Sergiu STATI
xxx
când la balcon
părul tău
îți atingea fața
și eu te țineam de mână
la balcon
unde tu rotunjeai
cuvinte și legai vocale
la balcon
cu mine
de mână
la balcon
atât de simplu și atat de profund
o mie de cuvinte
nu mi-ar fi de-ajuns
pentru a exprima o singură privire
Augustina VISAN
Tema de scris de la Artiom OLEACU
De scris despre o taină.
Victoria TATARIN
Vitalie ȘEGA
xxx
ai părul nepieptănat de 3 zile
nespălat de 2 nopţi
ochii roşii
el nu te-a lăsat să dormi
te și temi să respir în preajma lui
ai impresia că şi răsuflarea ta l-ar trezi
straniu cît te-ai ataşat de el
încât el pare cel de-al șaselea deget al tău,
iar tu un picior de-al lui alunecat de sub plapumă
Doar eu în trening
cu gluga pe cap
cu schimburile murdare
în sacoşa cu calendarul anului 1998
în holul Centrului medical al mamei şi copilului,
ambii în bahile,
ambii aşteptând,
să adoarmă
ca medicul să-i pună vaccinul
dar am impresia că eu o să adorm mai repede
sau tu
gata
l-au vaccinat
dar te doare pe tine
eu deja am aruncat bahilele
și îţi zic
Haidem
de parcă ți-aș zice
el pare cel de-al șaselea deget al tău
iar tu un picior de-al lui alunecat de sub plapumă
Ion AGACI
xxx
din imaculat albul mi se ramifică pe membre.
distanţa asta de la apariția unei lumini către stingerea alteia
cu cât mai mult e traversată cu atât devine mai scurtă,
eu
cu convingerea că nu mă subestimează şi totodată conștient că
cât de jos nu aş fi
cerul mi-e întotdeauna vizibil
aduc înălțimea pe platou şi demonstrez că
de aceasta nu se ţine decât o
frânghie vacantă
dar din căderea în verde cu
nuanţe de febră şi
aciditatea stomacului
să pretinzi la un obiectiv cu
ajutorul căruia să poți capta
aceste
imagini şi nu ai nevoie de vreo
instruire sau de susținere
calcă în imaculat
ca albul să se ramifice pe membre
şi nimeni nu anulează opțiunea de-a ne
închide ochii
Augustina VISAN
*
Avea bocancii negri și jegoși
S-a aplecat spre mine
M-a apucat de cap și
Mi-a ars o palmă
Am tăcut
Aveam doar 10 ani
A început să desprinda ciulini de pe
vesta sa de lana
și să ii arunce
S-a uitat la mine
de ce nu mi-ai spălat bocancii
A doua zi m-am dus la școală
cu buza sparta
Sergiu STATI
xxx
„dimineata dormi dragostea mea”
goala în lanul de grau
din lan ți se zaresc doar ochii
doua perechi de ochi care mă urmăresc
mici
imi zgarai fața patata de sange
intr-o vineri
ochii tai de sticla imi vorbesc
buzele tale
la miezul noptii
pe pat doar petale de iasmină
glasul tău la miezul nopții
te caut prin odaie
alerg după tine ca o insecta care
se asteaptă ca dintr-o clipă în alta să fie
strivită
Vitalie ȘEGA
xxx
se feresc unii de alţii ca de ciumă
îţi deschid uşa dar gîndurile oricum îs perverse
în uniformă cu beretă roşie, îţi verifică buletinul
de parcă peste noapte ai devenit infractor
se jură că iphonul e original, dacă-l cumperi de la ei
cerşetori care la rându lor cerşesc
colegi care înainte spuneau anecdote acum îţi arată doar degetul din mijloc
au o gaură mică în mijloc pentru a mânca răsărită a bea mohito, sau cafea
cu paiul ori pentru a fuma o ţigară din cînd în cînd
panicați de la bărbie până deasupra sprincenelor
colorați cu desene animate
într-unul Tom fuge de Jerry că a prins coronavirus,
ele se scot doar dacă trebuie de înjurat
o fetiţă de 18 ani la primul sărut
I se înmoaie genunchii şi moare
ochi singuratici şi cenuşii
o pisică nimerită în ploaie
cu ochi căprui ca ai Sorinei
Dacă m-ar vedea acum oare m-ar recunoaşte