*
aici e 10pm.
eu sunt la limita permisă confesională.
nu-i atât de rău,
îți scriu pe factură
și urmează să plec.
Urmează să adaug prefixul re tuturor verbelor
între condiționale și lamentabile se face alegerea
și eu aleg necondițional lamentabil
să te idolatrizez în continuare prin a te imortaliza cum ai vrut mereu
pentru afecțiunea de care-am avut parte.
eu cu revo
tu cu gin tonic
eu cu indie
tu cu tehno
ambii bipolari
conexiunea de la distanță.
țin minte când mi-ai zis că
iubirea presupune că mă va distruge emoțional
însă să am încredere că n-o va face
cât timp stau în genunchi pentru ocazii
cât timp îmi place
pentru că-i gresit
„ai ocazia să primești de la mine un masterclass de autodistrugere pe gratis”
că și asta costă.

xxxx

ziua in care

tata a adus un boiler la mana a doua aveam 17 ani

era galbui si facea un zgomot strasnic

ca sa nu cheltuie bani pe electricitate

tata il scotea mereu din priza

prea devreme apa lui

nu era niciodata fiebinte

ca cea de pe plita

când incalzesti 20 sau 30 de cratitie

– destul cat sa umpli o jumatate de cada

si atunci descoperi ca sticla cu sampon goala

samponul wash and go

efect de volum

il amesteci cu apa

il scuturi cu rusine

il torni direct pe cap

si te prefaci ca il masezi ca pe o crema luxoasa

il speli si te gandesti la faptul ca parul ti-e inca murdar

inca o saptamana

Nanushka iti astept reducerile in secret

in timp ce lupt cu consumerismul

in viata de zi cu zi

o, fusta ta asimetrica in culoarea lime

o, jumpsuit-ul vegan in burnt orange ma rog pentru inspirata ta,

Sandor pentru colectia ante-toamna

ti-am incercat concurenta,

Nanushka dar am incetat sa lupt

tu mi-ai dat o identitate noua

tu mi-ai amintit cine sunt

O, Nanushka, mi-ai mancat jumatate din bursa

Fullbright

m-ai invatat de ce bogatilor le plac hainele de designer

acum nu mai am bursa

Nanushka iar cardul mi-a fost furat saptamana trecuta

tocmai cand eram gata sa comand jeaca Jerome

in cashew banca mi-a spus ca persoana

care l-a furat tocmai l-a folosit ca sa cumpere detergent

si paine in supermarketul

Aldi din Catania

de la treișpe’00 pân’ la noușpe’00infinit

Dante călătorea spre prezent,

Cât tu-ți trăgeai cămașa pe tine,

Iar eu îmi făceam eye-linner-ul care-n esență nici nu conta, dar cum pentru viitor aveam dopuri, n-aveam de unde ști că ochii mei erau cei mai frumoși și fără 1ml de tuș.

Dante-și picta recuzita de-acum 7 secole pe scenă,

Cât noi așteptăm un 7 în stație care uita că la :47 era ora lui de sosire,

Iar fluturii din noi voiau la :47 să fie și ora lor de zbor, dar cum încă nu-mi dădeam seama ce gândești, așa cum o fac acum, nu mi-aș fi dat seama că ei au acceași culoare și direcție de zbor.

Dante-și dirija personajele în reverențe continue de început, sau cum ai fi spus tu mai târziu, exerciții de echilibristică pentru cabotini,

Cât timp pașii noștri formau pioni de drum precum firmiturile din Hansel și Gretel în jurul teatrului,

Iar eu visam cum mâna ta-i-n a mea în povestea asta desprinsă din secolul și paginile Fraților Grimm, fără a ști că-n una din seri îmi vei spune că abia aștepți să le citești copiilor noștri povești.

Dante și curba bagheta-ntr-un accelerando lent, aproape clișeic, vrând astfel să marcheze începutul piesei sau poate intensitatea dintre noi,

Când noi urcam grăbiți scările spre o teleportare în 1300, într-o epocă post-comunistă,

Iar eu deja-mi imaginam cum nu mai putem intra la piesă și tre să așteptăm iar tramvaiul de la :47 ca să ne-întoarcem acasă, fără a ști că destinul oricum ne voia la o distanță mai mică decât distanță dintre două fotolii de teatru.

