xxx

Dacă o să-ți lași șireturile libere

În cele din urmă o sa te împiedici

Nu poți fi liber cu adevărat

Universul însuși este o pereche de șireturi gigantică

Timpul va fi cel care o să te împiedice

ca totul să meargă bine

de aceea, ar fi mai bine să ai șireturile legate

A fost o căzătură groaznică

Dar cum zice mama

pînă la nuntă (oare până la nunta cui?)

o să treacă.

xxx

a trecut luni, a trecut marți, a trecut și miercuri, e iarăși duminică trebuie să o iei de la început e jumătatea lunii mai întinsă pe asfaltul umed într-o baltă de sânge când cerul se revărsă curg râuri de lacrimi eu sunt mut ca o stafie clopotele bat nu vreau să te împart cu nimeni

xxx

Sunt prea neestetică

ca să arăt estetic deasupra ta

în ochiul de oglindă de lîngă pat

Deși sînii mei se încadrează perfect în palmele tale

Deși umărul tău se așează perfect sub barba mea

Deși umbrele noastre se contopesc

Nu-mi place să mă uit la noi în oglindă

Adevărul e că mă deranjează ciupearca de la picior

De parcă la toată imperfecțiunea mea s-a mai adăugat

un vîrf de linguriță ..

și deja e prea mult

E prea mult ca să mă accept în brațele tale

Deși tu ești gata să găseșt

Secțiunea de aur chiar și în

Ciupearca mea de la picior

Eu nu sunt gata să-mi accept urîțenia.

Ciupearca o să treacă.

libertate

Le-am cerut celor ce frecventează Atelierul „Vlad Ioviță” să scrie despre un moment mistic din viața lor. De fapt, le-am propus să treacă printr-un perete, cel al realului, să meargă spre o zonă obscură, necunoscută, poate chiar interzisă. Unii o consideră inexistentă, alții nu văd poezie acolo, cei mai mulți simt că e mai bine să nu se aventureze pe cărări atât de cețoase, incerte. Trei tineri s-au aventurat, totuși. Recunosc, versurile lor m-au scos din forfota cotidianului, din bolboroseala orelor. Am uitat de timp citind poemele. Au trecut prin fața mea ca niște basme, ca niște filme unde am văzut și acțiune, și imagini, și stări, și scene de vrajă. Mi-a fost interesant să citesc.

Există mai mule „metode” de a scrie poeme bune, una din acestea e să alegi un subiect cu-adevărat interesant. Faptul că ești iritat, nemulțumit, dezgustat, obosit nu e un subiect destul de interesant pentru un text. Subiectele bune sunt cele care te scot pe tine, ca autor, din propria oboseală, nemulțumire, iritare și îți dau suflu pentru a protesta, a te revolta sau pentru a crea atmosferă poetică, pentru a levita, măcar o fracțiune de secundă.

La Vitalie Șega îmi plac narativitatea firească, uimirea netrucată, atacul direct asupra umbrelor care l-au vizitat. Ne dau fiori niște zgomote: „cineva rodea cu ghearele mânerul uşii”, dar și unele imagini: „acele fosforescente de ceas luminau un unghi perfect de 90 de grade”. Poemul e spontan, compact, energic, pornește grav și surprinde  printr-un final ironic, echivalent cu o explozie de vitalitate.

Adriana Rusu ne descrie o fantasmă „din materie neagră” care îi pune o întreabre tranșantă: Da sau Nu? Iată un subiect interesant! Văzuse arătarea lângă o casă veche de lemn și nu poate scăpa de prezența ei: „de fiecare dată cînd/ planul pe care mă aflu/ se surpă sub picioarele mele/ o simt mai aproape ca niciodată”. Inventat sau nu, personajul ne atinge, ne tot întreabă Da sau Nu?, ne ține cu respirația tăiată de-a lungul întregii poezii care se încheie ingenios: „Există doar două variante:/ A) mi-am ieșit din minți/ B) totul e real/ Tu pe care o încercuiești?”.

Ana Roman își împărtășeșete bucuria de a fi descoperit, pentru prima dată, „masa pulsanta de viață/ dinăuntru” și plăcerea „de a o atinge/ fară teama că o să/ dispară/ simți pulsația/ îi auzi glasul și îl/ distingi de celelalte/ cum îl distingi/ pe tata/ după sunetul pașilor”. Autoarea ne mai vorbește de „râurile line dinăuntru” și de căutarea unor „cuvinte care încă nu există”. E mai degrabă o euforie lirică decât o experiență mistică, totuși, rămânem intrigați de substanța diafană a poemului și de curajul autoarei de a ne invita să ne gândim la „senzația minunată/ când te recunoști în oglindă”.

