1. „când ți-s mereu degetele reci și /ți-e jenă…” Ovidiu Nimigean::::::::::::::::::::::::::::„cand ti-s degetele mereu reci și reci si ti-e/ jena sa mangai obrazul unei femei al sotiei/ de pilda/ cand nu mai stii niciun banc nu mai ai chef/ de bancuri/ te-ai razletit de amici si bei/ singur/ cand nu ti se poate intampla decat sa/ bifezi in calendar zile zile dupa zile zile/ dupa zile o singura zi de fapt de fapt o/ singura seara//cand te plimbi la marginea orasului/si-ti joaca pe fata para otravita a brandusei/si-ai vrea sa plangi si nu poti sa plangi si ai vrea/ sa mori dar nu poti sa mori si ai vrea s-o iei de/ la capat dar esti/obosit obosit obosit///cand privesti zidul si-ti amintesti/ ca intr=o vreme vedeai in petele lui animale/ cu blanuri umede trecand pe cer capricornul taurul/leul gradini de roze devoratoare/ si acum vezi/ doar zidul// cand ai vorbi si nu poti decat/ sa inghiti cateva noduri/ cand ai urla dar nu gasesti/ nici un loc/ din care sa nu fii auzit// cand ti-s mereu degetele reci cand/ ti-s buzele albastre” ( Ovidiu Nimigean)

2) O poezie în care în prima strofă să vorbească un copil, în strofa a doua – un tânăr/ o tânără și în strofa a treia un bătrân, fără să folosim cuvintele copil, tânăr/tânără și bătrân/ bătrână.

3) „ Ceea ce spui nu faci” ( Adrian Marino) Spune ca să nu faci. Povestește tot ca să nu faci ceea ce povestești.

#

Dumitru Crudu se plimbă 39 de grade la umbră

cu o ceaşcă de cafea în mână

toţi suntem uzi&transpiraţi&leşinaţi

Dumitru Crudu ar vrea să bem o bere

ori să fumăm un joint

dar noi toţi bem cafea şi nu ne oprim din scris

Dumitru Crudu

ştie şi el că noi nu ştim ceva ce ştie el

nu se enervează la masă şi nici nu pleacă

nu face notiţe şi nici nu înjură-n rusă

(de ce ar face-o!)

Dumitru Crudu e Dumitru Crudu 39 de grade la umbră

şi chiar şi voi ştiţi despre asta aşa că înghideţi gurile

de ce trebuie să faceţi asta

pentru că afară e 39 de grade la umbră

iar cu voi e pisica&căţelul şi furnicile

iar cu noi e Dumitru Crudu care se plimbă cu o ceaşcă de cafea în mână

şi ne aşteaptă poemele

şi cu toate astea

cu astea toate

cu toate astea

nici măcar Dumitru Crudu care spre uimirea mea

noastră

a tuturor

când afară e 39 de grade la umbră

are cămaşa aproape uscată

e mai vigilent de cât noi toţi luaţi împreună

nici măcar el Dumitru Crudu

nu observă un detaliu a naibii de poetic pe piciorul lui stâng

o căpuşă beată care se plimbă haihui şi nu-şi face probleme din asta

şi-acum fiţi atenţi

ca să primiţi şi voi bonus la karmă

apăsaţi like Dumitru Crudu

***** Dumitru Crudu

şi

Dumitru Crudu #

ca să primiţi şi voi doza voastră de veselie şi pace şi sănătate

şi nu luaţi în cap

luaţi-o pe jos

ne vedem după

al vostru Artiom Oleacu

Doi bărbaţi

Doi bărbaţi cu gurile ocupate de chiştoace

încearcă să scuipe nu doar salivă, dar şi vorbe.

Nu-i aud, sunt aproximativ la 100 metri de ei,

întind braţul, ridic palma vertical,

alipesc degetele unul de altul de parcă ar fi unul şi nu 5

o îndrept spre cei doi bărbaţi

într-o secundă dispare tot trupul,

dispar picioarele, mâinele, pieptul,

gâtul şi toate hainele lor,

rămâne doar capul şi chiştocul între dinţi

oricât ar muta chiştocul de pe un dinte pe altul,

trupul nu le apare,

nimeni nu observă cum două capuri cu chiştoace merg prin parc,

cum două capuri vorbesc între ei,

cum schimbă impresii şi mişcă sprâncene,

mai mult de atât

nici cele doua capuri nu observă ca au rămas fără corp,

nimeni nu intră în panică,

nici pedeştri,

nici ei,

nici eu,

îmi strâng palma în pumn

readuc braţul lângă corp

şi totul revine la normal,

doar eu sunt cel ce a observat marea nebunie

dacă mă întrebaţi cum am reuşit

să fac să dispară

două corpuri cu tot cu braţe şi picioare, fără să observe,

nu doar pedeştri, dar şi proprietarii corpurilor?

