Dragă Dumitru,
Am citit cu atenție cei zece poeți pe care i-ai pus pe blog.
Sunt poeți-poeți, cu credința aia neclintită în poezie fără de care muntele realității nu se mișcă din loc, pentru a-ți arăta ce e-n spatele lui. E un mare noroc pentru ei să aibă aproape un scriitor ca tine – tu, cu credința ta, ai mișcat deja munții din loc – și o vei mai face. Dacă vor fi atenți la tine, o vor face și ei. Unii au început deja.
(E și pentru tine un mare noroc să-i ai aproape – credința lor pură te ține departe de blazare & te ține, în fond, viu. Te invidiez pentru asta, îmi aduc aminte cât de esențială a fost pentru mine Zona Nouă – cum este încă.)
Te rog să-i asiguri de admirația mea – îi voi urmări cât voi putea de atent.
Am notat câteva sugestii pentru fiecare. Pot să le ia în seamă sau le pot foarte bine arunca la coș, știu și ei singuri ce au de făcut.
Te îmbrățișez cu drag,
Radu
Artiom Oleacu
– foarte mișto jocul persoanelor – un joc de măști în care nu mai știi, de la un punct încolo, cine e eu & cine e tu; mi-a adus aminte de mopete și ipostazele a lui Mircea Ivănescu;
– aș tăia versurile „de obicei / cînd vorbesc cu tine / cu mine”, anticipează tot ce se întâmplă în poem – și, în plus, sunt o lungime inutilă;
– jocurile cu măști pronominale din Berryman, Dream Songs – care-i plăceau și lui Mușina, invocat așa de des în poezia lui Artiom (copertele din seria de poezie a lui Mușina de la Aula erau „furate” după coperta de Collected Poems a lui Berryman, ca un omagiu secret).
Olesea Enachi
– faină atmosferă gotică, te prinde din prima & te duce apoi unde vrea, o variantă basa la Convorbiri cu diavolul a lui Ion Mureșan;
– aș zice gânduri infectate; și, de asemenea, pulsează venele;
– aș schimba ultimul vers – „aprind lumina Nu dispari” – cred că ar adăuga la atmosfera gotică, așa cum e acum toată senzația aia de creepiness dispare, dat fiind că a fost doar o halucinație.
Ana Roman
– o idee prea vorbăreață; poemul începe de fapt de la „merg la bucătărie să fumez” – aș tăia versurile de până acolo;
– un aer de familie cu poemele lui Fleur Adcock din High Tide in the Garden;
– e o furie prea conținută – aș lăsa-o să iasă mai la suprafața poemului.
Vitalie Șega
– ezitant la început – poemul își găsește de fapt subiectul abia de la versurile cu paracetamolul; aș elimina versurile de până acolo;
– construcția „fără de tine” e compromisă poetic de la Vlahuță încoace :), afară cu ea;
– o variantă de sentimentalism desperado care te prinde, cred că o cură de Ginsberg ar fi bună.
Sergiu Stati
– laconism & lipsă de declamație & antisentimentalism – calități rare & bune pentru poeți;
– tocmai de aia finalul prea sentimental & think pink nu e bun – acolo ar trebui să fie un bang, un contrapunct al calmului din poem, o creștere de ton – nu o liniștire suplimentară;
– îmi aduce aminte de poemele în proză ale lui Michael Palmer; de asemenea ar ajuta, ca exemple perfecte de subminare sarcastică a suprafeței liniștite a poemului, „relatările” lui Constantin Acosmei.
Victoria Tatarin
– imaginație explozivă, îmi place tare mult cum se desfac imaginile & situațiile una din alta, are ceva (ca tehnică, nu ca atmosferă) cu telescoparea imaginilor unele din altele la Ion Mureșan;
– aș scoate versurile astea două de la început, prea convenționale: „Cu oamenii importanți din viața ta / Pui mâna pe telefonul de lângă pat”, poemul câștigă fără ele;
– nu-mi place „toți ucigașii care s-au sinucis”, sună și repetitiv, și melodramatic; aș înlocui „ucigașii” cu altceva, care să insoliteze mai mult.
Adriana Rusu
– bună conductoare de emoție; cred că ar fi utile cure de Iustin Panța (pentru tehnica regizării emoției) & de Radu Andriescu (pentru regizarea colocvialului);
– aș scoate versurile de la „e și parte din tine” până la „nici o atingere”, prea melodramatice;
– plus o cură extensivă de Mircea Ivănescu, înainte chiar de cele din Panța & Andriescu – au în comun reactivitatea la „lumina rece” & reținerea disperată a emoției.
Peter Raicu
– aș reformula „mă infectezi cu dor”, prea sentimental – eventual „te ating cu privirea infectată” sau așa cumva;
– și aici aș reformula – aș zice ceva de genul „în singurătatea camerei mele respir aerul tău vindecător” sau așa ceva;
– bună emoție – există însă tentația vorbăriei, a bavardajului, a explicării excesive – n-ar strica o cură de poeți sarcastici & brevilocvenți – tot Constantin Acosmei îmi vine în minte, plus frații Vakulovski, plus Richard Brautigan (deși și Brautigan e de multe ori prea vorbăreți – dar sarcasmul & ironia lui sunt OK).
Rodica Gotca
– bun poem mistic, imagini grozave, imaginație plastică remarcabilă;
– singurul loc în care e un pic retoric e acolo cu „promițând repararea geamurilor sparte” ș.a.m.d. – poate dispărea cu totul versul ăsta, ar fi mai bine fără el;
– Rilke cel din „Cartea vieții monahale” (nu știu cum e tradus în română, Das Buch vom moenchisches Leben), de fapt orice Rilke – și, pentru variante mai aproape de noi ale misticismului poetic, Eleven Addresses to the Lord ale lui Berryman, poemele târzii ale lui John Ashbery.
Augustina Vișan
– narativitate bună, știe cum să creeze emoția prin poveste, talent sigur pentru proză, poate chiar mai mult decât pentru poezie;
– absență aproape totală a imaginii – poezia are nevoie să se coaguleze în jurul imaginii, numai așa își poate face nucleosinteza;
– cură de poeți ai imaginii – Voronca sau Cărtărescu sau Mureșan, ei trei în primul rând.
Victor Fală –
calitatea cea mai mare: inventivitatea lingvistică, plăcerea cuvintelor rare, delicii de estet; – pe de altă parte, ironist & sarcastic a la Sorescu (ca în final) – și asta e, deocamdată, greu de armonízat cu estetismul; poetul vrea să fie deodată Sorescu & Dimov – și asta nu se poate; – ar merge o cură de estetți sarcastici, chiar dacă nu-s poeți întotdeauna – Wilde, Cioran, Nabokov – se poate învăța de la ei cum să faci frumusețea & senzorialismul verbal să coexiste cu sarcasmul.
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 