Sonet

(se dedică lui A. M.)

 

“să cumpărăm şi ziua care-a fost”

ce facem după, ce o cumpărăm

o scriem în jurnal, ori o mâncăm

să nu ştie nepoţii de glasnost

 

e primăvară, dar e toamnă afară

în curte doar copii fără maturi

pe masă rodia-bomba nucleară

ne-auncă-n aer pregătite cioburi

 

 

dacă plecăm, unde plecăm

e apa armă şi cuţit, ne infectăm

e lume nouă ce din urmă ne ajunge

 

vom face faţă, mă întreb, nu ştiu

unde se-ascunde-cel-orizont scofiu

de unde nimeni, n-o să ne alunge

 

Eu ma gandeam sa propun o poezie cu forma fixa – stiti bine cat de importanta i se parea lui Alexandru stapanirea tehnicii, a mecanismelor poetice subtile ale scrierii – un sonet.

Apoi, as da ca obligatoriu, oriunde in cuprinsul respectivului sonet, versul „Să cumpărăm și ziua care-a fost”.

 

xxx

Undeva între cer și pământ

Un cerc

Fiind rotund perfect

A fost totuși prins

Între talpa albastră a adidasului tău

și

o gumă mestecată

În toată rotunjimea sa

Dacă o să privești

Destul de atent

O să dai de doi ochi

Doi ochi care sunt

Ai mei

Un cerc rotund

Și totuși plat

Între cer și pământ.

xxx

Străluceau frumos

În lumina amiezii

Blicuri străvezii

Albastre și verzi

Luînd bucăți din cerul

Cu nori pufoși și albi

Înrămați acum în

Colțuri ascuțite

Doare

Abia

cînd ai un ciob

De sticlă în ochi

Mozaicul albastru

De sub picioare

A început să se aprindă

În nuanțe de roșu

Într-o străfulgerare

Zăceam în cioburi

FINAL DESTINATION.

 

 

prăjitură

hai că trece amice

lama va ieşi din burtă

sângele se va închega

rana se va cicatriza

va intra înapoi

în set

şi părul va fi scurt

şi îţi vei cumpăra o pălărie

și te vei plimba

şi vei lua o linguriţă de licoare

cu miros de nucă

ca să înghiţi mai uşor supa

cartofii copţi și peștele

castravetele murat

brânza de oaie

uşor în burtă va intra

ca atunci când erai mic

cu mama şi bunica

aşa că hai amice

rabdă această lamă

chiar dacă vezi cum te taie

rabdă dunga perfectă

şi carnea care e a ta

rabdă amice

sângele se va închega

rana se va cicatriza

aerul călduţ te va chema

cu alţi

şi alţi

și alți

și alți oameni

până va fi o prăjitură mare mare

şi dulce dulce

 

DUPĂ CE A MURIT TATA

Din bucatarie,

daca se aud zbierate,

mama si tata

fac conserve pentru la iarna.

in zilele celea,

nu intru deloc la bucatarie.

printre cratite in clocot,

cu cuptorul incins,

transpirati ca

niste caini cu coltii iesind

si spune la gura

isi rup zdrentele unul de pe altul.

Scroafo!

Esti bleg?
Incet,

castravetii umplu borcanele

de trei litri,

sau de unul,

in doua cu buruiene.

sunt zile lungi,

care aduc miscari

tectonice intre ei.

odata,

printre castraveti,

tata a spus manios ca

s-a iubit cu o vecina.

apoi,

a pus capacul de arama

cu invartitorul.

dupa ce a murit tata,

am gasit muraturile din vara asta.

am mancat un borcan intreg

pe stomacul gol.

Vitalie Șega

 

– Un text bun, dar aș rescrie versurile de la început: „când nourii erau tauri ale [atenție la acord – a –L.Ț.] căror sudoare/ se scurgea pe spatele meu” – este o metaforă ce înclină spre baroc, străină textului tău; „o limbă umedă de salivă o scoteam afară” – limba umedă nu are relevanță poetică, nu spune nimic, pentru că este o imagine ordinară.

 

– „le înfigeam ca călcâiul în băltoacă”- de ce în băltoacă?

 

– „să arunc ţeapa peste gard” – țeapa sau sapa?

 

– Mi-a plăcut acest vers ce ambiguizează discursul: „să vadă cât de tare detest să pun rădăcini în ţărînă”; poate alt verb în loc de „să pun” – să împlânt, să înfig (sau altceva).

 

– Atenție mare la limba română!

 

– Recomandare: Traian T. Coșovei.

 

 

Ana Roman

 

– O dramă sentimentală dezvăluită cu recuzita banalului cotidian.

– În prima parte, emoția este în ascensiune și e bine. Începând cu versul „dar Sandu mi-a spus ca”, tensiunea slăbește, iar rândurile următoare explicitează, poezia diluându-se.

