Adriana RUSU

ȘAMPANIA NU-MI PLACE, DAR O BEAU

Paharul de cristal din setul pe care mama îl ținea

în dulapul de oglinzi și sticlă și pe care îl scotea doar de sărbători

Stătea pe masă aproape gol și am zis să-mi mai torn

din șampania pe care tata o ținea de câțiva ani pentru o ocazie specială

Habar nu aveam ce era aia însă gustul dulce acrișor

care mă pișca de limbă îmi făcea bine și

culoarea roz aurie strălucea frumos

A fost prima dată cînd am băut șampanie și mi-a plăcut

Era ziua mamei împlinise 30 de ani

Iar eu cu prietena mea

Alina în timp ce

cei mari dansau

goleam paharele

sub masă chicotind

făcând-o pe maturii

Acum nu mai chicotesc și nu trebuie să mă ascund sub masă

Și șampania nu-mi place dar o beau

Cînd te-am văzut venind spre mine

Era ceva în mersul tău

care mă făcea să știu deja totul

Fiecare pas parcă făcea să

tremure pământul

Sau tremuram eu?

Șampania nu-mi place dar o beau

În felul în

care mîinile tale se balansau în

mers încleștate în pumni

De parcă luptai cu tine

însuți

Sau erau pumnii mei

ce mă făceau să stau pe loc?

Șampania nu-mi place dar o beau

În privirea ta care țintea pămîntul

urmărind o linie invizibilă

Sau erau ochii mei încercînd să

prindă firul?

Și iată-te lîngă mine

neștiind unde să-ți pui ochii

Pînă la urmă ai ales să

mi-i pui în palmă

Ca două ținte,

m-au făcut să stau pe loc

Deși voiam să fug,

nu voiam să aud,

știam deja totul…

șampania nu-mi place dar o beau

Ți-ai ajustat puțin vocea ai

luat aer dar cuvintele

ți s-au oprit în gît

Iar mie deja îmi curgeau

lacrimile

Fiecare din ele fiind ca o

minge de bowling ce

îmi făceau să tremure genunchii

Ți-am strivit privirea în

palme implorând să te uiți

la mine ca să știi ce faci

Dacă o să-mi spui ce știu

deja vreau să o faci conștientizând

toată brutalitatea ta

„Cred că trebuie să ne despărțim…”

Șampania nu-mi place dar o beau