Sunt magician.

xxx

Ai așezat bucățile de carne abia prăjite

Frumos în farfurii

și mi-ai întins și mie una

Te-ai dus după tacîmuri și te-ai așezat lîngă mine

Te-ai obosit să-mi tai mai întîi bucata mea

În feliuțe subțiri iar apoi te-ai apucat de a ta

„De ce nu mănînci?”

Ți-am zîmbit și am pus mîna pe furculiță

Am uitat de farfuria mea pentru că eram prea

Ocupată să te urmăresc cum fiecare feliuță o tăiai cubulețe,

luai unul din ele în furculiță,

îl Înmuiai cu grijă in sosul de usturoi și îl duceai la gura

Apoi buzele tale se arcuiau și mușcai din bucata de carne

Te priveam mestecînd și mîncînd cu poftă

Părul îți cădea pe frunte cînd te aplecai după

cruciuliță și mi-am întins mîna ca

să ți-l pun după ureche

„Hey, nu te-ai atins deloc de mîncare, e totul bine?”

Am observat că mă priveai îngrijorat

„Nu, doar îmi place să te privesc mîncînd.”

Ai zîmbit dulce, așa cum poți doar tu și m-ai sărutat pe frunte.

” Acum mănincă și tu.”

Cos măști albastre,

albe, verzi, cafenii

Dar prefer negre

Se apropie de mine

Colega de vizavi

Grasa și trufașă

Ia o masca din grămadă de măști

Cusute de mine

Și începe să îmi facă observații

Coși greșit

Aici trebuie mai lat

aici trebuie mai îngust

aici trebuie sa lași loc

Prea mult loc

O privesc

Tu

De ce analizezi masca mea,

Și nu figura ta

Ești grasa că o balena

Fa sport

Mănâncă mai puțin

De altminteri

Când vei veni

la serviciu

Vei deschide ambele uși

Vei sta pe 2 scaune concomitent

Grăsano

I-am spus

În gând

S-a apropiat șefa de masa mea de lucru

A smuls masca din mana grasanei

A pus-o la loc

Și i-a spus

Vezi-ti de treabă

Aici eu sunt șefa.

xxx

Devenise deja o tradiție –

în fiecare vineri eu te invitam

la întâlnire

la terasa cu castani

bătrâni,

Tu spuneai că vii,

de data aceasta, spuneai,

vin neapărat.

Și iar nu veneai.

M-am împrietenit cu toți chelnerii

de la terasa noastră,

cum îmi plăcea să o numesc.

Au fost femei

și bărbați

tineri și supărați

pe îndărătnicia mea

de a nu înceta

să te aștept.

Ieri nu te-am invitat.

M-am dus cu prietenii

la o altă terasă.

Seara târziu

mă întorceam acasă,

treceam pe lângă terasa

cu castani

printre frunzele cărora

am zărit silueta atât de cunoscută

cu o carte în mână.

Fracturismul denunţa faptul că limbajul realului de până atunci suferise eşec atunci când voise să spună ceva convingător despre realitate pentru că nu pusese acolo unde trebuia accentele. Fracturismul înţelesese că atunci când zici acum e seară şi răcoarea mă pătrunde până-n oase sau afară s-a făcut seară şi eu fumez în bucătărie ori pe cer trec norii sau pe mine mă dor dinţii, dar şi multe alte propoziţii de tipul ăsta, nu vei face nimic altceva decât să ratezi întâlnirea cu realul, pentru că şi ieri fusese seară şi răcoarea te pătrunsese până la oase, pentru că şi acum zece ani tot treceau norii pe cer, pentru că aceste lucruri se întâmplă nu numai în RO sau RM, ci şi în Franţa, Australia sau Rusia. Ce zic eu nou în acest caz? Iată una dintre întrebările fundamentale pe care şi le pusese fracturismul în legătură cu limbajul realului care era folosit de toată lumea până atunci.

Propunerea fracturistă de a ieşi din impas era următoarea: să muţi accentul de pe obiectul descris pe cel care descrie (iată ce nu înţeleseseră o parte a practicienilor limbajului realului de până la fracturism). Pentru că norii plutiseră pe cer şi acum o sută de ani, dar şi acum două sute, mai poţi spune ceva nou numai atunci când îţi vei surprinde reacţiile pe care le ai vizavi de acest lucru. Numai aceste reacţii pot fi diferite de la un practician al limbajului realului la altul. Numai aceste reacţii pot fi inconfundabile. Numai ele pot fi necontrafăcute. Numai ele mai pot sugera realitatea. Numai aceste reacţii mai pot spune ceva nou. Numai ele mai pot comunica ceva care să intereseze cu adevărat cititorul.

