Victoria TATARIN

???

Când patul meu e

singurul loc din lume în

care mă simt în siguranță

toată lumea îmi plânge

de milă

Inima mea și a altor

oameni mici ca mine se

contractă și crapă ca un

foc de artificiu de anul

nou

Siguranța e atunci când

faci un puzzle începând

de la piesele din margini

Poți calcula proporțiile și

cantitățile

Când aveam 6 ani era

mai ușor să nu mă

gândesc la scopul meu

pe pământ

Când aveam 6 ani

părinții nu mi-au spus că

pot deveni vânzătoare la

Linella

Tot mai mulți oameni

eșuați în jurul meu

De parcă toți ar vrea să

prevină lovitura

Continui să o fac pe

proasta

Poate e nevoie de încă 6

ani ca să îi aud

Adriana RUSU

xxx

„Eram mică, aveam șase ani”

(Radu Andriescu)

Cînd aveam 6 ani

Ne-am mutat din apartamentul

Cu o cameră de la cămin

Din cămeruța cu o singură fereastră

3×12 cu nr 12 unde în

fiecare an de ziua mea

Încăpeau cele 12 nane cu familiile lor

și vecinii

Unde în fiecare vară doar cu 2 scaune și

niște pături

Construiam palatul colibă în care încăpea

Și noptiera micuța cu

televizorul și ursul de pluș

Unde deși era destul de înghesuit

și nu erau decit citeva lucruri

Reușeam să găsesc mereu

ascunzători noi cînd mă jucam

De-a v-ați ascunselea

Ne-am mutat într-un apartament

pe care tot eu l-am ales

Pentru că am zis că seamănă

cu o biserică

Și deși avea podurile înalte și arcuri rotunjite

cu flori

Și deși în baie erau steluțe fosforescente

ca aveai impresia

Că până și

cadă e o navă cosmică

Și deși aveam camera mea

Inima îmi stătea la camera

micuța

12×3 cu nr 12

Rodica GOTCA

xxxx

„Eram mică, aveam șase ani”

(Radu Andriescu)

Eram mică, aveam șase ani

Credeam că tata pleacă într-o expediție,

Că mama nu poate plânge,

Că planeta noastră a fost cândva plată și

a stat pe spatele unor elefanți, urcați pe o țestoasă.

Îmi părea că pot avea un frate mai mare

Și că fericirea e acolo, după deal

Doar trebuie să întinzi mâna și să o „culegi”

Peste douăzeci de ani, credințele mele s-au ruinat,

Toate

Am rămas în fața unui șantier,

Nu am avut nevoie de aceste adevăruri,

Nu mi-a folosit la nimic faptul că tata a plecat de acasă,

Că planeta e o minge de volei,

Că fratele mai mare nu este,

ori chiar dacă este,

nu-l voi putea găsi vreodată

Și că după deal este alt deal,

iar după acesta un altul.

N-am așteptat douăzeci de ani să

aflu acest lucru, să mă consolez că, na,

asta e viața matură.

Eram mică,

aveam șase ani și știam suficient pentru a fi

fericită.

Artiom Oleacu

xxxx

„Eram mic, aveam șase ani.”

( Radu Andriescu)

Eram mic, aveam șase ani.

