CÎINE
A doua zi te-ai întors după o agrafă de păr,
te roteai prin cameră căutând-o și
căutând ce să-mi spui ca să mă
jignești
-Câine , mi-ai strigat și ai
plecat, fără să mai cauți
mai departe agrafa
și
Fără să știi că
câinii sunt
imuni la coronavirus.
Agrafa ți-am găsit-o,
dar nu cred că acum
mai avea nevoie de ea.
xxx
banca pe care am stat
împreună
o vedem prin fereastră
alergăm fără noimă
la balcon
ca să ne uităm de sus la ea
fără noimă
vântul e
ca un semn
zâmbetul tău acum
când
spațiul de afară e ca un
fermoar
închis
xxx
florile pe care azi
ți le-a am
adus
le arunci
în urna de gunoi
așa cum ai arunca o poezie
nereușită
Covrig
Te trezeşti dimineaţa
ca să recunoşti peretele
să-ţi dai seama că
împreună cu podul,
uşa, masa, scaunul, robinetul,
televizorul, computerul, patul, covorul, mobila
se strîng în jurul tău precum un covrig
tot mai strâns
și tot mai tare
și singurul lucru pe care deocamdata-l mai poți face
e să
scrîșnești din dinți
AȘ VREA SĂ NINGĂ O VEȘNICIE
pe verticală îți scriu numele
t
ă
u
pe valiza mea
de
lemn
scriu data de azi
așa cum astă-iarnă
scriam fiecare
fulg care cădea
astă-iarnă număram
fulgii
acum număr zilele
iar casa noastra e
ca o cazarmă militară
la radio
piesa ta preferata
asta-iarna voiam să ningă o veșnicie
acum stăm inchiși în casă
ca într-o clepsidră
sau ca într-o
cazarmă militară
si îți ascult vocea
acum
numai vocea ta
se mai
aude
acum când în sfârșit
suntem numai noi și
apocalipsa
xxx
Pentru mine toate zile sunt duminici
Tu eşti scăparea mea
îmi fac cruce
Tu eşti scăparea mea
Mă uit în cană în fiecare dimineaţă
Tu eşti scăparea mea
aud sirena ambulanţei
Tu eşti scăparea mea
am cinci pisici
Tu eşti scăparea mea
vecina de la trei este divorţată
Tu eşti scăparea mea
Să scriem un poem plecând de la versul lui
Apel pentru singurătate
O, dacă aș putea să mă furișez în mine însumi,
Să trăiesc necunoscut, necunoscut,
Să mă dizolv
În aliajul mut al nopții și al viselor.
O, dacă aș putea să dezertez în afară,
Plin de tumult și viteză,
Plonjînd cu toate ale mele în cosmos,
Să mă fac una cu El.
Dar iată-mă prins în nebunia care se agită, care rezistă,
Bolnav de a avea atîta țipăt în mine,
Și sunt prins în această nebunie, care se întinde,
sinucigîndu-se;
Ci eu mă grăbesc spre glorie, știind că nu mă voi abate
Decît cu securea care ar fi putut să mă ucidă
Și că voi stăpîni cîmpia care mă va înălța către El…
(Din volumul Extazul morții, tradus din slovenă de Radu Cârneci, Editura UNIVERS, 1975, p. 49)
„Tu ești scăparea mea”
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 