Ședința „mistică” a atelierului s-a încheiat, mulțumesc pentru poemele de azi.

XXX

M-am trezit de durere

mâna stângă sub burtă

degetele de la picioare 

nasul, urechea stângă, ceafa

erau reci şi amorţite

plapuma concrescuse-n piele

de la umezeala din cameră,

o lamă îmi număra toate vertebrele de la spate

înţepându-mă la fiecare 5 secunde,

şi cineva rodea cu ghearele mânerul uşii,

primele gânduri sunt cele mai nebune,

a venit moartea la mine,

iar eu în pijamă o întâmpin fără măligă şi sare;

acele fosforescente de ceas luminau un unghi perfect de 90 de grade,

era ora 12:15 sau 03:30;

oricum era prea devreme ca să mor,

nici macăr nu am achitat facturile pe luna martie,

aşa că m-am întors pe partea dreaptă

şi am dormit până dimineaţă.

xxx

Joc de umbre,

siluete negre prin copaci,

Ochi care te urmăresc,

brațe lungi și vinete

Care se întind spre

tine de după colț

Uneori tot planul

în care mă aflu

Se scurge într-o gaură neagră

Și ca după o sticlă blurată

Îi văd și mă văd

Ca un orb

Încerc să palpez realitatea

Ca să revin pe drumul care

mergeam

Și în cele din urmă

reușesc să văd din nou

Lumina gălbuie a

felinarului din colțul străzii

Mi se întâmplă tot mai

des și de fiecare dată e

tot mai

înfricoșător

Și dacă nu

mă mai întorc?

Acum 14 ani am ajuns la o răscruce

O casă veche din lemn

Așezată parca pe o parte

Un rug ce arunca scînteie violete

Și ea…

O creatură din materie neagră

fără chip

În brațele ei osoase

cu degete lungi și negre

Un bebeluș care încă nu-și

putea deschide ochii

Cumva într-o limbă pe care

aș fi putut să o înțeleg doar eu

M-a întrebat

„Da sau Nu?”

De parcă de răspunsul meu

depindea viața micuțului

Cum aș fi putut spune

Nu?

Am zis

Da

și în următoarea zi

Am aflat că voi avea un frățior

mai mic

De atunci mă tot

urmărește

Îi simt prezența mereu,

o simt uneori stînd

ca un corb

Negru în spatele meu,

alteori văd mîinile ei

osoase

Ținindu-mă de încheieturi

Și de fiecare dată cînd

planul în care mă aflu

Se surpă sub picioarele mele

O simt mai aproape ca niciodată

Și sticlă blurată devine

tot mai subțire

Iar ei prind forme tot mai precise

Le simt foamea

Și dacă mă întorc și nu

mai sunt eu?

Dacă atunci cînd am zis

Da

de fapt mi-am vîndut sufletul?

Există doar două variante:

A) mi-am ieșit din minți.

B ) totul e real.

Tu pe care o încercuiești?

xxx

Momentul cand intelegi prima data

Placerea iti umple venele

Cand te uiti la viata

Ca la harta orasului in care

Ai crescut

Cand vorbesti in aceeasi limba

Cu raurile line dinauntru

– gasesti cuvintele

Care inca nu exista

Respiri in acelasi ritm

Fara sa incerci –

Pur si simplu

Cu masa pulsanta de viata

Dinauntru

Placerea calda

De a o atinge

Fara teama ca o sa

dispara simti pulsatia

ii auzi glasul si il

distingi de celelalte

cum il distingi

pe tata

Dupa sunetul pasilor,

prin casa

Intelegi mecanismul

Senzatia minunata

Cand te recunosti in oglinda

pentru prima data

Vă propun să descrieți un moment mistic din viața voastră – să-l descrieți concret și realist.

pietre și buline

acestă incertitudine

durează mai mult

decât un antract

şi tot ce-am numit

pân-acum forme noi

pleacă în vid

şi tot ce-am făcut înainte

cu graţie, eleganţă şi stil

pleacă în vid

nu mai pot vedea

praful drumului

neasfaltat

nu mai pot simte

emoţiile unui actor

înainte de premieră

nu mai pot auzi

vocea caldă a lui Dumitru

şi râsul gălăgios

a poeţilor de la atelier

mă roade lanţul

şi pereţii cuştii mi se par oribili

chiar şi urina din budă

nu mai provoacă nici o plăcere

acestă incertitudine

durează mai mult

decât un antract

această poezie

durează mai mult

decât un antract

acest rahat de virus

durează mai mult

decât un antract

şi tot ce-am numit

pân-acum forme noi

pleacă în vid

şi tot ce pot să fac

e să mă-mpac

în această lume

construită de tine

din pietre şi buline

pietre

şi

buline