xxx

Am mers intr-o zi la Odesa/

am vrut foarte mult sa o vezi/

am ajuns pe la amiaza/

am mers direct la o cafea/

acolo canta/

cu volum maxim/

edit piaf/

caii trageau trasurile/

pline cu copii/

de sus in jos/

pe deribasovskaya/

batraneii din Texas/

ca niste coltunasi cu visine/

plini de speranta/

beau vin/

cu fete machiate/

am mers la baiatul care-ti fotografiaza/

aura/

a ta a iesit/

verde/

culoarea inimii/

a mea a iesit/

indigo/

baiatul /

mi-a spus ca/

cea mai pura aura/

e cea alba/

dar ca este foarte, foarte rara/

toata ziua/

ai fost/

ca un cuvant nepotrivit/

intr-o fraza/

in peisajul unde lumea/

vroia foarte mult/

sa se bucure/

incerca prea mult/

sa se bucure

***

poate când eram la mama în burtă

a şuierat un sticlete nebun pe lângă ea

înjurând şi blestemând toate vietăţile

el care se-ntorcea de la prietena lui

cu penele galbene îmbibate de colb

s-a rotit ca un ventilator

zbătându-se între pereţii reci ai cartierului

el care era furios şi beat

cu o sticlă de vin înăcrit în cioc

s-a pălit de parbriz şi a văzut veveriţele

manevrând comete de la distanţă

el care nu-şi găsea locul

pentru că aia l-a numit aşa cum l-a numit

iar el ca să-şi înăbuşe criza de nervi

şi-a tăiat unghiile până la carne

pentru că aia cânta deja cu altcineva

dansa cu altcineva

megea la cumpărături cu altcineva

amazoană micuţă care orice ar face

o tot dă în bară

el care după aia se-ntreba

cum poate fi sticletele un animal

doar el mereu a fost o pasăre cântătoare

a zburat un sticlete pe lângă ea

şi maică-mea singură în acele zile

ca o mâncare exotică

lăsată pe arhipelaguri sălbatice

a rupt ca o infractoare o prună

verde din copac

şi-a ascuns-o la subţioară

iar acum eu

pentru că murea de foame

şi eu

pentru că tatăl meu migra dintr-o petrecere-n alta

şi eu

iar eu

şi el care a venit după miezul nopţii

pe el cum să-l numesc

(mi-e şi greaţă de la aceste lupte în contradictoriu

şi această zbatere crucială&paradoxală&globală

deja nu mai contează tema și doar să mai pot lua

o gură de lacrimi observând cu zâmbetul pe față

aceste bătălii dintre ketchup și maioneză)

când maică mea era însărcinată cu mine

în acele zile ploiase

în aceste zile ploioase

mă agăţ de lucruri mici

cum ar fi o privire scurtă în afară lumii

la copii ăştia iuţi

care acum aduc doar strigăte de bucurie

şi sper că aşa va fi de-acum încolo

dar dacă vor fi de tristeţe

e şi asta ceva folositor aceste-i lumi

ce vine imprevizibil din toate părţile

xxxx

Dacă ți-ai îmbrăcat haina pe dos

Toți vor ști că nu te-ai trezit la timp

Și în grabă ai luat prima haină

Care nu trebuie călcată

Ca să ajungi la timp la servici

Dacă ți-ai îmbrăcat haina pe dos

Toți vor ști că te-ai îmbrăcat pe întuneric

Ca nu cumva să o trezești pe

Femeia cu care ai petrecut noaptea

Dacă ți-ai îmbrăcat haina pe dos

Toți vor crede că ești un neghiob neatent

Și vor face glume proaste

Dacă ți-ai îmbrăcat haina pe dos

Toți vor crede că ești un rebel

Și nu vreai să te supui normelor

Indiferent care are fi motivul toți

își vor crea opinii și te vor privi ca pe un extraterestru

Nedumeriți , îngrijorați, înfricoșați

Și îți vor face la tot pasul observație

„Uite, ai haina pe dos, chiar nu vezi?

