Tu nu vedeai
nici frica mea
nici pe mine
din spatele unui osp(v)iciu

Cuvântul grijă s-a înfundat tiptil în alte cuvinte
și nu a mai ieșit măcar o dată
în acțiuni
și se lățea la substratul lor
din grijă în îngrijorare
apoi în frică
Cutremurul mi-a schimbat ACASA tot mai aproape
până a ajuns să fie în mine
în timp ce tu ți-ai făcut loc pentru riduri pe frunte
dându-le-n jos pe cele de la ochi cu-n tremur
al mâinii
Bea !
Bea și tu ca-n tinerețe – din moarte
precum bea ea din tine
mai știi…
poate-o dobori tu prima

xxx

cand ne-am cunoscut eu fumam Pall Mall

cica ma credeam mai deosebit

tu fiind nefericita si eu nefericit odata cumparasem

flori

mult prea ofilite

mai mult erau veștede decat rosii

imi doream si eu un pic de fericire

mama ta nu-mi dadea nicio

sansa

xxx

Ce ai dori?

Gândurile mi se loveau de ţeastă ca algele de recif

Ochii îmi clipeau precum secundarul

vroiam să-mi articulez o dorinţă

și mă poticneam de alta,

Deja am început să zic: familia să-mi fie sănătoasă

doar ţara e în carantină,

dar mi-am amintit de Nicoleta

şi i-am zis peştișorului de aur

– „Să mă iubească şi pe mine Nicoleta,
macăr un pic.”

xxx

 

Oamenii care nu sunt iubiți

mor mai devreme,

fără să știe că își petrec o bună parte din viață

fiind deja cadavre.

Astăzi dimineața am fost la stația de cale ferată

și am văzut cum trupurile noastre

erau încărcate în marfare.

Cadavrele erau aruncate

unul peste altul,

ca niște saci cu zahăr

sau cu nisip.

Am văzut cu ochii mei

cum și corpul meu

a fost stivuit.

Am icnit

și mai să mă înec cu tartina

pe care tocmai o îmbucam.

În același marfar

Am văzut și trupurile obosite

ale părinților mei,

pe care nu i-am iubit îndeajuns

înainte să-i ducă la cimitir.

Toți vecinii erau acolo,

colegii de serviciu,

bețivanii ce stârcesc în pivnița de vis-a-vis

până după închidere…

Dar când am văzut că și pe fiul meu

cel nenăscut

vor să-l stivuiască,

nu le-am permis.

l-am smuls din mâinile nespălate

ale hamalilor

și am fugit cu el,

am fugit

în lumea

unde mai este timp

de iubit.

 

 

Xxx

să fug și să mă întorc

poate mîine dimineață
stau cu ei la masă și

cer o felie de pîine

Cînd nu ne certăm mama pare fericită.

eu

nu știu să mătur sau
să fac sarmale

nu vreau sa mă mărit
nu îmi place să primesc cadouri de
8 martie

eu
am lăsat universitatea ”

Ce am făcut eu ca să merit toate astea

Mama mereu plînge

pling și eu
să fug și să mă întorc

poate mîine dimineață

xxx

Cineva spunea :

dacă nu îți merge la cărți

îți va merge în dragoste

Degeaba am pierdut conștient

toate partidele de cărți

Voiam sa zică că nu-mi merge la ele

Dar

În carantină

Oamenii stau

Fără dragoste și sex

Pentru unii carantina durează deja

mai mult de paisprezece zile

Ce ai dori cel mai mult să spun nimic

Sper că ești

Acolo unde nu mai e loc de întrebări.

Sper că ne vom revedea într-o zi

Și nu va mai fi loc de tăceri

Nici de acolade

Puncte de suspensie

Virgule

Semne de întrebare și alte chestii gramaticale

Atunci cînd nu mai este loc de nimic

Rămîne să îți asumi doar tot

Iar gramatica devine iubire.

Propunereea mea e să plecăm de la cele două versuri ale lui Julian Kornhauser „mama mea/bea” și să scriem o poezie. Urmând modelul propus de poetul polonez, adică să scriem o poezie în care se împletim două drame- drama mea și a mamei sau a mamei și a mea. Să împletim două nefericiri, căci, dacă mama ar fi fost fericită, poate și eu aș fi fost. Căci dacă mama nu era nefericită, poate nici eu nu aș fi fost nefericită. Dar mamei nu i-a mers în viață și, drept urmare, nici mie nu mi-a mers. Suntem legați ca într-un lanț. Un lanț contagios. Nefericirea se transmite ca ciuma.  Asta ar fi ideea.

Povestim despre cineva din cauza căruia suntem foarte nefericiți. Dar acel cineva e și el nefericit. Din cauza altcuiva. Aici, din cauza tatei.

Unchiul apare ca un contrapunct.

Asta ar fi propunerea.

 

Cui nu-i convine insa ar putea sa pia ca punct de plecare finalul poemului:

ce ai dori cel mai mult//

nimic/

doar să mă iubească și pe mine/

cineva un pic.

Mama mea cea dragă

Mama mea

bea

 

fiindcă nu a avut

parte de un bărbat ca lumea

și este nefericită

 

odată mi-a cumpărat pantofiori

erau prea mari

dar cu o curelușă roșie

 

unchiule

trebuie să fii foarte bogat

fiindcă la voi e atâta apă caldă

 

ce ai dori cel mai mult

 

nimic

doar să mă iubescă și pe mine

cineva un pic

 

XXX

Vă invit la un ceai virtual, prieteni, în casa mea virtuală, pentru că în cea reală s-a stins focul în vatră și de jur împrejur – sârmă ghimpată. După ce vom servi ceaiul virtual ne vom spune complimente virtuale, ne vom strânge brațele virtuale, ne vom pupa virtual și ne vom șterge pe buze, oare? Apoi veți merge pe la casele voastre ca să faceți dragoste virtuală… Treziți-mă, vă rog.