„Eram mic, aveam șase ani.”
Radu ANDRIESCU
„Eram mic, aveam șase ani.”
Radu ANDRIESCU
Îmi apasa umerii dar nu mă salvează de frig
Miinile mele albe cu mișcări tremurînde s-au apucat
Să scoată o țigară din pachet iar apoi cumva caraghios
Încercau să o aprindă
Buzele mele au simțit gustul amar al tutunului
Și au scos un nouraș de fum străveziu
Cumva parcă estompînd întunericul spre mine au
Călcat două siluete
Nu i-am auzit vorbind dar fiind doar buze am înțeles
Ce au zis
„Domnișoară cunoașteți că pe terenul de
Joacă nu se fumează?”
Abia atunci am sesizat scaunul verde și rece de sub mine
Abia atunci am văzut cum lumina gălbuie a felinarului
Făcea ca pomi și gardul să prindă formă
Și am început să aud cum ploaia sună pe acoperișul
Căsuței de plastic de pe teren
Într-adevăr eram pe un teren de joacă
„Domnișoară vom fi nevoiți să întocmim un proces verbal
Și va trebui să achitați amenda.”
Toate cuvintele sunau cumva plat și îmi provocau dezgust,
nu voiam să aud nimic
Și nu-i puteam percepe decit ca două obiecte străine
Parca de pe altă planetă
Însă cumva buzele mele au bolborosit
„Am probleme”
„Pff, cică probleme!Ha! „
„Ce fel de probleme poate să aibă
O fetișcană ca tine?
Cînd o să trăiești cu 3 copii într-un
Apartament cu o odaie, o să vezi probleme!”
Abia atunci am observat sprincenele negre și ochii căprui
Umerii, nasturii și pantofii, erau 2 oameni
Mi s-au făcut ochii mari de parcă abia atunci am început să
Înțeleg ce se întîmplă și am fost cuprinsă de un val de furie
„Cine naiba te crezi, că să-mi zici că problemele mele nu
Înseamnă nimic?
Cu ce drept îți asumi că problemele tale
Sunt mai grave ca ale mele?
De ce neștiind nimic faci atît de ușor
Presupuneri?
Sau ne întrecem cine e mai nefericit?”
Aveam impresia că sunt un cîine din ăla mic care latră la un uriaș
Pentru ca se părea că nu m-au auzit
Pentru mine durerile mele erau la fel de reale ca verigheta de pe degetul lui
La fel de reale ca pixul cu care scria raportul
La fel de reale ca acel raport
Și la fel de reale ca amenda pe care am achitat-o a doua zi