Vrei să ai ghinion?

Acest „vrei sa ai ghinion?”

seamănă cu fraza pe care o iubes

c

bîdlanii din curtea casei

„vrei să ai probleme?

Amuș facem!”

Chiar și prin intonație de

parcă haina ta îmbrăcată

pe dos va face pământul

să se învîrte invers.

Dacă îți îmbraci haina pe dos nu

o să-ți meargă toată ziua.

xxx

Nu o cunosc

Dar cred că în alte circumstanțe

Poate ne-am fi împrietenit

Ce contrast și ce coincidență

Cealaltă Adriană

Are părul scurt și ochi albaștri

Da, recunosc, sunt pe pagina de Facebook

A actualei tale

Dar nu o lua personal

E mai mult o curiozitate

Și o încercare de a găsi răspuns

La Dece-urile rămase

Nu o cunosc

Dar cred că pot înțelege

De ce ai ajuns să o placi

E o fată deșteaptă

Și are stil

Chiar cred că ne-am fi putut împrieteni

În alte circumstanțe

Pentru că acum ea mă urăște

Din simplu motiv că știe

Că atunci cînd îi pronunți numele

Involuntar apar și eu pe undeva în capul tău

Dar nu ar trebui să se îngrijoreze

Pentru că dacă ai mai fi simțit ceva pentru mine

Numele ei s-ar fi înfipt ca un cuțit

cu lama zimțată în inima ta de fiecare dată cînd

îl pronunți

Iar tu te iubești prea mult ca să te

supui la o asemenea tortură..

În alte circumstanțe

Am fi prietene.

xxx

cand aveam 8 ani

am pierdut papusa cheala

mama a scuipat de trei ori

urmarind atent in ce directie o lua

scuipatul

era directia dulapului din

coridor

am scos totul din el

hainele prea mici

papucii rupti

vasele vechi

tata ne privea ca pe niste

nebune

dupa cateva ore

asa si nu am gasit

papusa cheala

xxx

Dacă stai la colțul mesei,

e foarte incomod

nu te poți relaxa

oricât de bună e

zeama

când colțul ca o suliță te

împunge în piept

te uiți invidios la cei

din jurul mesei

vrei și tu

în locul lor

dar nu de data asta

masa este mică și foarte

pătrată

Tema (una din cele trei, la alegere): 1. îți iese în cale un animal (nu contează, domestic sau sălbatic, cîine, pisică, șobolan, arici etc.) și încearcă să te convingă să-l adopți ca animal de companie; 2. iei o fotografie, reală sau electronică, a cuiva, cunoscut(ă) sau mai puțin cunoscut(ă), eventual chiar necunoscut(ă), prieten(ă), dușman(ă), în nici un fel de relații și inventezi o situație, scenă, poveste, stare pornind de aici; 3. un poem care să reinterpreteze zicerea lui groucho marx “dacă îți taie calea o pisică neagră asta înseamnă că animalul merge undeva”. sau o superstiție similară, gen dacă te întîlnești cu un hornar, cu un popă, dacă treci pe sub o scară, dacă îți iese în cale cineva cu plin (sau cu gol).