– Poate că m-aș fi oprit aici: „sunt zero/ Da” sau aș fi continuat mizând pe intensificarea dramei, nu pe explicitare.

– Recomandare: Angela Marinescu.

 

 

Victor Fală

 

– Ironie à la Sorescu & Aureliu Busuioc, un fel de gâlceavă a gândului cu vorba.

– Oralitatea e binevenită și chiar în legătură cu fragmentul din Joyce, dar motivul – conflictul vorbă-gând – cred că e mult prea uzat.

– Morala din final este irelevantă și, cumva, un procedeu anacronic.

– Recomandare: Florin Iaru.

 

 

Augustina Vișan

 

– Emoționează, autoarea stăpânește tehnicile narativizării și ale proiecției cinematografice. Nu comentez mai mult, pentru că textul nu este scris conform cerințelor din exercițiu.

– Recomandare: Wisława Szymborska.

 

 

Theodor Fusu

 

– Reportaj al trăirilor contrare. Un pic confuză această frază: „Muzica la fel bună, o puneam pe cea preferată, dar parcă găseam secretul”. Poanta pune întreg discursul sub semnul zeflemelei, ceea ce ar putea salva textul. Și acest poem este însă paralel cu exercițiul.

– Recomandare: Andrei Dósa

 

Adriana Rusu

 

– Sentimentală. Comparațiile din prima parte („ca o cămașă veche”, „ca un cuier de plastic gol”, „ca un nasture”) îmi par destul de clișeizate. Aș renunța la ele.

– Recomandare: Nora Iuga (începe cu „Inima ca un pumn de boxeur”), dar și Mariana Marin.

 

Victoria Toma

 

– Un text manifest, alcătuit, în prima jumătate din clișee. Finalul îmi pare mai interesant, cu „să evadez din mine/ pentru mine” . De fapt, mă gândesc că poemul ar putea începe cu finalul.

 

-Nici acest text nu a fost scris conform cerinței.

 

– Recomandare: Medeea Iancu.

 

Aliona Ivanova

 

– Cred că este unul dintre cele mai bune texte scrise azi.

– Este interesant acest joc al răsturnărilor de situații și alternanța dramatic-banal.

– Felicitări pentru excelentul spectacol vizual.

Recomandare: Ioan Es. Pop.

 

Rodica Gotca

 

– Un text bun. Valorifică reușit biografismul.

– Aș rescrie aceste versuri: „să-mi fie greață de/ fluxul conștiinței/ devenit obscene”. Ideea de flux al conștiinței deranjant ar putea fi redată fără a folosi sintagma „fluxul conștiinței”.

– Recomandare: Mariana Codruț.

 

 

Comisia

Da pentru că n-a* mai făcut/ niciodată până acum asta

până în dimineaţa aceea, când nourii erau tauri ale căror sudoare

se scurgea pe spatele meu,

o limbă umedă de salivă o scoteam afară,

să vadă cât de tare detest să pun rădăcini în ţărînă,

le înfigeam ca călcâiul în băltoacă,

anevoie,

şi ei se uitau,

comisia de anchetă,

el cu barbă nerasă de 6 zile,

ea îşi îndrepta basmaua,

şi tot nu-i plăcea cum se aşeza şi o scotea şi o plasa iar pe păr.

O, Doamne, îmi venea,

să arunc ţeapa peste gard şi să scot o pancardă să fac un miting,

din ălea pe care bunelu se uită  atent la televizor, cu sunetul dat la maxim,

ca să audă vecinii că şi el e patriot,

toată copilăria mi s-a spus că cine are pămînt are putere,

la şcoală cine ştie matematică o să se descurce în viaţa,

ideea e că, de când scriu cifre în tabele, la muncă

am impresia că înfig rădăcinile de ceapă în ţărână,

nu destul de vertical,

prea oblic,

ce de parca n-ai mâncat mămăligă azi

mă ceartă comisia,

apoi el se apropie de urechea ei îi dă basmaua la o parte,

îi şopteşte ceva, arătând cu degetul spre mine,ea ascultă apoi nu-l contrazice,

mişcă capul afirmativ şi oftează:

DA.

 

xxx

Da pentru că n-am mai făcut

niciodată până acum asta

încât să-mi fie amuzat și trist,

să-mi fie greață de

fluxul conștiinței

devenit obscen-

etichete, injurii, clișee peste clișee;

mâinile spălate  cu cât mai mult săpun, cu apă cât mai fierbinte.

O, Doamne, îmi venea

să-mi dau palme

cu aceste mâini impecabil de curate.

Trebuia să mă accept,

să continui să fiu eroul meu preferat

să-mi serbez ziua de naștere

și în 24 de ore să uit

că acum 6 ani am spus

DA.