mama
și nu spuneam nimic
Lacrimile îmi curgeau pe fata
Cu mâneca le ștergeam
A doua zi
A venit la mine și mi-a spus hai acasă
A fost bine sa stai o zi și să nu faci nimic
Pentru ce am făcut copii că sa nu mă ajute
Nu ai terminat sa speli vesela
O dată ce ai inceput un lucru trebuie sa-l faci
până la urmă

Olesea ENACHI

~ noiibarbari ~ 3 comentarii

XXX

 

să merg cu mama la deal după varză

 

înflorea moarea

odată cu vișinul

pe care tata îl curăța cu grijă

și porneam

 

în zilele acelea mâncam doar pâine

și eram fericită

drămuind-o ca

Să-mi ajungă

Până apunea soarele.

 

Unii

Ne salutau cu Добрый день

Alții cu  bună ziua

Iar eu vorbeam

Moldovenește cu ai mei

 

Vitalie ȘEGA

~ noiibarbari ~ 4 comentarii

 

Păpuşi fără rochiţă şi pantofiori

 

Dacă mă trezeam şi cojocul nu era în cui

nici nu intram în dormitor

Ştiam că plecase în România să facă ,,bişniţă,,

Rafturile magazinelor erau nude ca păpuşile fără rochiţă şi pantofiori

Buzunare pline de ,,taloane,, pentru hrişcă, dar hrişcă nu era

Uram cuiul

Ascundeam cojocul  sub pat

însă oricum îl găsea

şi mă lăsa cu un dor imens.

precum o monedă pe un

fund de buzunar

 

Adriana RUSU

~ noiibarbari ~ 7 comentarii

XXX

 

Am încercat de atîtea ori să astup toate găurile.

Puțin clei aici niște lipici dincolo..

Mai s-au terminat toate rezervele.

E criză.

Suntem pe timer.

„Cîte minute Mai avem?”

„Minute?Cred că că nici de secunde nu poate fi vorba.”

Pauză.

Ne-au spus să stăm în case.

Acum am un motiv întemeiat să te ignor.

„Evitați toate contactele fizice”

E prima dată cînd televizorul

a spus ceva deștept.

Pot pune totul pe reverse.

Ceva nu a mers..

„Am făcut ceva greșit?”

„Cod roșu”

Oamenii.

Știu mereu cum să înrăutățească situația.

Peter RAICU

~ noiibarbari ~ 7 comentarii

EPIDEMIE

 

Dezlegați-mă! Vă rog!

Dacă mai e cineva;

Dacă mai poate cineva,

Dezlegați-mă!

Nu!

Pare-mi-se toți deja suntem în cămăși de forță!

EPIDEMIA BINEVOLĂ A CĂMĂȘILOR DE FORȚĂ!

DOAR AZI CĂMĂȘILE LA 50 % REDUCERE!

Ce poate fi mai frumos decât ceea când

cineva îți îndeplinește viața,

iar tu te odihnești,

îndreptățit că ești legat?!

Tu mi-ai vândut cămașa

promițându-mi viața fără griji!

Doar tu!

Tu , cel pe care te-am ales toți,

prin vot unanim să fii fără cămașă.

Fiindcă ai promis să mă hrănești din mâna ta;

Să mă duci cu mașina ta la serviciu

în fiecare dimineață;

Să-mi răsfoiești cartea care

o citesc înainte de somn;

Să îmi faci viața mai ușoară!

În schimb cu ce m-am ales pe lângă toți ?

Cu o nouă epidemie –

de fermoar

la gură și ochelari pentru nevăzători.

Julian KORNHAUSER

~ noiibarbari ~ Lasă un comentariu

Julian KORNHAUSER

STAȚIA

Dați-mi mama înapoi, dați-mi mama, striga el/

Ca un nebun. Striga, voi, câini parșivi. Striga. Nu-i/

Dădeau atenție. Vagoane, vagoane, vagoane. El striga/

De zor. I-au înapoiat-o. Ușoară, ușurică. A bătut

Scândurile. Nu mai vorbește. Scotea păr din labirintul/

Iadului. I-au înapoiat-o. El nu mai plângea. Țipa. Trenul/

Suspendat la orizont dispărea în fulgii de zăpadă./

Un soldat, băiat de treabă, se scotocea în buzunare,/

A zburat o monedă de cinci. S-au scuipat în față. Cinci./

Iar mâinile/

În argint sculptate. Asemenea mâini, în argint. Nu, nu a tras/

În el./

Nu avea gloanțe. Guten Morgen, Herr General. I-a tras peste/

Mutră, mâini în argint, tu, nătărăule, nimeni așa ca astea./

Roțile/

Pleoscăiau în ger, zăngăneau șinele ca farfuriile la prânz./

Comandantul ieșea pe peron și, căscând, flutura/

Stegulețul. Apoi se îndepărta. Patul scârțâia. Se uita/

Pe fereastră. Lasă-ți mama, deoparte, tu, nătărăule.

Tema

În acest poem al lui Julien Cornhauser, este povestită o dramă personală și colectivă, cea a uciderii evreilor în lagările de exterminare germană, dar nu e folosit nicăieri cuvinte ca lagăr de exterminare și ucidere, lichidare, omorâre. Dar poemul e despre asta. Autorul poemului e evreu și poemul e autobiografic. Părinții lui au fost închiși într-un lagăr de exterminare, împreună cu părinții lor. Poemul relatează atât o dramă personală, cât și una colectivă.

Asta e tema.

Să scriem și noi un poem în care să înfățișăm atât o dramă personală, cât și una dintre dramele neamului nostru- foamete, gulag, comunism- dar fără a folosi aceste cuvinte. Adică să combinăm două drame- una personală- și în spate una dintre dramele poporului nostru.

Punctul de plecare poate fi DAȚI_MI MAMA ÎNAPOI.