xxx

daca imi smulg parul,

fir cu fir,

el creste la loc si daca ma

las de fumat, plamanii se curata singuri

chiar daca arunc sticla de plastic in rau,

el curge mai departe si daca te lovesc,

rana ta se vindeca

copacii se ridica din

radacini si florile se deschid ca niste

carti iubite.

si intr-o zi, cand vom pieri cu totii,

muntii nu vor intelege niciodata ca am fost

iar

primaverile vor veni ca de obicei

și

pasari nemaivazute se vor

opri

pe acoperisurile

apartamentele noastre

car vor fi

goale.

xxx

fără tine nu poti fugi nicăieri

decât poate in dormitor

hai atunci

măcar acolo să fugim

petale de trandafiri

pe podea pe pat pe scaune

hai să fugim din ce în ce mai repede

în galop

ca atunci când treceam strada

parfumul tău

îl simt tot mai tare

deși e tare frig

și eu te caut prin casă

ca pe o stradă pustie

cand orașul doarme și

nu-mi dau seama

în ce cameră ai intrat

aha am înțeles

după petalele

care rămân după tine

pe jos

o să mă iau

după ele

și o să te

g

ă

s

e

s

c

*

Ma vorbea cu taică-su pe la spate îi spunea că sunt o proastă
Apoi venea la mine și îmi spunea ca mă iubește
și eu chiar îl credeam

că  mă iubește
Dar

A doua zi îl auzeam iar spunându-le prietenilor săi

că s-a saturat de mine

După care venea mă cuprindea

îmi pupa

tălpile și îmi spunea

că

viața lui nu are nici un sens fără mine

și că mă va iubi mereu

și vocea lui semăna

cu vocea unuia care sonorizează reclame

la radio

Azi însă

m-a răzbit și l-am întrebat
Și el mi-a răspuns că sunt naivă

că-i cred pe toți

Și eu m-am gândit

din nou că vocea lui

semăna

cu a tipului ăla care

face reclame la radio

la creme de uns

picioarele

2)

TEmă dupa o poezie de Liviu ANTONESEI:

Să scriem o poezie plecând de la acest vers:

„astă-vară, noi am găsit pescărușul căzut între stânci”

iată tot poemul:

Mitologie. Eu si Valeriu Gherghel salvand pescarusul pentru Andreea Ioana

Asta-vara, noi am gasit pescarusul cazut intre stanci,
noi l-am salvat.
Eu si
Valeriu
Gherghel i-am curatat aripile
de nisip, pietricele si ierburi de mare.
Noi l-am culcat pe faleza, in paie, noi am suflat ceasuri
intregi peste penele sale,
noi ne-am rugat pentru el.
A doua zi, catre pranz, s-a ridicat deasupra noastra,
in cercuri largi, tot mai largi, si a zburat
inspre mare.
Ne-am laudat iubitelor noastre, copiilor si prietenilor nostri
noi mult ne-am falit.
Asa am intervenit noi impotriva legii selectiei vietuitoarelor
de pe planeta pamant.
Am dormit fericiti.
Am baut, am iubit, am murit.
Peste veacuri si veacuri, rasa cea noua a invadat marile si uscatul – uriasi, albi, cu deschiderea aripilor de treizeci de metri; stapani ai

Universului, nimic nu le sta impotriva, moartea, ea insasi, speriata fugea
Obicei curios: la orele cinci dupa-amiaza,
se inchina la doi zei de marmura alba, zei pitici,
golasi, fara aripi, care, odata,
pe o plaja pustie
Am relatat totul.
Am relatat cu precizie totul.
Si nu ne e
teama.

  izolarea

izolarea

izolarea

izolarea

izolarea e

atunci când

primeşti salariu

chemi un taxi

urci în el

cu mama ta

ca să mergeţi la

supermarket

să faceţi cumpărături

izolarea e atunci

când

primeşti

salariu

eşti fericit

pentru că

poţi

să mergi

la supermarket

să faci cumpărături

pentru mama ta

izolarea e atunci când

primeşti salariu

eşti fericit

chemi un taxi

te urci în el

cu mama ta

ajungi la

supermarket

iar mama ta

fericită şi ea

din neatenţie

din cauza

din cauza ta

din cauza

neatenţiei tale

ori din cauza

pavajului

se împiedică

chiar înainte de a

intra

în supermarket

şi cade

cade

cade

cade

cade

cade

cu faţa pe asfalt

iar acasă vă întorceţi

fără cumpărături

iar mama ta

se întoarce

acasă

cu

ochelarii

faţa

şi

dinţii

zdrobiţi

izolarea

izolarea

izolarea

izolarea

e atunci când ai bani, dar

mori de foame

*
dacă ar fi să dau ceva în schimb
ca noi doi să stăm culcați în continuu
cum stăteam în noaptea aceia
după ce o zi întreagă am băut prin cartiere
chiar dacă ne era interzis să ieșim din casă
după ce am mâncat aripioare cu mâna prin cartiere
în pofida tuturor privirilor
şi a celor care ne filmau de la balcoane
de parcă săvârşeam o crimă, fiind fericiți.
după ce am mâncat aripioare şi apoi am plâns
pentru că ei vor să vadă doar carne,
şi am plâns pentru potențialul lor de-a ne iubi, epuizat de noi înșine prin faptul că nu ne iubim destul.
noi ne-am culcat,
ascultând cântecul nou al Zemfirei, în timp ce se făcea dimineața,
care trăda imperceptibil eventuale scenarii.
dacă ar fi să dau ceva în schimb
m-aş lipsi de proprietatea mea de-a respira,
ca noi să stăm culcați ca-n noaptea aceia continuu,
să nu fi ştiut că se obosește.