XXX
În acea clădire nu aveai chip
pe ea roiau furnici şi se ridicau spre acoperiş
albinele lipeau mierea pe pereţii ei,
liane de bazilic creşteau în ferestre
în geam păpuşi supte de viaţă
se mişcau în dansuri stranii,
nu clipeai din ochi la trecători,
acea clădire o visez în fiecare noapte,
în nopţi cu cerul violet,
cînd nici eu, nici furnicile, nici albinele,
nici gîndurile nu au somn
te căutam în unul din geamurile închise
ca pe o fotografie lucrată 3 zile la photoshop,
făr rost
dar ţi-am mai spus-o asta parcă
Ana, tu ce faci
Eu iarăşi nu am somn
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 
Vitalie, ești maestrul finalelor! Mi se pare o soluție foarte reușită – să plasezi centrul de greutate al poeziei în finalul ei. În acest fel, îți rămâne în memorie întregul tablou al poemului.
ApreciazăApreciază
mulţumesc, pentru apreciere.
ApreciazăApreciază