xxx

ieșeam desculț

în zăpadă

pictam flori

în zăpadă

flori din glastră

în zăpadă

cât ai trăit tu

în fiecare zi

am pictat flori în zăpadă

Flanela

Mihai Ursachi

Îţi aminteşti desigur flanela violetă,
flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem
în cea mai frumoasă din serile noastre;
despre care spuneai că îmi şade
ca o armură de smalţ, ştii tu, în seara
când ne porniserăm împovăraţi de garoafe şi iasomie
către Ierusalim, când madam Zambilovici
ne-a dat câte două tartine (ca să avem pe drum)
flanela pe care apoi am adus-o
fluturând ca un steag zdrenţuit în războaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hangiu,
până ce-a fost absorbită prin pori şi s-a asimilat
în toate celulele trupului meu,
şi în schelet,
iar ţesătura ei sclipitoare a devenit un ţesut.
De ce încerci să negi,
de ce pretinzi că nu ştii ce flanelă,
ce seară, ce Ierusalim şi aşa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipăi, s-o vezi,
să o dezbrac, tocmai acuma când nu se mai poate,
de ce pretinzi că n-a fost nici o flanelă,
că nu mă vezi, că nu mă simţi, că nu mă recunoşti?

 

 

TEMA DE SCRIS

Scriem oirce vrem plecând de la primul vers al poemului – Îţi aminteşti desigur flanela violetă- și încercăm să facem ceva total difert de ce-a scris Ursachi. Eventual, nu din perspectiva celui care poartă flanela, ci a celui/ cea care îl vede și discută cu el.

Dragă Dumitru,

 

Am citit cu atenție cei zece poeți pe care i-ai pus pe blog.

 

Sunt poeți-poeți, cu credința aia neclintită în poezie fără de care muntele realității nu se mișcă din loc, pentru a-ți arăta ce e-n spatele lui. E un mare noroc pentru ei să aibă aproape un scriitor ca tine – tu, cu credința ta, ai mișcat deja munții din loc – și o vei mai face. Dacă vor fi atenți la tine, o vor face și ei. Unii au început deja.

 

(E și pentru tine un mare noroc să-i ai aproape – credința lor pură te ține departe de blazare & te ține, în fond, viu. Te invidiez pentru asta, îmi aduc aminte cât de esențială a fost pentru mine Zona Nouă – cum este încă.)

 

Te rog să-i asiguri de admirația mea – îi voi urmări cât voi putea de atent.

 

Am notat câteva sugestii pentru fiecare. Pot să le ia în seamă sau le pot foarte bine arunca la coș, știu și ei singuri ce au de făcut.

 

Te îmbrățișez cu drag,

Radu

 

 

Artiom Oleacu

 

– foarte mișto jocul persoanelor – un joc de măști în care nu mai știi, de la un punct încolo, cine e eu & cine e tu; mi-a adus aminte de mopete și ipostazele a lui Mircea Ivănescu;

 

– aș tăia versurile „de obicei / cînd vorbesc cu tine / cu mine”, anticipează tot ce se întâmplă în poem – și, în plus, sunt o lungime inutilă;

 

– jocurile cu măști pronominale din Berryman, Dream Songs – care-i plăceau și lui Mușina, invocat așa de des în poezia lui Artiom (copertele din seria de poezie a lui Mușina de la Aula erau „furate” după coperta de Collected Poems a lui Berryman, ca un omagiu secret).

 

Olesea Enachi

 

– faină atmosferă gotică, te prinde din prima & te duce apoi unde vrea, o variantă basa la Convorbiri cu diavolul a lui Ion Mureșan;

 

– aș zice gânduri infectate; și, de asemenea, pulsează venele;

 

– aș schimba ultimul vers – „aprind lumina Nu dispari” – cred că ar adăuga la atmosfera gotică, așa cum e acum toată senzația aia de creepiness dispare, dat fiind că a fost doar o halucinație.

 

Ana Roman

 

– o idee prea vorbăreață; poemul începe de fapt de la „merg la bucătărie să fumez” – aș tăia versurile de până acolo;

 

– un aer de familie cu poemele lui Fleur Adcock din High Tide in the Garden;

 

– e o furie prea conținută – aș lăsa-o să iasă mai la suprafața poemului.

 

Vitalie Șega

 

– ezitant la început – poemul își găsește de fapt subiectul abia de la versurile cu paracetamolul; aș elimina versurile de până acolo;

 

– construcția „fără de tine” e compromisă poetic de la Vlahuță încoace :), afară cu ea;

 

– o variantă de sentimentalism desperado care te prinde, cred că o cură de Ginsberg ar fi bună.

