Artiom Oleacu

xxxx

„Eram mic, aveam șase ani.”

( Radu Andriescu)

Eram mic, aveam șase ani.

îmi scoteam ochiul şi-l puneam la

soare

Gică prietenul meu imaginar

se aşeza pe scaun lângă el

îl privea cu uimire

dar nu-l deranja

ochiul se-ncălzea la soare

peste jumătate de oră

îşi cerea picăturile

îi aduceam picăturile

îşi picura în ochi

după asta se mai încălzea

încă jumătate de oră

eu şi Gică ne urcam prin copaci

şi rugumam frunzele ca gândacii

până ne făceam gurile verzi ca doi extratereştri

ceilalţi copii ieşeau afară şi ei

dar nu vorbeau cu noi din cauza părinţilor

ceilalţi copii aveau şi ei prieteni imaginari

Antonio îşi scotea urechea neagră

de porc prăjit şi-o punea alături de ochiul nostru

ochiul se-ntorcea cu spatele

iar urechea neagră de porc prăjit a lui Antonio

se prefăcea că nu-l observă

Ioana îşi aducea nasul într-o remorcă micuţă

acoperită cu o pătură

nasul se iţea de sub pătură

şi înghiţea aerul cu repeziciunea unei balene

Mihaela ieşea şi ea

cu o batistă în poală în care era înfăşurată gura ei

avea o gură mare ca marea neagră

pentru că crăpa multe dulciuri

aduse de tatăl ei care venea acasă

odată-n doi ani

gura Mihaelei era plină de carii

şi periculoasă ca o şopârlă

Sorin ieşea şi el cu îngheţata

lui preferată de căpşune

şi-şi flutura picioarele umflate

ca pe două baloane colorate

umplute cu hârtie colorată

se împărţea doar cu prietenii imaginari

ai Ioanei şi Mihaelei

prietenul meu imaginar

Gică îl bătea pentru asta

îl ameninţa pentru asta

îi zicea c-o să-i scoată

ochiul şi atunci îşi va pierde

picioarele pentru totdeauna

prietenul imaginar a lui Antonio

ne împrumuta bicicleta lui

pentru că urechea lui neagră de porc prăjit

nu suporta gălăgie şi ceartă

când lucrurile se domoleau

părinţii noştri îşi scoteau feţele buhăite pe fereastră

şi ne chemau

acasă

exact când urma să ne împăcăm şi să

înceapă distracţia