lasă-mă să deslușesc cântecul lor molatic, și să râd în sinea mea.
lasă-mă fără consolare și fără exemple din propria ta experiență,
doar dacă nu te așezi lângă mine, să ascultăm împreună și să râdem.
ei urcă pe scenă în cele mai nepotrivite costume ipostazei lor,
cu-o abordare din mândrie inconștientă, cu gesturi insuficient de tratate,
ei cântă, – fie-vă milă, fie-vă milă de noi, de noi,
copiii care nu ne putem alege pseudonimele,
predestinările și tactul,
– fie-vă milă de noi, ba de noi, sărmanii care deschidem ochii dimineața,
întrebându-ne ce să mai facem,
care am nutrit sentimente față de orice conferă altele în schimb,
reîncarnând pasiunea de atâtea ori în zadar,
datorită concepției greșite față de aceasta,
până la eroziune, până la pierderea farmecului,
farmecul acela dorit în exces.
– fie-vă milă, ei strigă în unison,
neapucând să-și ducă până la capăt vociferarea gândului,
iar cei din sală, spectatorii, aplăudând.
Valuri sonore de aplauze interminabile,
mâini ude de sudoare și urale în susținerea lor,
celor de pe scenă, noi doi să râdem în sinea noastră,
ademeniți de cântecul lor,
cu o tensiune fără promotori și totodată molatic,
după care urmează o pauză.
cei din sală ies afară să fumeze,
cei de pe scenă, se retrag pentru repetiții,
după care totul începe din nou, cu același repertoriu.
Lasă-mă în noaptea asta să mă năpustesc asupra conservei de carne de porc tocată,
pe întuneric,
ca mâine ziua să-mi fie rău,
să vomit până și apa băgată în mine
să n-am putere nici măcar pentru o țigară și astfel,
să facem economii, zic economie să facem,
eu promit că voi fi foarte liniștit,
nu voi scoate niciun sunet,
doar cât voi desluși,
cântecul cărnii,
mestecate cu dezgust.
xxx
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 