Victor Fală:
Atinge tema razant. Multă retorică nesusținută de conținut. Imagini voit absurde, dar care nu reușesc să dea impresia de suprarealism (pentru asta e nevoie totuși de construirea unui imaginar unitar), ci doar de incoerență. Alunecare gratuită, nejustificată, în vulgar. Îmi scapă miza textului, nu e nici imagistică, nici emoțională, nici ideologică, pare un text construit din resturi doar pentru a prezenta ceva. Sunt convins că se poate mult mai bine.
Augustina Vișan:
Transmite emoție, însă nu îl voi comenta deoarece nu este deloc la temă.
Theodor Fusu:
Tangențial la temă. Poemul începe foarte bine, dar se diluează pe parcurs. Retorică care diminuează forța poemului și te scot din discurs: „numai nu de tine,/ Nu acum, nu aici, crede-mă nu e momentul.” Intervine un loc comun, iubirea ca armă. Iar alegoria de final cu greierul și furnica e ilară, adică efectul e cumva contrar tonului voit postapocaliptic al poemului. Aș păstra primele patru versuri și aș reconstrui cu mai multă atenție.
Victoria Toma:
Tangențial la temă și acesta. Transmite un pic de emoție, se poate însă exploata mai mult din emoția asta latentă a textului. Prima parte e justificativă și inutilă, poemul se concentrează de fapt în ultimele trei versuri. Dacă le citești doar pe acelea e mult mai puternic. Dacă vrei poemul dezvoltat, aș păstra doar acele 3 versuri din final și aș porni de acolo.
Artiom Oleacu:
Primul text cu adevărat la temă. Imersiv, cu imagini puternice, construiește o atmosferă, spune o poveste, poate fi dezvoltat într-un ciclu care poate creiona un univers întreg. Aș mai citi texte derivate din el, cu alte personaje. Bun.
Adriana Rusu
Un alt text la temă și bun. Îmi place construcția și ideea. Mi se pare totuși că are balast, zone care nu potențează agresiunea textului, pentru că el mizează pe agresiune. Aș începe direct cu „Mama tuturor mamelor e o mașină” și aș renunța în rest la toate zonele prea explicative (tip „Deci asta fac, te amăgesc cu plăceri ieftine, de care ești lipsit în lumea reală”), la întrebările retorice, dialoguri (tip „ Cît timp? Cît timp am fost de partea cealalta?”) și la efuziunile patetico-romantice (tip „Poate că te-am iubit prea mult ca să o accept”). Periat puțin poate ieși un text foarte bun. Atenție însă la limba română, apar foarte multe cuvinte stâlcite, scrise greșit.
Victoria Tatarin
Un text bun, la temă, coerent, închegat. Finalul însă pare destul de gratuit violent, doar pentru a produce un șoc. Textul însă nu are nevoie de șocul ăsta, tocmai deoarece pare că mizează pe un soi de tandrețe și sensibilitate la început, vorbește despre o poveste interioară, despre fragilitate și frică. Din punctul meu de vedere poemul se încheie la „Mi-e frică să nu ies din casă”. Ce urmează e un alt text, cu un alt imaginar, cu o altă voce, cu un alt discurs. Fragilitatea este înlocuită de agresivitate, interiorul este abandonat pentru exterior. Bun și acela, dar separat. Puse împreună produc o fractură care poate funcționa în cazul unui text narativ extins, cu voci schizoide, dar comprimate aici și lipite cumva nenatural nu fac altceva decât să își saboteze unul altuia atmosfera.
Rodica Gotca
Foarte bun text. Intervențiile pe care le-aș face sunt minimale și irelevante, un cuvânt în plus sau în minus, o tăietură de vers. E puternic, concis, fără burți. Senzația e de stranietate, dar o stranietate familiară, o agresiune insidioasă, non-violentă, care te amăgește și consumă din interior. Permite chiar o lectură de identificare care e foarte probabil să atragă cu atât mai adânc cititorul în realitatea poemului pe care o simți vie, pulsând, periculoasă și înșelător prietenoasă. Felicitări.
Vitalie Șega
La temă, bun, convingător. E fluid, firesc și transmite senzații intense. Cumva reușește să reproducă frustrarea comunicării online, îndepărtarea de corporalitate ca o amăgire, ca o scufundare într-un simulacru lipsit de nuanțe. Îmi plac mult ultimele versuri: „Emoji cu săruturi nu sunt nici sărate, nici amare, nici nu muşcă de buză/ sunt nişte sfere galbene cu puncte negre în loc de ochi.”
Olesea Enachi
E un text frumos, cu multă melancolie. Aș insista însă pe imaginea mamei din fotografie, aș dezvolta puțin textul acolo pentru a atinge o zonă confesivă și mai profundă. Atenție însă la final, metafora cu ochii și întunericul e destul de facilă.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 