 

Sergiu Stati

 

– laconism & lipsă de declamație & antisentimentalism – calități rare & bune pentru poeți;

 

– tocmai de aia finalul prea sentimental & think pink nu e bun – acolo ar trebui să fie un bang, un contrapunct al calmului din poem, o creștere de ton – nu o liniștire suplimentară;

 

– îmi aduce aminte de poemele în proză ale lui Michael Palmer; de asemenea ar ajuta, ca exemple perfecte de subminare sarcastică a suprafeței liniștite a poemului, „relatările” lui Constantin Acosmei.

 

Victoria Tatarin

 

– imaginație explozivă, îmi place tare mult cum se desfac imaginile & situațiile una din alta, are ceva (ca tehnică, nu ca atmosferă) cu telescoparea imaginilor unele din altele la Ion Mureșan;

 

– aș scoate versurile astea două de la început, prea convenționale: „Cu oamenii importanți din viața ta / Pui mâna pe telefonul de lângă pat”, poemul câștigă fără ele;

 

– nu-mi place „toți ucigașii care s-au sinucis”, sună și repetitiv, și melodramatic; aș înlocui „ucigașii” cu altceva, care să insoliteze mai mult.

 

Adriana Rusu

 

– bună conductoare de emoție; cred că ar fi utile cure de Iustin Panța (pentru tehnica regizării emoției) & de Radu Andriescu (pentru regizarea colocvialului);

 

– aș scoate versurile de la „e și parte din tine” până la „nici o atingere”, prea melodramatice;

 

– plus o cură extensivă de Mircea Ivănescu, înainte chiar de cele din Panța & Andriescu – au în comun reactivitatea la „lumina rece” & reținerea disperată a emoției.

 

Peter Raicu

 

– aș reformula „mă infectezi cu dor”, prea sentimental – eventual „te ating cu privirea infectată” sau așa cumva;

 

– și aici aș reformula – aș zice ceva de genul „în singurătatea camerei mele respir aerul tău vindecător” sau așa ceva;

 

– bună emoție – există însă tentația vorbăriei, a bavardajului, a explicării excesive – n-ar strica o cură de poeți sarcastici & brevilocvenți – tot Constantin Acosmei îmi vine în minte, plus frații Vakulovski, plus Richard Brautigan (deși și Brautigan e de multe ori prea vorbăreți – dar sarcasmul & ironia lui sunt OK).

 

Rodica Gotca

 

– bun poem mistic, imagini grozave, imaginație plastică remarcabilă;

 

– singurul loc în care e un pic retoric e acolo cu „promițând repararea geamurilor sparte” ș.a.m.d. – poate dispărea cu totul versul ăsta, ar fi mai bine fără el;

 

– Rilke cel din „Cartea vieții monahale” (nu știu cum e tradus în română, Das Buch vom moenchisches Leben), de fapt orice Rilke – și, pentru variante mai aproape de noi ale misticismului poetic, Eleven Addresses to the Lord ale lui Berryman, poemele târzii ale lui John Ashbery.

 

Augustina Vișan

 

– narativitate bună, știe cum să creeze emoția prin poveste, talent sigur pentru proză, poate chiar mai mult decât pentru poezie;

 

– absență aproape totală a imaginii – poezia are nevoie să se coaguleze în jurul imaginii, numai așa își poate face nucleosinteza;

 

– cură de poeți ai imaginii – Voronca sau Cărtărescu sau Mureșan, ei trei în primul rând.

 

Victor Fală –

 

calitatea cea mai mare: inventivitatea lingvistică, plăcerea cuvintelor rare, delicii de estet; – pe de altă parte, ironist & sarcastic a la Sorescu (ca în final) – și asta e, deocamdată, greu de armonízat cu estetismul; poetul vrea să fie deodată Sorescu & Dimov – și asta nu se poate; – ar merge o cură de estetți sarcastici, chiar dacă nu-s poeți întotdeauna – Wilde, Cioran, Nabokov – se poate învăța de la ei cum să faci frumusețea & senzorialismul verbal să coexiste cu sarcasmul.

xxx

Când vreau tare să vorbesc cu plăcerea

Îți ating zâmbetul cu lapis lazulii

Înrădăcinați până în vârfurile degetelor de la picioare

Ca să nu par prea infectat sau ifosard

Iau acul ceasului cu care adineaori

Scoteai rămășițile pasiunii dintre dinți

Și-l îndrept spre ora 14 căci pare mai…

Ultima vreme nu-mi prea pasă din ce cană beau

Cu fluturi, ciuperci, sau floare de căpșună

Nu-mi pasă nici unde mi se dă de băut

Apuc mânerul și cu-n tremur ușor agit cana

Suflu în mărarul de deasupra

Apoi sorb din zeama acră

Unica posibilitate emoționant vindecătoare după beția de ieri

Sorb până mă îmbăt

Iar mâine mă trezesc cu alta-n față

Bon soir !

