„E rău.

Și doar speranța că mâine va fi și mai rău

ne ține-n viață”

 

Ion Mureșan

xxx

in ceainiul electric apa aproape fierbe o auzim

tot mai tare tot mai tulburator

se apropie de punctul in care

temperatura devine insuportabila ceainicul

se opreste

brusc

butonul se ridica automat

lasa un mic ecou

 

mintea mea are sedimente nedorite

ca niste particule de calcar care

se zvarcolesc pe fundul canii

cu ceai

eu le ignor

 

iar tu le amesteci,

te intreb de ce

le scoti la suprafata

 

ma inec cu ele, mi se lipesc de

gat

 

unde gasim ceainic nou pe timp de

carantina

*
Am întrebat-o pe mama
unde îmi sunt adidașii
în mașină de spălat unde să fie
Cum așa mama
Cu ce am o să mă încalț
Mi-a adus 2 perechi de

Adidași
Suri și
Ponosiți
Au mărimea 38 îți dai seama că nu îmi vin
I-a aruncat jos
A plecat
I-am luat în mână
I-am mirosit
Mi-am strâmbat nasul
Apoi m-am încălțat
Lasă că nimeni nu o să observe
Te duci la prezentare de încălțăminte
Sau la o zi de naștere ?!

Stau acasă de 2 luni
Hainele îmi sunt în geantă
Deschid ușa
Mă îndrept spre colțul camerei
Nu-i
Nici geanta
Nici hainele
Am inceput a plânge
am luat o cană
De lapte și o beam cu ciudă
Acum trebuia să mănânc carne nu sa beau lapte

A doua zi am aflat
că

A venit politia

în pădure
Și i-au arestat pe toți

care veniseră la

ziua de naștere a lui Costel

și nici măcar nu au reușit să se îmbete
și nici carnea s-o frigă

xxx

Privesc poza mamei.

Mama

Tace

De zece ani,

ceea ce nu-i era în fire,

fiindcă mamei mele îi

plăcea

să vorbească,

să-mi vorbească.

O poză în alb-negru.

Veche

Ca și crucea

Ei

pe care

În acest an

Nu am dat-o cu vopsea.

Tu îmi apari în mii

De pixeli și

taci la fel

ca mama mea.

Poate ai nevoie

De un restart.

Brațele mamei

care îmi fluturau de departe

acum

Sunt la doi metri

sub

pământ.

A tale la distanța

A două telefoane

Care ne ard neuronii

încât

Nu mai aprindem luminile

și în intuneric

ne îmbrățișăm.

Dar fiecare pe sine însuși

acolo unde suntem

la distanța a două telefoane.

Victor Fală:

Atinge tema razant. Multă retorică nesusținută de conținut. Imagini voit absurde, dar care nu reușesc să dea impresia de suprarealism (pentru asta e nevoie totuși de construirea unui imaginar unitar), ci doar de incoerență. Alunecare gratuită, nejustificată, în vulgar. Îmi scapă miza textului, nu e nici imagistică, nici emoțională, nici ideologică, pare un text construit din resturi doar pentru a prezenta ceva. Sunt convins că se poate mult mai bine.

 

Augustina Vișan:

Transmite emoție, însă nu îl voi comenta deoarece nu este deloc la temă.

 

Theodor Fusu:

Tangențial la temă. Poemul începe foarte bine, dar se diluează pe parcurs. Retorică care diminuează forța poemului și te scot din discurs: „numai nu de tine,/ Nu acum, nu aici, crede-mă nu e momentul.” Intervine un loc comun, iubirea ca armă. Iar alegoria de final cu greierul și furnica e ilară, adică efectul e cumva contrar tonului voit postapocaliptic al poemului. Aș păstra primele patru versuri și aș reconstrui cu mai multă atenție.

 

Victoria Toma:

Tangențial la temă și acesta. Transmite un pic de emoție, se poate însă exploata mai mult din emoția asta latentă a textului. Prima parte e justificativă și inutilă, poemul se concentrează de fapt în ultimele trei versuri. Dacă le citești doar pe acelea e mult mai puternic. Dacă vrei poemul dezvoltat, aș păstra doar acele 3 versuri din final și aș porni de acolo.

