propunere de scris

istorii din copilarie si adolescenta, istorii din timpul scolii, istorii individuale, impletindu-se cu istorii ale unor tragedii colective, ca in aceasta poezie de:

Ovidiu Genaru
12 iunie 1948

Ieri au arestat trei dintr-a opta.

Parcă au intrat în pământ. Azi

doi. Unul e Mircea eminentul

liceului. Merge la închisoare

merge la închisoare și a doua zi

conform procedurilor traversează

orașul prăvălit pe podeaua

unui camion rusesc.

Ca exemplu. Să fie spectacol. Să fie circ.

Patru arme cu glonțul pe țeavă sunt

îndreptate spre

fioroasa captură.

Dușmanul poporului poartă pantaloni scurți.

Pânză militară vopsită maro din

sărăcia postbelică. Dușmanul

de clasă are o mie de fețe. Ca să deruteze Statul.

Un comisar răspunde la numele Grimberg.

Unul Grimberg de la Bacău a ajuns mare mahăr la Secu.

Mircea are

18 ani și crede că va fi împușcat.

Îi este frică. Îi este frică

să nu devină un erou.

Familia noastră nu-i obișnuită cu astfel

de anomalii.

Lasă un comentariu