xxx
banca pe care am stat
împreună
o vedem prin fereastră
alergăm fără noimă
la balcon
ca să ne uităm de sus la ea
fără noimă
vântul e
ca un semn
zâmbetul tău acum
când
spațiul de afară e ca un
fermoar
închis
xxx
banca pe care am stat
împreună
o vedem prin fereastră
alergăm fără noimă
la balcon
ca să ne uităm de sus la ea
fără noimă
vântul e
ca un semn
zâmbetul tău acum
când
spațiul de afară e ca un
fermoar
închis
Finalul m -a dat gata. Asimilarea lunii cu un fermoar inchis… Frumos👍👍👐
ApreciazăApreciază
Aș reduce din strofa a doua
primul „fără noimă” (alergam la balcon…).
Este un poem bun, cu un final reușit prin comparația destul de sugestivă.
ApreciazăApreciază