Dacă m-ar întreba cineva ce vreau cu adevărat
Nu știu ce aș răspunde…
Mi-am comandat o pizza cu muuult cașcaval
Am băut niște Gin amestecat cu Schweppes de lămîie
Cristina și Vika își terminaseră paharele
și își mai turnau …
Dumitru se încordase cumva lîngă
mine în colț și l-am întrebat:
„La ce te gîndești?”
M-am pierdut cumva între să mai beau
și să iau o felie de pizza
Fierbinte.
Mi-am fript limba.
Nu m-am gîndit niciodată cu adevărat la asta
și acum mi-e frică să mă gîndesc…
M-am zgribulit mergând pe stradă
Frigul de toamnă m-a făcut să-mi bag mîinele în buzunare
Am auzit parcă un scâncet surd
Și pentru o clipă am crezut că îl aud cumva din adâncul meu.
Fără să-mi dau seama am pornit în direcția lui.
Acolo între garajele de metal vopsite în gri,
sub niște tufe uscate zăcea un cîine…
Cîinele acela cu privirea unui bătrân înțelept,
care mă petrecuse de atâtea ori pînă acasă,
Mergând cu mine de atâtea ori pe alei înguste și întunecoase,
Zăcea într-o mocirlă de sînge și glod
Ca o cîrpă aruncată și făcută boț
Am căzut în genunchi lîngă el
încercând să-i opresc sîngerările
Dar sîngele lui cald era peste tot
iar mîinele mele erau murdare de glod
O dată cu sîngele lui curgeam și eu Furie
Eram gata să sfâșii pe toți… dacă aș fi avut ghiare și colți…
aș fi înghițit întreg pământul.
Cînd ai început să primești pumni
și ți-a țișnit sîngele
Cînd te-am văzut cum primești picioare în burtă
stînd aruncat pe jos
Mi-au apărut ghiare și colți
și am început să sfîșii
Toate loviturile pe care le primeam nu erau nimic
în comparație cu imaginea prietenului meu zăcînd
într-o mocirlă de sînge și glod.
De data asta nu o să te las să mori.
Istoria mea începe
Într-o zi de iarnă friguroasă și cu multă ninsoare
Cred că primul lucru pe care l-am prins a fost părul creț și lung al mamei.
Sau poate nu?
Nu pot să zic că acel mic boț de 3kg
Eram eu
Cel puțin așa cum mă știu azi
Sau poate eram mai eu decît sunt acum și nu țin minte?
Cu timpul amintirile tale nu sunt nimic alt ceva decit istoriile pe care ți le povestește mama sau bunica amestecate cu cele inventate de tine
Deci nu sunt și nu ești decît propria ta invenție
Și totuși nu mă pot ști alt fel decît cum sunt azi
Tu cum ești azi? Nu știi?
Uneori nici eu nu mai știu…
Și stăm noi 3 în baia micuță
Cu faianță albastră
Eu stau făcută boț în cada rece urmărind cum lîngă oglindă pîlpîe lumina gălbuie și opacă a lumânării
Și simt fruntea fierbinte a Cristinei pe umărul meu și vocea lui Dumitru de undeva din întuneric
Totul în jur e doar vibrații
Că tremură cada și tremur și eu
Și tremurați și voi
Niște frunze ruginite gata gata să cadă
Și totuși eu construiesc o pînză de păianjen
„Vreau sa ma sinucid dar nu o voi face”
Fiecare din noi a rostit Matra asta măcar o dată
Cu încăpățînare și nervozitate argumentăm celuilalt de ce nu ar trebui să o facă
Cînd eșuăm să ne găsim propriile motive
Poate pentru că iubim pe ceilalți mai mult decît
Ne iubim pe noi înșine?
Sau poate e un fel de egoism suprem pentru că știm că cît avem în preajmă oameni care ne sunt dragi existența noastră este mai puțin mizerabilă?
Stăm noi 3 în baia micuță cu faianță albastră
Pe semi întuneric, o intimitate perfectă
Aproape sacrală
Ca într-o biserică cu poduri înalte care la apus se colorează într-un spectru cald de culori și lumină
O liniște duhovnicească care te face să vreai să te spovedești
Și iată-ne pe noi 3 parca stînd într-o barcă ce plutește în mocirla de lacrimi, emoții, trăiri și istorii
Istoria mea este Eu azi cu voi 2 în barca de salvare.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 