xxx
Când îmi este dor de tine
îmi pun flanela violetă
în care eram îmbrăcată
când ne-am cunoscut.
Flanela aia veche,
roasă la gât
și la coate,
e încă moale și caldă.
Când vreau să vorbesc cu tine
mă duc și eu o iau
de pe umeraș
ca
în ziua când ne-am despărțit.
O întorc de pe o parte
pe alta
până încep să-ți simt respirația,
fără termen de valabilitate,
mângâierile timide
și stângace…
Mai stai, nu pleca,
promit să rămân nemișcată,
cu ochii închiși
strâns-strâns
între cele două lumi –
prezent și viitor –
ca pe o muchie de cuțit.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 
Un pulover care îl înfăşori în jurul tău în timpul frig al anului, un polover care chiar şi vara îţ aminteşte de timpurile petrecute, un pulover care îţi aminteşte de cineva drag, fie el şi violet face un poem frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aliona, aș scrie, pentru a elimina cacofonia, „e încă moale și caldă” în loc de „e încă caldă și moale”.
Am umblat puțin la poem (sper să nu te superi și să-ți fie de folos ce-am făcut):
Când îmi este dor de tine
îmi pun flanela violetă
în care eram îmbrăcată
când ne-am cunoscut.
Flanela aia veche,
roasă la gât
și la coate,
e încă moale și caldă.
Când vreau să vorbesc cu tine
mă duc și o iau
de pe umeraș,
o întorc de pe o parte
pe alta
până încep să-ți simt respirația.
Mai departe poemul nu mi se mai pare convingător. Mi se pare că devine și oleacă prea patetic: „mângâierile timide / și stângace… // Mai stai, nu pleca”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, Ciprian! Voi ține cont, neapărat, de sugestii, foarte binevenite!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag!
ApreciazăApreciază