***

Artiom

dacă natura s-a săturat să suporte

beţiile şi bătăile

violurile şi crimele

de ce femeia ar trebui să le accepte

m-a întrebat ea ieri seara

când ne plimbam prin pădure după ploaie

şi-am văzut patru motănaşi morţi

pe care i-a dezvelit pământul

poate într-adevăr

ar trebui schimbată generaţia

ȘAMPANIA NU-MI PLACE, DAR O BEAU

Paharul de cristal din setul pe care mama îl ținea

în dulapul de oglinzi și sticlă și pe care îl scotea doar de sărbători

Stătea pe masă aproape gol și am zis să-mi mai torn

din șampania pe care tata o ținea de câțiva ani pentru o ocazie specială

Habar nu aveam ce era aia însă gustul dulce acrișor

care mă pișca de limbă îmi făcea bine și

culoarea roz aurie strălucea frumos

A fost prima dată cînd am băut șampanie și mi-a plăcut

Era ziua mamei împlinise 30 de ani

Iar eu cu prietena mea

Alina în timp ce

cei mari dansau

goleam paharele

sub masă chicotind

făcând-o pe maturii

Acum nu mai chicotesc și nu trebuie să mă ascund sub masă

Și șampania nu-mi place dar o beau

Cînd te-am văzut venind spre mine

Era ceva în mersul tău

care mă făcea să știu deja totul

Fiecare pas parcă făcea să

tremure pământul

Sau tremuram eu?

Șampania nu-mi place dar o beau

În felul în

care mîinile tale se balansau în

mers încleștate în pumni

De parcă luptai cu tine

însuți

Sau erau pumnii mei

ce mă făceau să stau pe loc?

Șampania nu-mi place dar o beau

În privirea ta care țintea pămîntul

urmărind o linie invizibilă

Sau erau ochii mei încercînd să

prindă firul?

Și iată-te lîngă mine

neștiind unde să-ți pui ochii

Pînă la urmă ai ales să

mi-i pui în palmă

Ca două ținte,

m-au făcut să stau pe loc

Deși voiam să fug,

nu voiam să aud,

știam deja totul…

șampania nu-mi place dar o beau

Ți-ai ajustat puțin vocea ai

luat aer dar cuvintele

ți s-au oprit în gît

Iar mie deja îmi curgeau

lacrimile

Fiecare din ele fiind ca o

minge de bowling ce

îmi făceau să tremure genunchii

Ți-am strivit privirea în

palme implorând să te uiți

la mine ca să știi ce faci

Dacă o să-mi spui ce știu

deja vreau să o faci conștientizând

toată brutalitatea ta

„Cred că trebuie să ne despărțim…”

Șampania nu-mi place dar o beau

xxx

O cană albă cu urme de zaţ roş

era rotită la 180

spre cine se oprea cu fundul

adevăr sau provocare

am ales adevăr:

Noaptea în sat precum voalul pe mireasă

lăsat

eu mă reveneam acasă la bunica

când după moară trei pastori

au încolţit în lesă un lup

blană neagră şi pătată de făină,

mârâia a foame

o încurcat oile cu făina

 o culoare

în trei ţineau de lesă,

ca un peşte pe uscat I se zbătea tot trupul,

de parcă foamea îl făcuse nebun,

ochii roşii

şi dinţi atâţea cât nu am eu la mine în gură,

adânc  s-ar înfinge-n piele,

precum acul în materie.

Pentru o secundă am devenit stîlp

puteai să mă dai cu var,

am uitat că am două picioare,

şi că trebuie să răsuflu din timp în timp,

iar fruntea devenise un atlas cu oceane,

nu-mi ştergeam transpiraţia

 intra în ochi,

ochii deveniseră semafoare stricate la roşu,

nu clipeam,

nu se mişcau nici ceilanţi din grup,

Radu se scarpina involuntar la ceafă,

Maşca lui se ţinea de cotul său,

ambii scărpinau cefa lui Radu,

Petru nu-şi mai îndrepta bretonul, obicei deprins încă în şcoală,

Galina lui, puse palma la buze,

Sergiu căuta un copac, vroia la viceu,

Lena, a băgat mânele reci în scurta lui Sergiu, împiedicîndu-l să se ducă la viceu,

Dusea a lăsat paharul care îl ţinea toată seara plin pe masă,

Boris a încetat a întrebat în numele tuturor

– Tu ce-ai făcut ?

eu deschid gură să relatez mai departe adevărul,

prietena mea continuă,

la fel de adevărat precum că nu ai băut şampanie,

şi nu ai plâns niciodată.