XXX

 

Mi-am așezat trupul meu

Rece

pe

Asfaltul umed

și rece

ca după ploaie

Undeva după umerii mei

trebuia să înflorească cireșul

Un trunchi ars de fulger

Ciobit de care îmi frîng degetele

În fața scărilor,

undeva între coaste,

o băltoacă

În care mai văd

ce a mai rămas din

lumina ochilor mei

Flori de camelie

le-am dat drumul în băltoacă

Apusul sîngeros și lacom

a mîncat totul.

Chiar și pe mine.

xxx

corpul online

îl plimbă

tastatura se-nmoaie

spre seară

furnicile

se rostogolesc spre pat

se aude o voce de priză arsă

a tăcut prea mult

mâine

va striga

şi ea

***

Când aveam șase ani

îmi era frică de nasturi

cu două sau patru găuri

care se căscau la mine

să mă înghită.

Mă ascundeam de ei

după fusta bunicii

care îmi tot spunea povestea cu năsturarul

care vine la copiii obraznici

și îi transformă în bumbi.

De frică să nu fiu transformată în nasture

am absolvit școala cu medalie de aur,

apoi facultatea cu diplomă roșie,

am obținut un serviciu bine plătit,

m-am măritat cu cel mai cuminte bărbat din sat,

am făcut trei copii,

o casă,

un șopron,

un beci,

o livadă…

Azi dimineața

l-am citit pe Henrik Ibsen

și am înțeles că bunica

a interpretat eronat povestea cu năsturarul –

în nasturi erau transformați doar cei

care își trăiau viața fără rost.

Am simțit un junghi la inimă

și tot atunci

am auzit bătăi la ușă.

Mașinal, am ridicat mâna

să-mi închei nasturii de la cămașă…

Prea târziu?

xxx

Pădurea în care ne-am rătăcit

În plină iarnă

În căutarea izvorului cu ape de culori diferite

La poalele satului în care locuia

Colega noastră de grupă Aurica…

Am lăsat la cămin un bilețel

Pentru colegele de cameră:

„Am plecat la Cetățuie”,

Fără să-mi dau seama

Că nici una din ele nu știa unde e.

Întroieniți, flămânzi,

Într-un final

Am revenit la locul

De unde am pornit.

Amurgise

Și nici o  mașină nu voia să ne ia,

De aceea am mers pe jos

20 de kilometri,

Iarna.

Eram supărată

Că nu ai găsit izvorul cu ape de culori diferite,

Dar am văzut

Cu câtă sârguință l-ai căutat,

De aceea te-am iertat

Și am mâncat în două cu săruturi

Colacul cumpărat de tine

De la primul magazin din oraș.

Se numea „Mandarin”,

Deși erau doar colaci pe tejghea.

„Dați-ne colacul de salvare”

I-ai spus vânzătoarei ursuze.

Îl mâncam fericiți

Și ne gândeam

Că nu am găsit izvorul cu ape de culori diferite.

Dar ne-am regăsit ieri,

După 30 de ani,

În pădurea noastră,

Am auzit clipocitul apei

Cu ape de culori diferite

În buzunare,

De aceea m-am bucurat să te văd

Traversând bulevardul „Grigore Vieru” –

Abia azi am găsit prilejul

Să te strig

În pădurea

În care ne-am rătăcit

În toiul iernii.

 

 

 

xxx

Am reușit de două ori să mă îndrăgostesc de tine

O tânără

Blândă și infantilă

O ideee cu care

Mă leg

La ochi

Și mă întind

în lumina

becului

ce a ars o

zi întreagă

Aștept

Trei ori consecutive

să revii sau sa pleci

Am descoperit

scuip

O ideee cu care

Să

Mă leg

La ochi

un bec

ars

în gură

xxx

ciupercile mucegaiesc

in cutie

aveam in plan sa facem

o ciorba grasa

ne vedeam lingandu-ne degetele

duminica asta sa scriem un

roman

despre oameni obisnuiti

lasam ingredientele

in sacosa

comandam pizza si

citim cartile altora

când Artiom era mic

 

când Artiom

era mic

el nu-şi nota fanteziile&poveștile

toate fanteziile&poveștile lui

erau în căpșorul lui

Artiom  nu avea nevoie de carneţel

toate fanteziile&poveștile lui

erau proiectate pe pereții camerei lui

prietenii lui

eroii adevărați

cântecele preferate

magiile&clovnii&animalele sălbatice

toate erau în căpșorul lui

Artiom era un proiector

de minunății și aventuri

iar pereții camerei lui

erau lumile lui

cu țările lui

oamenii lui

animalele lui

și obiceiurile lui

tot și toate erau ale lui

când Artiom era într-adevăr mic