xxx

Nu ne salutam înainte de carantină,

eu ieşeam la balcon să văd dacă ploua,

dar el

să-și aprindă o țigară

pe care și-o aprindea din a treia încercare,

primele două chibrituri le azvârlea pe asfalt

şi fumul îi umplea plămânii,

acum de când cu carantina asta,

iese îmbrăcat în pijama,

folosește cu grijă fiecare chibrit

și a început să mă salute,

ridicând mâna

Îl salut și eu ridicându-mi mâna

și ăsta parcă ar fi un semn

că suntem vii

și rămânem cu mâinile sus

mult timp după ce ne-am văzut ca niște elevi

care insistă și ei să răspundă la oră

xxx

mugurii

ghioceii, viorelele, lalele miros a

tipar a

arama si a

argint

scot bricheta

fumez Camel

la radio

Good morning here BBC America

the news

ieri a avut loc un jaf

o crima odioasa

un viol in cartier

o papadie  zboara

am impresia că spre

infern.

XXX

În acea clădire nu aveai chip

pe ea roiau furnici şi se ridicau spre acoperiş

albinele lipeau mierea pe pereţii  ei,

liane de bazilic creşteau în ferestre

în geam păpuşi supte de viaţă

se mişcau în dansuri stranii,

nu clipeai din ochi la trecători,

acea clădire o visez în fiecare noapte,

în nopţi cu cerul violet,

cînd nici eu, nici furnicile, nici albinele,

nici gîndurile nu au somn

te căutam în unul din geamurile închise

ca pe o fotografie lucrată 3 zile la photoshop,

făr  rost

dar ţi-am mai spus-o asta parcă

Ana, tu ce faci

Eu iarăşi nu am somn

xxx

Când îmi este dor de tine

îmi pun flanela violetă

în care eram îmbrăcată

când ne-am cunoscut.

Flanela aia veche,

roasă la gât

și la coate,

e încă moale și caldă.

Când vreau să vorbesc cu tine

mă duc  și eu o iau

de pe umeraș

ca

în ziua când ne-am despărțit.

O întorc de pe o parte

pe alta

până încep să-ți simt respirația,

fără termen de valabilitate,

mângâierile timide

și stângace…

Mai stai, nu pleca,

promit să rămân nemișcată,

cu ochii închiși

strâns-strâns

între cele două lumi –

prezent și viitor –

ca pe o muchie de cuțit.

xxx

În cameră care mirose a vin și a fum de țigară

Stau semi așezată cu spatele lipit de peretele rece

Iar capul tău stă pe pieptul meu

Cînd ai vorbit am simțit răsuflarea ta încă fierbinte

Cu sfîrcul sînului stîng

și vocea mi s-a rupt

ca o  pîine caldă

Miinele mele desenau cercuri pe spatele tău

Și cînd au dat de alunica rotundă

S-au oprit parca dintr-un impuls

Ți-ai ridicat capul ca să mă privești

și

cineva dintre noi doi a zis

chiar nu mai stiu cine

Ce rost mai are să ne spunem că ne iubim

dacă deja am făcut-o?

xxx

Țin minte flanela aia nenorocită

Îi țin minte chiar și uzorul în carouri alb violete.

Uneori cînd mă pun să dorm

Răsar ca gratii și rămân prinsă iar cu tine în întunericul nopții

Adesea o văd cu coada ochiului În fața blocului pe scaunul

Unde stăteam.

Și cum întorc capul..

E doar liliacul cu flori alb violete.

Iar cel mai des o văd fluturînd de departe

Și cînd mă apropii de cineva

Îl văd îmbrăcat în flanelă cu carouri alb violete.

Cînd îi vorbesc aud doar carouri alb violete.

Cînd mă sărută are gust de carouri alb violete.

Cînd mă privește sunt toată doar carouri alb violete.

Mie se învârte capul cred că o să vomit cu carouri

Alb violete

O să-ți fac pantofii să se scalde în pete alb violete

Și o să-ți zic

” Asta e tot ce a rămas din flenela aia nenorocită”

XXX

ți–am numărat pistruii,

258 mi-au ieșit la socoteală.

m-am temut ce o să-mi faci dacă

scap din vedere vreunul.

xxx

eu vreau poeticul în afara limbajului poetic,

dă-mi materie dacă nu-ţi place

să mă arunc în tine ca-ntr-un colac de salvare,

dar Doamne, eu aş lipi de fiecare stâlp al acestui oraș câte-un anunț

că m-am pierdut cu numărul meu de telefon atașat.

lovește-te de afară cu puțin tupeu,

îmi spun,

pentru că ai nevoie de chiștoace,

ieși tot cu plapumă,

sau dacă-ai avea un pat cu rotile,

pentru că tot ce curge-n ureche acolo rămâne,

indiferent de circumstanțe acolo rămâne şi te poartă.

Sunt fenomene care îți cer doar să îți schimbi poziția,

de pe locul tău cald pe altul rece,

până se încălzește pe altul mai rece,

şi aşa mai departe.

Sunt fenomene care nu-ţi cer decât resemnare,

să laşi antebraţul să cadă.