Temă de scris de la Ciprian Măceșaru

Prieteni, tema pe care v-o propun are legătură cu călătoria. Dar nu cu orice fel de călătorie. Pentru că în această perioadă suntem nevoiți să stăm în casă, m-am gândit ca tema să reia titlul unei cărți celebre: „Călătorie în jurul camerei mele”. Cu dor de voi și de Chișinău, vă îmbrățișez! Ciprian

Vitalie ȘEGA

xxx

Am îndoit firele de iarbă cu spatele meu

ele m-au primit printre ele,

furnicile încearcă să mă ridice şi să mă ducă în muşuroiul lor,

cică ele ridică greutăţi de 3 ori mai mare decât corpul lor,

eu obserrv cum ele se adună în jurul meu,

eu observ cum susură izvorul,

cum briza rece îmi îngheaţă degetele de la picioare,

eu aiurea îmi rotesc ochii în orbite

şi exclam la fiecare stea descoperită,

ele sunt miliarde

iar eu sunt singur

și obosit

un vreasc trosneşte

nu-mi pasă chiar de o să vină tot muşuroiul de furnici

şi mă vor cără în spate în casa lor,

oricum e mai cald la ei,

Olesea ENACHI

xxx

beau vin dintr-o sticlă

și nu știu dacă e pe jumătate plină sau

pe jumătate goală

și nu știu daca

Tu nu ești la fel

Ca sticla asta de Bostovan roșu

pe care o țin în mână și

care e

Pe jumate plină

Sau mai degrabă

pe jumătate

Goală

și atunci mă întreb

Ce rost mai

Are să scriu

Daca ce mă doare

Încă mă doare

și dacă

Fac lucrurile pe jumătate

Deschid o altă sticlă

dar

Pe asta o

Beau până

La ultima

picătură

și când nu mai am ce bea

Îmi mușc

Buzele

și îmi trag

plapuma peste

Mine

Și adorm

și când dorm

Luna îmi pliază

Gândurile

Le înmulțește

și eu

mă învârt ca un

Rând

De păsări

Ce exprimă

Frumusețe

Dacă tot pleacă

și se face

tot mai frig

iar eu

Te plasez

Pe repeat

Ca pe Amy Winehouse

Narcisele

Ce mi le-ai

Dat s-au

Ofelit

Cred

au presimțit

ceea ce urma să se întâmple

propunere de scris

istorii din copilarie si adolescenta, istorii din timpul scolii, istorii individuale, impletindu-se cu istorii ale unor tragedii colective, ca in aceasta poezie de:

Ovidiu Genaru
12 iunie 1948

Ieri au arestat trei dintr-a opta.

Parcă au intrat în pământ. Azi

doi. Unul e Mircea eminentul

liceului. Merge la închisoare

merge la închisoare și a doua zi

conform procedurilor traversează

orașul prăvălit pe podeaua

unui camion rusesc.

Ca exemplu. Să fie spectacol. Să fie circ.

Patru arme cu glonțul pe țeavă sunt

îndreptate spre

fioroasa captură.

Dușmanul poporului poartă pantaloni scurți.

Pânză militară vopsită maro din

sărăcia postbelică. Dușmanul

de clasă are o mie de fețe. Ca să deruteze Statul.

Un comisar răspunde la numele Grimberg.

Unul Grimberg de la Bacău a ajuns mare mahăr la Secu.

Mircea are

18 ani și crede că va fi împușcat.

Îi este frică. Îi este frică

să nu devină un erou.

Familia noastră nu-i obișnuită cu astfel

de anomalii.

propunere de scris

istorii din copilarie si adolescenta, istorii din timpul scolii, istorii individuale, impletindu-se cu istorii ale unor tragedii colective, ca in aceasta poezie de:

Ovidiu Genaru
12 iunie 1948

Ieri au arestat trei dintr-a opta.

Parcă au intrat în pământ. Azi

doi. Unul e Mircea eminentul

liceului. Merge la închisoare

merge la închisoare și a doua zi

conform procedurilor traversează

orașul prăvălit pe podeaua

unui camion rusesc.

Ca exemplu. Să fie spectacol. Să fie circ.

