Ana ROMAN

xxx

dupa fiecare cearta,

ii spunea ca apartamentul e al ei,

ca numai datorita ei traia in acest apartament

cu trei camere,

ca el ar fi trait pana acum intr-o gaura la telecentru,

daca nu primea ea acest apartament de la stat.

a treia camera era pentru pentru birou,

altfel traiam si noi ca restul famiilor de trei persoane,

intr-un apartament cu doua camere,

dar asa,

nu suntem ca

restul famiilor si asta datorita ei.

era al naibii de frig in noiembrie

incalzirea de la stat nu venea,

dormeam cu sticle cu apa fierbine in pat,

invelite in stergar

tremuram sub doua paturi niciodata

nu stiam in care camera vor

da intai căldură

anul trecut caloriferul din camera lui tata

devenise caldut

invelita intr-o patura

a venit in camera lui

in mijlocul noptii

si

s-a asternut langa el,

iritandu-l un pic

au dormit impreuna la cald

cand s-a trezit dimineata mama

l-a gasit rece

Un gând despre „Ana ROMAN

  1. ceea ce imi place in acest poem al Anei Roman e ca aceasta cearta intre mama si tatal are loc inainte sa moara tata- cearta despre al cui e apartamentul- cearta ca apartamentul e al ei- fara ca mama sa stie ca el va pleca si chiar ii va ramane doar al ei apartamentul. Imi mai place si combinatie cald- rece- rece intr-un apartament in care cei doi se cearta si cald doar in camera celui care va muri. IAr faptul ca ultimul cuvant e rece. E rece cel care a murit si e rece si in casa unde a murit. Un rece infricosator. Foarte frumos poem.
    Dumitru Crudu

    Apreciază

Lasă un comentariu