XXX

Tudor a luptat în războiul ruso-moldovenesc din *92

Tudor a făcut armata sovietică pe un submarin în adâncul oceanului

Tudor a fost mercenar în Fâşia Gaza,

Tot el a fost printre militarii ONU, de menţinere a păcii, în Africa

Tudor se întorcea acasă cu avionul

şi a intrat în vorbă cu un conaţional, despre viaţa de peste hotarele ţării

Tudor nu se teme de război şi de gloanţe,

În aeroport a fost întrebat, de ce nu ia măsuri contra coronavirusului:

– Da ce n-am ce face?!

Peste o săptămână Tudor a reluat discuţiadin avion cu acelaş conaţional

la Spitalul de Boli Infecţioase Toma Ciorbă.

Si acum, acum, de ce taci?

xxx

o mică biserică, unde

oamenii erau lipiţi unii de alţii

ca

icoanele de perete

mulţi deja purtau măşti

şi preotul purta mască.

Masca se umfla ca un balon şi

se dezumfla conturând acele trăsături ale feţei,

pe care nu le acoperea barba.

2 buze şi partea superioară a obrajilor

Toţi cei perezenţi stăteau cu capetele plecate în jos,

de parcă urmă să li se taie capul, pentru păcatele săvârşite

în fose mi se contopeau arome de mir, tămâie,lemn vechi şi lumânări

din cauza măştii purtate, preotul se ruga în şoaptă

Toţi şedeau cu capetele plecate, doar Alex,

se întoarse spre mine şi mă-ntrebă

tu eşti sigur că nu ne-njură ?

Și oare nu ar avea pentru ce,

mai ales pe tine?

*
metafora asta nu e atât

de profundă pe cât pretinde a

fi,

nu e atât de

impactantă,

amprentată,

cristalizată,
nu te atinge şi nu te

distinge prin

faptul c-o ştii.
metafora asta e o  afluentă a

răului Styx,

parcurgând metamorfoza

gumei în dungă

lichefiată,

şerpuind caloriferul de

lângă capul meu în

timp ce stau culcat,

alimentându-mă
cu eventuale frecvenţe

energice, pentru ce

urmează a se întâmpla
după ce voi

atinge pământul cu picioarele.
adevăratul pământ cu

adevăratele mele picioare.

xxx

Mi-ar plăcea mult, să nu

ne schimbăm cu poze despre fericirea

altora să ne schimbăm în pozițiile

fericirii

noastre

mult mai mult

mi-ar plăcea să răsuflăm

față-n față decât să stăm față-n față

cu ecranele

care ne mănâncă încetișor din

inimi

mi-ar plăcea să-ți simt muțește

greutatea buzelor pe buzele mele

în locul greutății insuportabile a

cuvântului dor pe care ți-l spun deseori

”ne rugăm tăcuți”

teodor dună