vindecare

 

cînd vreau foarte tare să vorbesc cu tine

vorbesc cu mine

de obicei

cînd vorbesc cu tine

cu mine

te întreb mă întreb

cu ce te cu ce ne

ocupăm azi

dacă Alexandru Muşina

îţi ne zîmbeşte

zîmbim şi noi

orîcît de trist nu ţi-ar

nu ne-ar fi

e ca o atingere

dacă afară se dă un copil în scrînciob

atunci ieşi

ieşim şi noi afară

ca să ne răcorim sufletele

numeri

numărăm ferestrele

de la dreapta la stînga

şi de la stînga la dreapta

dacă te mă ne trezim

iar motanul

e încălţat şi ne cîntă la chitară

atunci te ne prefacem

că e ziua lui de naştere

jucăm fotbal prin casă

şi ne batem cu săbiile

cînd cineva dintre noi e

bolnav ori infectat

luăm o pauză

nu te nu ne spălăm o săptămînă

şi ne comportăm ca maimuţele

după asta totul revine la normal

e ca o vindecare

 

xxx

Când vreau foarte

Tare să vorbesc

Cu mine

Sting luminile Îmi trag

Un scaun să-ți fac loc

Arunci

Gânduri infecte

Pe care torn alcool

Din sticla ce o țin În mâni

Îmi plusează venele

Le atingi cu pretext

Scuipi în pahar și mi-l

Întinzi să ne infectăm ambele

Eu cred în vindecare

Aprind lampa iar tu dispari

xxx

stau singură de o lună într-o casă

mare, nouă cu ecou în cea mai faină zonă din

oraș și mă gândesc care este

rostul meu în viață.

merg la bucătărie să fumez (m-am apucat iar de

fumat) văd picioarele și burta unui gândac pe

geam. deschid iritată fereastra abia

aștept să-l extermin. are un punct roșu și e mai

neagră decât altele ca ea. suntem mai

buni cu buburuzele decât cu ceilalți gândaci.

fumez cu ea lângă mine.

seara, mai e încă acolo,

neclintită. iar eu mă întreb oare ce e în capul ei

cand sta cu orele pe geam și mai ales ce

trebuie să fac ca să nu plece

niciodată de lângă mine?

Iepuri

Cînd vreau foarte tare să vorbesc cu ea

mă ia cu o provocare

îl rugum şi mă uit la acel chip de porţelan

la 2 măsline dulci ce mă urmăresc

Mă tem şi le vreau alăturea,

Ele se rotesc în craniu inventând nebunii sadice

uite

am plasat detergent de spălat vase pe limbă,

îl mestec printre dinţi

Am o rugăminte

Nu mai lua paracetamol

doar că sunt pastile şi ajută,

doar că sunt albe,

doar că ai citit că dacă le i-ai pîna la 90 previi alzheimer

îl mestec, n-ai grijă

Nu eşti infectată,

şi da, văd şi eu iepuri,

care sar de la etaj la etaj,

Nu te teme ei nu vor intra la noi,

căci noi avem ceai de mentă.

Doamne, iarăşi ai lipsă de aer

precum un sportiv pe linia de finiş asfixiat

muşcă oxigenul cu gura,

Respiră te rog,

Mestec ce vrei doar respiră, te rog!!

Mă gândesc că eu sunt cel infectat

eu depind de tine ca osul de articulaţie

fără tine nu mă mişc peste linia de finiş,

făr de tine aerul nu are culoare,

hai cu mine şi o să împărţim aerul,

promit în jumate,

hai cu mine şi nu vei avea nevoie de paracetamol

să te vindeci,

iepurii se tem de oameni

alungă-i.

 

xxx

suntem in carantina de 5 saptamani izolati eu,tu, picii suntem calmi si restul lumii sunt in panica unii sunt acasa altii prin paturi de spitale nu mai avem cum sa ne plimbam prin parc sa mergem in ospetie am ajuns asa zile cand vreau foarte tare sa vorbesc cu Dumnezeu ma rog pentru toti in fiecare zi Slava Domnului ca nu sunt infectat stam cuminti acasa citim povesti pentru cei mici citim biblia si vedem mereu exista o solutie vindecarea este in puterea credintei noastre.