În acest caz nu obiectul descris e important, ci doar reacţiile celui care descrie. Obiectul contează doar în măsura în care poate sau nu declanşa reacţii. Plecând de la T.S. Eliot, căruia îi datorăm foarte mult, dar şi de care ne disociem de multe ori, noi nu voiam să refacem o nouă legătură între obiect şi subiect. Acest lucru era inutil şi nu ne pasiona. Necesară era doar focalizarea atenţiei pe reacţii, pentru că numai în acest fel puteam spune ceva despre realitate. Importante sunt doar reacţiile pe care ţi le pot provoca norii trecând pe cer, şi nu norii care trec pe cer. Norii care acoperă cerul nu ne preocupau. Acest lucru putea înfierbânta minţile scriitorilor de dinaintea noastră. Noi eram atenţi doar la reacţiile deşteptate în noi de peisajul celest. Aşadar, nu ne captiva neapărat descrierea unui accident, scuzaţi-mi cinismul, ci doar ce reacţii aveam noi în acest caz. Numai aşa puteam reinventa emoţia, numai aşa puteam reinventa fiorul necontrafăcut al realităţii.

Acolo susţineam că deoarece, în mare, multe lucruri seamănă şi se repetă, mai cinstit este să vor-beşti doar de reacţiile tale, pentru că ai mai multe şanse să zici ceva cât de cât autentic.

Şi tot acolo pledam şi pentru enunţuri contextuale pentru că verbul a aştepta este acelaşi, dar sunt atât de diferite semnificaţiile pe care le are atunci când aştepţi trolebuzul ca să mergi la o zi de naştere, atunci când aştepţi să intri la dentist având măseaua umflată sau atunci când aştepţi să vină avionul pentru a te căra naibii din ţara asta pentru totdeauna. Sigur că aceste idei, chiar acestea legate de aşteptare, au mai fost spuse şi de alţii, dar noi voiam să le aplicăm cu toată sinceritatea de care eram capabili la acea oră când apărea din negura anilor nouăzeci fracturismul. Şi aceste aşteptări atât de diferite, ca şi durerile sau bucuriile care au alte semnificaţii în funcţie de context, trebuiau recompuse doar din reacţiile pe care le aveai în acel moment.

Sună foarte fals sintagma îmi este rău şi este mai autentică descrierea reacţiilor şi senzaţiilor din care se configurează sintagma mi-e rău. Nu trebuie să-i spui cititorului mi-e rău de nu mai pot, ci să-l laşi pe el singur să tragă această concluzie luând cunoştinţă de senzaţiile şi reacţiile tale. La fel ar fi bine să procedezi şi atunci când ai vrea să afirmi eu mă bucur/ eu sunt fericit – nişte sintagme care nu ar trebui spuse deloc, ci ar trebui lăsate să vorbească doar senzaţiile şi reacţiile. Doar cititorul, aşa cum am mai spus deja, ar putea să conchidă că mă bucur şi sunt fericit.

Bloody mary

îmi zumzăie

în faţa mea ochi roşii

urechi de porc

blana de panteră

gheare înfipte precum ţinte în lemn

gât de girafă spre cer

mă holbez la nu ştiu ce

copite de lemn

respiraţie împuţită

saliva

se prelinge ca stropii de ploaie pe fruntea mea,

vocea e un megafon ruginit

mă recunoşti?

Trebuie să mă adopţi,

ai văzut cap fără trunchi,

oase fără carne,

sânge fără vase,

tu eşti blana eu organizmul ce se înveleşete în ea,

trebuie să mă adopţi,

pentru un pahar de bloody mary îţi trebui nu dor vodka,

dar şi sos de tomate,

deşi  unora provoacă vomă.

Superstiţie

O pisică îmi taie drumul

o cotesc pe dreapta

un câine mă latra la intersecţie mă întorc înapoi,

o pasăre moartă cade în fata mea electrocutată,

rulez la stânga pe stradelă

un vazon de floare cade un milimetru in fata mea şi

decid să o iau la deal,

o pereche se sfadesc la mijloc de intersectie,

ea îi zice daca o iei pe drumul ăla nu te mai întorci.

O iau pe alt drum,

în fata un casinou,

parinţii imi ziceau ca casinoul e bălegar în care te scufunzi ca în nisipuri mişcătoare,

m-a speriat motto-ul, mergi înainte dacă îndrăzensti,

m-am intors şi am încojurat traseul obisnuit,

înainte să intru la serviciu, un hulub cu aripa frânta s-a lovit de fereastra biroului

si-a rupt a doua aripă.

Am revenit pe alt drum, dar în faţă era tot casinoul

presupun că pisica neagra ce îmi tăiase drumul

a muşcat aripa hulubului.

???

Când te pune mama să

stai drept pentru o poză

în albumul de familie

Că doar nu te-a adus în

Piter pur și simplu

Te plimbi cu ea pe

stradă

Ți se pare normal ca

mama ta să vrea să te ia

de mână

Nu umbli cu mama prin

Piter de parcă nu o

cunoști, normal!

Vladimir nu mai merge

așa

Vladimir nu mai atinge

toate gardurile

Vladimir nu mai fi

Vladimir

Am aflat de curând că

puștiul din fotografie era

Vladimir Alexandrovici

Vladimir Alexandrovici

are Parkinson

In sfârșit Vladimir nu mai

poate fi

Vladimir