 

Artiom Oleacu:

Primul text cu adevărat la temă. Imersiv, cu imagini puternice, construiește o atmosferă, spune o poveste, poate fi dezvoltat într-un ciclu care poate creiona un univers întreg. Aș mai citi texte derivate din el, cu alte personaje. Bun.

 

Adriana Rusu

Un alt text la temă și bun. Îmi place construcția și ideea. Mi se pare totuși că are balast, zone care nu potențează agresiunea textului, pentru că el mizează pe agresiune. Aș începe direct cu „Mama tuturor mamelor e o mașină” și aș renunța în rest la toate zonele prea explicative (tip „Deci asta fac, te amăgesc cu plăceri ieftine, de care ești lipsit în lumea reală”), la întrebările retorice, dialoguri (tip „ Cît timp? Cît timp am fost de partea cealalta?”) și la efuziunile patetico-romantice (tip „Poate că te-am iubit prea mult ca să o accept”). Periat puțin poate ieși un text foarte bun. Atenție însă la limba română, apar foarte multe cuvinte stâlcite, scrise greșit.

 

Victoria Tatarin

Un text bun, la temă, coerent, închegat. Finalul însă pare destul de gratuit violent, doar pentru a produce un șoc. Textul însă nu are nevoie de șocul ăsta, tocmai deoarece pare că mizează pe un soi de tandrețe și sensibilitate la început, vorbește despre o poveste interioară, despre fragilitate și frică. Din punctul meu de vedere poemul se încheie la „Mi-e frică să nu ies din casă”. Ce urmează e un alt text, cu un alt imaginar, cu o altă voce, cu un alt discurs. Fragilitatea este înlocuită de agresivitate, interiorul este abandonat pentru exterior. Bun și acela, dar separat. Puse împreună produc o fractură care poate funcționa în cazul unui text narativ extins, cu voci schizoide, dar comprimate aici și lipite cumva nenatural nu fac altceva decât să își saboteze unul altuia atmosfera.

 

Rodica Gotca

Foarte bun text. Intervențiile pe care le-aș face sunt minimale și irelevante, un cuvânt în plus sau în minus, o tăietură de vers. E puternic, concis, fără burți. Senzația e de stranietate, dar o stranietate familiară, o agresiune insidioasă, non-violentă, care te amăgește și consumă din interior. Permite chiar o lectură de identificare care e foarte probabil să atragă cu atât mai adânc cititorul în realitatea poemului pe care o simți vie, pulsând, periculoasă și înșelător prietenoasă. Felicitări.

 

Vitalie Șega

La temă, bun, convingător. E fluid, firesc și transmite senzații intense. Cumva reușește să reproducă frustrarea comunicării online, îndepărtarea de corporalitate ca o amăgire, ca o scufundare într-un simulacru lipsit de nuanțe. Îmi plac mult ultimele versuri: „Emoji cu săruturi nu sunt nici sărate, nici amare, nici nu muşcă de buză/ sunt nişte sfere galbene cu puncte negre în loc de ochi.”

 

Olesea Enachi

 

E un text frumos, cu multă melancolie. Aș insista însă pe imaginea mamei din fotografie, aș dezvolta puțin textul acolo pentru a atinge o zonă confesivă și mai profundă. Atenție însă la final, metafora cu ochii și întunericul e destul de facilă.

 

 

xxx

Sentimentele prin culori

dorinţele prin emoji

iar complimentele printr-un LIKE

dacă vreau să vorbesc cu tine

aprind ecran de computer

dacă vreau să-ţi zic ceva

tastez

uneori nu te felicit de ziua ta

nu mă tem

ştiu că tot ce îmi vei face

vei lăsa messangerul gol,

nu vei răspunde la apel,

mă vei scoate din prieteni pe facebook

mă vei bloca pe instgram, twiter, zoom,

skype, vyber,

şi atît?

