xxxx
„Eram mic, aveam șase ani.”
( Radu Andriescu)
Eram mic, aveam șase ani.
îmi scoteam ochiul şi-l puneam la
soare
Gică prietenul meu imaginar
se aşeza pe scaun lângă el
îl privea cu uimire
dar nu-l deranja
ochiul se-ncălzea la soare
peste jumătate de oră
îşi cerea picăturile
îi aduceam picăturile
îşi picura în ochi
după asta se mai încălzea
încă jumătate de oră
eu şi Gică ne urcam prin copaci
şi rugumam frunzele ca gândacii
până ne făceam gurile verzi ca doi extratereştri
ceilalţi copii ieşeau afară şi ei
dar nu vorbeau cu noi din cauza părinţilor
ceilalţi copii aveau şi ei prieteni imaginari
Antonio îşi scotea urechea neagră
de porc prăjit şi-o punea alături de ochiul nostru
ochiul se-ntorcea cu spatele
iar urechea neagră de porc prăjit a lui Antonio
se prefăcea că nu-l observă
Ioana îşi aducea nasul într-o remorcă micuţă
acoperită cu o pătură
nasul se iţea de sub pătură
şi înghiţea aerul cu repeziciunea unei balene
Mihaela ieşea şi ea
cu o batistă în poală în care era înfăşurată gura ei
avea o gură mare ca marea neagră
pentru că crăpa multe dulciuri
aduse de tatăl ei care venea acasă
odată-n doi ani
gura Mihaelei era plină de carii
şi periculoasă ca o şopârlă
Sorin ieşea şi el cu îngheţata
lui preferată de căpşune
şi-şi flutura picioarele umflate
ca pe două baloane colorate
umplute cu hârtie colorată
se împărţea doar cu prietenii imaginari
ai Ioanei şi Mihaelei
prietenul meu imaginar
Gică îl bătea pentru asta
îl ameninţa pentru asta
îi zicea c-o să-i scoată
ochiul şi atunci îşi va pierde
picioarele pentru totdeauna
prietenul imaginar a lui Antonio
ne împrumuta bicicleta lui
pentru că urechea lui neagră de porc prăjit
nu suporta gălăgie şi ceartă
când lucrurile se domoleau
părinţii noştri îşi scoteau feţele buhăite pe fereastră
şi ne chemau
acasă
exact când urma să ne împăcăm şi să
înceapă distracţia
Atelierul de creative writing „Vlad Ioviță” 