Pescăruşul
Eu dau în perete cu piciorul
dar mă doare pe mine
eu îţi pun macaroane pe urechi,
dar mă dor timpanele pe mine
petrec o seara fricţionîndu-mi fruntea de tastatură,
dar mesajul afişat pe ecran nu are sens,
de sute de ori am păşit în băltoace
cu fericirea unui copil,
ca apoi să constat că m-am stropit,
îmi ciupesc pielea de pe spate
ca pe niște pene,
de parcă aş fi un copil ce a găsit o scoică fermecată,
şi apoi constat că e doar o piatră
dar nu vreau să uit că am împreunat mîinele cu palmele tale
ca să ţin pescăruşul să nu moară,
Acum eu mai ţin minte doar o fetiţă cu ochii ca marea
care erau albaştri în 1997
vreau să-i găsesc acuma să văd nu dacă ţin minte pescăruşul,
ci dacă au rămas la fel de albaştri.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 