xxx

 

eu sunt o cochilie în care

te tin la adapost

 

o larva mica

 

firul de iarba ce apare primavara

 

talpile talpile patate de sange

 

zambetul dupa ploaie

 

parul parul de matase impletit

 

o floare de mac

 

marea

 

o plaja mare

 

4 urme pe plaja

 

pe o plaja foarte mare

 

4 perechi de ochi

xxx

mi-as amputa picioarele

iti scriam biletele

iti puneam flori pe banca

mi-as taia si manile

ma topeam de emotii

mi-as scoate si ochii

xxx

 

zambetul tau aduce in fiecare zi soarele pe cer

primii fulgi de nea mi-au cazut la picioare

e decembrie

de 10 ani fara tine

cel mai frumos ar fi sa fiu eu

cel calcat de-o masina

xxx

 

Cu trup de cal

Și portul de pisică

Te strângi tiptil la

Trupul meu

Ce țese întunecime

din mierea prea lichidă se arcuiesc

coloane în

Capul meu

brusc aud

fanfară și

Îți simt

spatele prea încordat

xxx

Am început să te văd cu adevărat când

te-am atins

Desenam cu

degetul silueta perfectă a unei vaze

de parcă

atingeam apa usor

călduță într-o dimineață de

Ianuarie

Un sărut muiat într-un vin roșu

demisec

toate stelele

Străluceau în culoare verde

Eram gata să le număr

pe toate

Apoi

fără să te întreb

am adormit între două coline

???

tipul care

îți promitea 3

copii tipul care îți

gătea lasagna la

8 martie tipul care ți-a

scris un ciclu in volumul de

debut tipul care ți-a

citit din Bukowski gol in

bucătărie tipul care

dormea la balcon

când se supăra pe

tine tipul care te-a făcut să

renunți la visele tale despre

Praga Bratislava sau București

Tipului ăla

eu încă vreau să îi scurtez

barba

odată la 2 săptămâni

și să fumăm împreună

la balcon

ascultând Alt-J

 

 Recenzie de carte

”Ca să ai o zi bună trebuie să cuprinzi 7 oameni, sau să dai cuiva în bot”

 După ce am citit „Scrum”, cartea de versuri a Veronicăi Ştefăneţ, cu care aceasta a câştigat concursul de debut al Editurii Max Blecher, am avut impresia că cenuşa strânsă în aceste poezii e una existenţială, ea aparţinând  unui om cu o vastă  experienţă de viaţă, acumulată nu doar între ieşitul în curte şi venitul la mâncat supă, când te strigă mama de la fereastră, ci fiind cu mult mai largă și mai dramatică.

,,Mi-am epuizat-o prin spitale/în tuburi băgate/ în uretre/ anestezii şi operaţii/ reanimări şi ambulanţe/ toată rezerva s-a dus pe copii/ unul a murit/ altul învaţă să mă mintă”.

Iar cenușa aceasta o şlefuieşte până devine smarald.

Poezia sa situată între rugăciune și înjurături, seamănă foarte mult cu un drum.

Intertextualizând cu tot felul de cântece rock sau jazz, poeta își etalează dramele, însă la modul ironic.

”Ca să ai o zi bună trebuie să cuprinzi 7 oameni, sau să dai cuiva în bot.”

O ironie ușor sarcastică se ridică deasupra  poeziilor sale ca un abur, și îți rămâne în minte chiar și după ce le termini de citit ca niște lipitori pe piele.

„Toţi poeţii sunt nişte rataţi”, ne spune poeta și din această clipă încolo ironia sa devine autoironie și începe să strălucească aidoma unui boţ de aur.

Versuri scurte, compuse doar dintr-un cuvânt, se derulează cu repeziciune: „apă, burete, spumă, clătesc,/ apă, burete, spumă, prosop,/ apă, propsop”. Cuvintele se aliniază în poezia ei precum vrăbiile pe un fir de înaltă tensiune, transmițând o emoție copleșitoare, care devine armătura întregului edificiu textual.

Titlurile poeziilor ei sunt precum pușca aia din piesele lui Cehov.

Totul împușcă în poezia sa. Până și niște termini medicali seci.

Găsindu-le în debutul unei poezii („edem cerebral sever, multiple hemoragiiintercraniale/ subarhainaidală bilaterală ventricol stîng ventricol drept/ microcefalieventriculo megalieparalizie cerebrală /atrofia nervului optic atrofia nervului auditiv scolioză gradul IV/insuficienţă pulmonară acută”)/ începi să simți o neliniște ciudată, o angoasă sufocantă, de care nu vei scăpa până la finalul poezii. Completată și cu un sentiment acut de milă, trăiești toată această dramă ( despre o mamă care și-a pierdut un copil de zece ani) ca și cum ar fi a ta. Și chiar devine a ta și începi să te bâlbâi. De parcă ție ți-ar fi murit un copil. De parcă acel copil ar fi fost al tău. Cum spuneam și mai înainte, poeziile sale din acest volum balansează între regăciuni și înjurături, fără a înclina într-o parte sau în alta.

Cel care vorbește în aceste poezii îți devine un om drag și apropiat,  și îți dorești doar un singur lucru ca prietenia dintre voi să reziste în timp şi spaţiu.

Autoarea și-a presărat foarte multă sare pe rană ca să scrie cartea și eu am luat foarte multe calmante ca s-o pot termina. O carte excepțională!

 

???

I-am zis Honey fii gentil

Vroiam să par încrezută

și să-i arăt cât de bine îmi cunosc corpul

Vino mai aproape baby

Sunt deja femeie

Vroiam să-mi spui că am un corp electric

Vroiam să ne sărutăm ca în filmele americane

lângă un cămin goi și aparent fericiți

Fetele mi-au spus că prima dată doare

XXX

În ultimul timp

tot mai des priveai în jos ca să vezi

unde-ai ajuns

Ai deschis ușile multor cabinete

Voiai măcar în unul să găsești o oglindă

Dar intuiția îți spunea că

oglinda se află

în afara clădirii

xxx

Încui uşa,

de 3 ani locuiesc la bloc,

Nimeni nu mă salută

Azi toţi vecinii îmi urează o zi bună,

cred că ştiu că mă duc la dentist.

De obicei când mă îndepărtez de scară

un căţel mic cât o unghie mă latră

e

o tradiţie

astăzi tace şi se uită la mine

ştie

încotro mă îndrept.

O dată în săptămână o pisică

îmi

retează calea

astăzi galant

mă lasă să trec prin faţa ei

Ştia că mă aşteaptă dentistul.

Pe scaun, o doamnă de 40 mă vede

vânăt la faţă,

– Sunteţi bine?

Mă tem de două lucruri în viaţă

de dentişti şi frizeri.

Soarta ţine cu mine şi m-a lăsat chel ,

însă dinți în gură tot mai am.