Era mult mai interesant

dacă nu prindeai gluma din prima

rădeam pân la lacrimi

şi-mi scăpa, că eşti precum o frână

o palmă peste gură

un cot în stomac

un bobârnac în coaste

iar timp de 10 minute cînd te îndepărtai

eu vedeam doar fundul.

În Matrix văd doar Hello, LIKE şi emoji cu săruturi.

Emoji cu săruturi nu sunt nici sărate, nici amare, nici nu muşcă de buză

sunt nişte sfere galbene cu puncte negre în loc de ochi.

 

 

 

Inter(fata)

 

Patul în care dorm e o simulare,

o microschemă la care mă cuplez prin cele 2 fire sure de păr

și rutina mea devine SF

pivotată un sistem semiotic marca Gutenberg.

 

De 4 săptămâ mă definesc electronic,

sunt profa de pe iconul gmail și zoom,

vocea silabisită, oprită, gonită la viteza 3x

(parafrazându-l pe Gibson:

My interface is my body),

sunt un simulacru prin excelență,

mă digitalizez intens

și o să fiu o păpușă cyberpunk

 

localizată în maps.me

 

într-un loc fără spațiu,

într-o gloată fără oameni,

într-un secol fără timp

 

la distanța unei cyber-mâini

 

care încearcă să mă strângă de gât.

 

(Rodica Gotca)

???

Pe partea cealaltă a ecranului nu se vor întâmpla lucruri vii niciodată

 

Atunci când rămâi singur acasă simți cum putrezește carnea pe tine

Simți că o să se desprindă

Nu vrei să cadă pe podeaua rece

 

Nimeni nu e aici să te ajute

Nimeni nu o să-ți dăruiescă zâmbetul Chelsie

Gheorghina negră poate fi numai una…

 

Mi-e frică de cei care nu ies din casă

Mi-e frică să nu ies din casă

 

Inventezi motive să te afli pe partea cealaltă

Sunt un om mai bun

M-am lăsat de băut

Nu mă doare în pulă de ceilalți

 

În ziare apar articole cu tine tăiat în 2

Te-au găsit în tufișuri, fără organe, fără sânge

În sfârșit vei fi faimos

În sfârșit mama se va mândri cu tine

Albastru Neon

 

Cum stăteam întinși pe somiera din sârmă

Sub pătura aia moale în pete arămii

Și cum umărul tău se lipise de al meu și mâinile noastre se încolăceau în aer

Cum cădea lumina albastră neon în dungi pe profilul tău

Și cum îți miroseam parul

și cum ți-am zis

 

Mama tuturor mamelor e o Mașină

Albastru Neon e primul lucru pe care îl vezi

Tremuri ca un miel plin de o mucozitate care îți face pașii alunecoși și nesiguri

“RAVF20060020 – prima dată e mereu cel mai greu pe urmă o să te deprinzi”

Instructorul îmi spunea “regulile jocului” până am ajuns în zona

X

 

Vezi în oglindă  varianta custom a avatarului tău

IMPECABIL PERFECT

“Rebirth successful, Welcome to the new World”

Transmisiunea trebuia să înceapă

Urma să văd de ce atâta lume a ales ecranul de sticlă și înfiorătorul Albastru neon

“Adriana, trezește-te ! Trebuie să te trezești, acum, ne-au localizat “

Lumina gri și putoarea de material biodegradabil m-au trezit

 

Realitatea mirosea

Corpul tău rămas de după ecranul albastru

Era o mitocondrie gigantică

Material biodegradabil din care se hrănea mașinăria

Cu gheare albastre de neon

“ Cât timp? Cât timp am fost de partea cealaltă? “

“ Adriana, trebuie să plecăm, Santinele ne-au găsit”

“ Cât timp? ! “  “ Cinci ani..”

“ Nu, nu poate fi adevărat, au trecut abia 2 ore ..m-am întors să raportez..trebuie să mă întorc, trebuie să-l găsesc ..până nu e prea târziu..”

