xxx
Devenise deja o tradiție –
în fiecare vineri eu te invitam
la întâlnire
la terasa cu castani
bătrâni,
Tu spuneai că vii,
de data aceasta, spuneai,
vin neapărat.
Și iar nu veneai.
M-am împrietenit cu toți chelnerii
de la terasa noastră,
cum îmi plăcea să o numesc.
Au fost femei
și bărbați
tineri și supărați
pe îndărătnicia mea
de a nu înceta
să te aștept.
Ieri nu te-am invitat.
M-am dus cu prietenii
la o altă terasă.
Seara târziu
mă întorceam acasă,
treceam pe lângă terasa
cu castani
printre frunzele cărora
am zărit silueta atât de cunoscută
cu o carte în mână.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 
mi-a indus o melancolie plăcută acest poem, mai ales prin terasa de castani, care deveniseră ,, a noastră,, m-am împrietenit cu toţi chelnerii,, – aceste elemente parcă îmi amintesc de poeziile lui Eminescu citite în şcoală, eu te aştept, dar tu nu vii….
ApreciazăApreciat de 1 persoană