Dante deja pășea-n infern,

Când eu am simțit pentru prima oară că de mână cu tine-mi va fi imposibil să deschid dex-ul la pagina cu I, urmat de N,

Iar tu pictai în mind palace strategia pură de-a mă lua de mână.

Dante cunoștea tărâmul Purgatoriului cu Virgiliu,

Când imaginația noastră plutea pe un semn de întrebare nesfârșit,

Iar noi sperăm că Dante nu-și va strânge recuzita prea curând, ca să nu-l facem altfel nevoit să mai care după el încă două piese de recuzită, fără a ști de fapt că ambilor ne-ar fi plăcut 1300-le.

Dante deja era sub instrumentul voinței divine-n Paradis,

Când eu mă simțeam în Paradis doar uitându-mă la tine,

Iar tu vedeai Paradisul doar alături de mine.

Dante și plimbă actorii pentru o ultimă piruietă pe scenă,

Când eu am realizat că tot ce-mi amintesc din piesă e culoarea ochilor tăi, sunetul respirației tale și plimbarea pașilor tăi în imaginația mea,

Iar tu ai realizat că de acum vei folosi pluralul pentru fiecare lumea pe care-o vei parcurge, și nu pentru că va apărea Virgiliu sau Beatrice, dar pentru că am apărut eu.

Peste o lună am găsit accidental biletele de teatru, nici măcar nu fusesem la Divina Comedie, fusesem la, puțin siropus spus, dar fie, la prima noastră întâlnire,*

ȘI TĂIAT, ultimele cuvinte le vom rescrie,

fusesem la ce visam în clasa 3a când îmi scrisesem în oracol acea mică poezie*, doar că la viteza pe care tre s-o atingi ca să călătorești în timp, de la treișpe’00 pân’ la noușpe’00infinit.

Patria mea

Patria mea incape intr-o valiza de cala in care nu am voie sa pun mai mult de 23 de kg.

Incepe o selectie naturala, o epurare a piersicilor care nu se mai urca la nas si a numelor de import suierate in megafoane.

Patria mea o car in spate, pe fluturasul de salariu. Nu-mi pare rau, iubirile atunci cand le dau sau le primesc coboara pe gat pana ajung la unghiile scurte.

Mai e atunci cand tata-mare isi omoara fetele si nicio ploaie nu poate sa dumnezeiasca mama. Imi vine sa fac o casa mare cat un pantec de neam unde sa ascund toti copiii.

Patria mea are o acuta memorie medicala drenata de la batranii cu Alzheimer. Siruri intregi de blocuri de beton care plasmuiesc literatura dupa legislatie. Scriu in caiet ca sa nu uit sa-mi cer copia dosarului medical si semnez 2011.

Patria mea are program de lucru de la 9 la 5.Cand bag cheia in usa, la vecina miroase a baklava si tagine de miel. Suna mobilu si ies la un taco sau doi la garaju din colt cu numar de Inc. pe tavan.

Patria mea e atletica, plina de proteine si scoarta de copac, ea mananca doua limbi pe paine fara sa se ingrase.

« Greu se creste carnea de om! » Odihneste-te in pace, mamaie! Taranca ce ai purtat steagul pamantului spre cer. De asta eu am ajuns in patrie cu valiza goala. Am venit sa ma rasadesc, sa ma inalt ca o femeie floarea-soarelui. Pe drumul meu nu-i niciun #metoo, ci o tacere gestationala de toamna.

Preluată de la Ezra Pound: „Să parodieze un poem pe care-l găsește ridicol, fie din pricina falsității a ceea ce afirmă, ori a falsității dispoziției scriitorului, ori a afectării de vreun fel sau altul, ori pentru orice alt motiv care frapează/stimuleaza facultățile comice și simțul ironiei.”

xxx

Buna dimineața

Sa ai o zi frumoasă

Când ieși din casă

Geamul să îl închizi

Ușa de la bae deschisa

Luminile închise

Pe aragaz am pus o cratiță

Cu păpușoi la fiert.