“îmi pare rău , dar deja e prea târziu”

Corpul tău în care erau înfipte ghearele mașinăriei albastre a cedat

Fata îți era deformată într-o schimonosire ciudată de extaz

Înfiorătoare

Ai rămas fără piele, doar niște particule , particule albastre de neon

Deci asta fac, te amăgesc cu plăceri ieftine, de care ești lipsit în lumea reală

Te țin acolo până e prea târziu, și nu mai ai la ce să te întorci

Sună alarmă, santinelele erau la loc iar eu nu mă puteam mișcă de acolo

Tot ce voiam era să simt din nou umărul tău lângă umărul meu.

R

E

A

L

I

T

Y

Realitatea e mereu mai dureroasă

Poate pentru că ești din piele si oase

Poate pentru că simți

Poate pentru că te-am iubit prea mult ca să o accept

Poate pentru că ai schimbat doar carnea pe metal

Poate pentru că nu aș vrea să exist într-o realitate unde nu ești și tu

 

 

***

programare

sistem

programare

sistem

programare

programare capacitate caracter obicei

termenul de valabilitate…

tema!

vorbim despre:

CULEGERI

visul lui A. cu J.

el povesteşte

numărul A.O.

povesteşte că

Jennifer era

semăna cu o

acum nr [09/Е45-95]

vânătă

venită

dintr-un oraş cu

femei cu

picioare verzi buze violete cu

în continuare

femei cu

picioare verzi şi buze violete cu

conducătoarea oraşului

titlu:

numele

noaptea

se aşterne pe

A.O.

visează

numele

conducătoarea oraşului

este (într-un fel este)

noaptea

şefa delegaţiei

Vipera 3/4

noaptea se aşterne aspru pe bluza albă de catifea

iar

Jennifer

fluture violet

fluture violet în continuare A.O.

NU SE SINCRONIZEAZĂ CU SISTEMUL

INFORMAŢIE DETERIORATĂ

este prezentă

confruntarea cu

Vipera 3/4

confruntare cu

femeile cu picioare verzi şi buze violete cu

FLUTURELE

confruntare Jennifer

actriță

cu femeile cu picioare verzi şi buze violete

şi şefa delegaţiei

A.O.

ca din

spărgătorul de nuci

din lemn

de

salcâm

fără a participa la

războiul lunetiștilor

în ultimul capitol

infectat

privește știrile calm

are craniu verde picioare VERZI mici

butucănoase

cu tăieturi&striaţii

în colonia

vecină

se depistează şi

nr [56-12B4]

(interplanetar)

A.O.

scrie că atunci când Jennifer

nu apărea

în vise

el apela

la structura ei

părul lung

negru

ochii

în continuare A.O.

NU SE SINCRONIZEAZĂ CU SISTEMUL

INFORMAŢIE DETERIORATĂ

amintiri

cozonacul şi

vinul roşu

plus

o moleculă

plus

un crocodil versat&şmecher

capacitate

cameleon

concurent A.O.

numărul [56-12B4]

totalizator

CONCLUZIE:

triunghi eşec refugiu constrângere SPAŢIU

dereglare date

A.O.

:

capul meu o legumă

Jennifer

3 poziţii

Vipera 3/4

autism

cameleon dispărut în ceaţă

totalizator

ACTIVITATE ÎNRERUPTĂ

A.O.

în continuare:

privesc știrile calm

în acest craniu verde

nu paște nici o oaie

nici un păduche

capul meu e o legumă

v-am văzut atât de des

în plimbărie mele

noaptea prin parc

parcul

pe care

pe care

strănut pauză blocare date

proiecţie

A.O.

:

v-am văzut atât de des

în plimbărie mele

noaptea prin parc

parcul din oraşul sărat

parcul din oraşul gol

parcul din oraşul trist

parcul din orauşul singur

parcul din oraşul secat

parcul din amintirea mea

parcul pe care nu l-am auzit vreodată

şi marea de lângă el

A.O

:

mare mijlociu mic punct perfuzie

şansă luptă zâmbet cer

sfârşit lecţie

stocare document

dragi viruşi

facem legătura

tema pe-ACASĂ

CONCLUZIILE VOASTRE!