Patru arme cu glonțul pe țeavă sunt

îndreptate spre

fioroasa captură.

Dușmanul poporului poartă pantaloni scurți.

Pânză militară vopsită maro din

sărăcia postbelică. Dușmanul

de clasă are o mie de fețe. Ca să deruteze Statul.

Un comisar răspunde la numele Grimberg.

Unul Grimberg de la Bacău a ajuns mare mahăr la Secu.

Mircea are

18 ani și crede că va fi împușcat.

Îi este frică. Îi este frică

să nu devină un erou.

Familia noastră nu-i obișnuită cu astfel

de anomalii.

Tema pentru azi

„Descopăr uimit că ce credeam a fi al meu de fapt nu-mi aparţine! Ce uşor ne poate fi luat totul! Nu posedăm de fapt nimic.
Nu mai pot rămâne total în iluzie. Ce înseamnă a fi om în aceste condiţii?”

Andrei ȘERBAN

Ion AGACI

*
e vorba de a te cățăra în vârful arţarului
pentru a vedea dacă tunetul
e cu adevărat
căruță cu cai condusă de
Arhanghelul Mihail
şi să primești bătaie că ai căzut.
e vorba de a te apleca peste iarbă.
iarba de iulie care taie
ca ploaia cea de iulie
care trece prin tine
să nu te ude
ca să nu primești bătaie.
din toate ușile
cineva strigă
„La masă”

Theodor FUSU

xxx

De profeisie sunt pianist,

stau într-un bloc cu 7 etaje,

apartamentul meu se află la etajul  6.

Cânt aproape în fiecare zi,

dar am și eu o mică problemă, ca toți

oamenii, dealtfel.

La ultimul etaj, adică la  7,

trăiește o fetiță de 7 anișori,

e mică și doarme la amiază.

Iar eu în acest interval de timp nu prea pot să cânt deloc,

nici măcar vreo piesă în „si” major.

A treia propunere

Poți să scrii poezie în timpul marilor catastrofe?

Are rost? Ce sens are când cineva e omorât sau moare lângă tine? Când tu însuți în curând poți fi ucis? Ce rost are să mai scrii poezie?

Asta se întreabă Milosz, referindu-se la experiența pe care a avut-o în timpul ocupației naziste.

Iar răspunsul lui e că are rost. Are rost să scrii poezie, fiindcă „haosul nu e pentru totdeauna”.

Are rost să scrii poezii. Dar o altfel de poezie. Altfel. Una foarte directă. „Tinzând spre maxima goliciune estetică”:

Czeslaw MILOSZ

BIETUL CREȘTIN PRIVEȘTE GHETOUL

 

Albine năvălesc peste ficatul roșu

Și troienesc furnici un negru os

Începe sfârșierea mătăsii și călcarea,

 

Încep să fie sparte sticlă copac aramă

nichel argint

ghips tablă strune frunze surle

globuri cristal

poc! fosforic foc pe galben zid

înghite păr de om și animal

Albine umplu figuri de plămân

și troienesc furnici osul cel alb, 

sunt sfâșiate pânză, în cauciuc și piele

Tot ce-i țesut hârtie materie solz de

șarpe păr sârme

pereți și-acoperiș iau foc și jarul înhață din

podele

rămâne doar

Pământul nisipos

batjocorit cu un copac

uscat

abia săpând tunelul merge straja-câtiță

 

cu o lanternă mică și roșie în frunte

atinge trupuri îngropate  numără și

se strecoară

distinge cenușa de om  multicolorii

vapori

scrumul fiecărui om după alt ton de

curcubeu

albine năpădesc urma roșie

furnicile împresoară locul de pe trupul meu

mi-e teamă, tare mi-e de cârtița- străjer

umflată-i e pleoapa ca a patriarhului

ce-a stat mult în lumini de lumânări

citind a neamului mare carte

ce să-i spun eu evreu al Noului

Testament

ce așteaptă de două mii de ani Iisus să se

întoarcă?

Trupul meu sfârtecat mă va trăda

privirilor lui

Și mă va pune între cei ce-ajută moartea:

cei necircumciși.