Înainte să iesi închide.

Mi-a spus tanti Alionușca.

Am mâncat

Am spalt vesela

Am închis

Geamul

Deschis ușa

Încuiat ușa

M-am dus la troleibuz

M-am urcat în 8

Stăteam în picioare

Cu masca pe gura

Simțeam cum transpirația

Făcea curse auto

Pe buze,

Barba

Gât

Am coborât

M-am dus la gara feroviară cu doua pachete

Unul roșu

Plin cu haine

Altul negru

Plin cu chestii „și dacă”

Scaunele de pe marginea pironului erau ocupate

M-am întors in gara

Servitoarele

M-au alungat.

Nu pe permite sa te așezi pe scaunele albastre

Doar pe acele galbene

Pentru că

Masca, fusta, lengeria, maioul este albastru

Și nu o sa te vedem

Chiar daca ochii îții sunt verzi.

A venit trenul portocaliu

Huuu

Am avut noroc

Că nu a cel albastru

S-a pornit

Odată cu trenul și Inima mea mai tare a început sa bata

Mirosea a creier ars

Și cursele auto de pe fata mea

Mergeau cu 280 pe oră

Nu aveam emoții că

Vin acasă

Am uitat

Aragazul

Aprins

Cratiță

Cu păpușoi

Au sa se arda păpușoi

Și o dată cu ei

Cratiță

Și încrederea pe care o avea

tanti Aliona

fata de mine

Sa ai o zi frumoasă

Buna dimineața.

Pijamaua mea preferată

Un băiat dolofan numără oamenii cu cască de protecţie

erau cosmonauţi

erau prietenii mei

şi erau toţi echipaţi

aveau cască

costum de protecţie

şi papuci gigantici

36 de cosmonauţi

niciodată nu mă culcam singur

într-un pat încăpeau 36 de cosmonauţi şi eu

de câte ori am zburat cu ei în cosmos,

am muşcat din stele, meteoriţi şi găuri negre

doar ca să le aflu gustul,

findcă nu creşteau în curte

sau alte ciudăţenii, care nu au denumire,

într-un univers

cu cască de protecţie personală

sub o plapumă

dimineaţa nu mă aştepta

survenea înaintea noastră

eu mă trezeam se trezeau şi ei

Nu eram singur niciodată

eram printre 36 exploratori imprimaţi pe pijamaua mea preferată

când mă culcam

ziceam noapte bună de 36 de ori

***

nu suntem singuri

e cineva acolo pe vârful nasului

îmi arată limba

o limbă galbenă

ca papionul unui iepure

din copilărie

nu suntem singuri

urlă un câine și-l ascultă becul

se vede un bec după geam

un bec ce seamănă cu o caracatiţă

becul trist

becul vesel

becul somnoros

nu suntem singuri

mișc obiectele palide

ca să-i fie mai comod

chestii de rutină

spălatul pe mâini

mâncarea din frigider

periuţa de dinţi din pahar

nu suntem singuri

copiii încă sunt mici

aleargă și zâmbesc&mă întreabă

nu suntem singuri

cerul e prietenos deasupra capului

ca o plapumă de vară cu mere

pe iarba verde&secretoasă

e o neliniște năstrușnică-n ea

nu suntem singuri

dar uneori ridic ochii

şi cea mai mică furnică pleacă

supărată&îngândurată

nu suntem singuri

mai sunt magnețelele de pe frigider

biscuiții cu cremă de ciocolată

nu suntem singuri

e timpul să sting lumina

și să mă gândesc la neliniștea mea

Uitați-va mai jos și veți vedea trei poeme de Fernando PESSOA. Trei poeme foarte diferite, dar ceea ce le unește este că toate vorbesc despre o neliniște- despre NELINIȘTE- o neliniște existențială, biografică, metafizică.

Iar propunerea mea e:

să scriem un poem despre propriile noastre neliniști.