îmi scoteam ochiul şi-l puneam la

soare

Gică prietenul meu imaginar

se aşeza pe scaun lângă el

îl privea cu uimire

dar nu-l deranja

ochiul se-ncălzea la soare

peste jumătate de oră

îşi cerea picăturile

îi aduceam picăturile

îşi picura în ochi

după asta se mai încălzea

încă jumătate de oră

eu şi Gică ne urcam prin copaci

şi rugumam frunzele ca gândacii

până ne făceam gurile verzi ca doi extratereştri

ceilalţi copii ieşeau afară şi ei

dar nu vorbeau cu noi din cauza părinţilor

ceilalţi copii aveau şi ei prieteni imaginari

Antonio îşi scotea urechea neagră

de porc prăjit şi-o punea alături de ochiul nostru

ochiul se-ntorcea cu spatele

iar urechea neagră de porc prăjit a lui Antonio

se prefăcea că nu-l observă

Ioana îşi aducea nasul într-o remorcă micuţă

acoperită cu o pătură

nasul se iţea de sub pătură

şi înghiţea aerul cu repeziciunea unei balene

Mihaela ieşea şi ea

cu o batistă în poală în care era înfăşurată gura ei

avea o gură mare ca marea neagră

pentru că crăpa multe dulciuri

aduse de tatăl ei care venea acasă

odată-n doi ani

gura Mihaelei era plină de carii

şi periculoasă ca o şopârlă

Sorin ieşea şi el cu îngheţata

lui preferată de căpşune

şi-şi flutura picioarele umflate

ca pe două baloane colorate

umplute cu hârtie colorată

se împărţea doar cu prietenii imaginari

ai Ioanei şi Mihaelei

prietenul meu imaginar

Gică îl bătea pentru asta

îl ameninţa pentru asta

îi zicea c-o să-i scoată

ochiul şi atunci îşi va pierde

picioarele pentru totdeauna

prietenul imaginar a lui Antonio

ne împrumuta bicicleta lui

pentru că urechea lui neagră de porc prăjit

nu suporta gălăgie şi ceartă

când lucrurile se domoleau

părinţii noştri îşi scoteau feţele buhăite pe fereastră

şi ne chemau

acasă

exact când urma să ne împăcăm şi să

înceapă distracţia

Adriana RUSU

Paltonul meu de cașmir bordo

Îmi apasa umerii dar nu mă salvează de frig

Miinile mele albe cu mișcări tremurînde s-au apucat

Să scoată o țigară din pachet iar apoi cumva caraghios

Încercau să o aprindă

Buzele mele au simțit gustul amar al tutunului

Și au scos un nouraș de fum străveziu

Cumva parcă estompînd întunericul spre mine au

Călcat două siluete

Nu i-am auzit vorbind dar fiind doar buze am înțeles

Ce au zis

„Domnișoară cunoașteți că pe terenul de

Joacă nu se fumează?”

Abia atunci am sesizat scaunul verde și rece de sub mine

Abia atunci am văzut cum lumina gălbuie a felinarului

Făcea ca pomi și gardul să prindă formă

Și am început să aud cum ploaia sună pe acoperișul

Căsuței de plastic de pe teren

Într-adevăr eram pe un teren de joacă

„Domnișoară vom fi nevoiți să întocmim un proces verbal

Și va trebui să achitați amenda.”

Toate cuvintele sunau cumva plat și îmi provocau dezgust,

nu voiam să aud nimic

Și nu-i puteam percepe decit ca două obiecte străine

Parca de pe altă planetă

Însă cumva buzele mele au bolborosit

„Am probleme”

„Pff, cică probleme!Ha! „

„Ce fel de probleme poate să aibă

O fetișcană ca tine?

Cînd o să trăiești cu 3 copii într-un

Apartament cu o odaie, o să vezi probleme!”

Abia atunci am observat sprincenele negre și ochii căprui

Umerii, nasturii și pantofii, erau 2 oameni

Mi s-au făcut ochii mari de parcă abia atunci am început să

Înțeleg ce se întîmplă și am fost cuprinsă de un val de furie

„Cine naiba te crezi, că să-mi zici că problemele mele nu

Înseamnă nimic?

Cu ce drept îți asumi că problemele tale

Sunt mai grave ca ale mele?

De ce neștiind nimic faci atît de ușor

Presupuneri?

Sau ne întrecem cine e mai nefericit?”

Aveam impresia că sunt un cîine din ăla mic care latră la un uriaș

Pentru ca se părea că nu m-au auzit

Pentru mine durerile mele erau la fel de reale ca verigheta de pe degetul lui

La fel de reale ca pixul cu care scria raportul

La fel de reale ca acel raport

Și la fel de reale ca amenda pe care am achitat-o a doua zi

Adriana RUSU


xxx

Dacă o să-ți lași șireturile libere

În cele din urmă o sa te împiedici

Nu poți fi liber cu adevărat

Universul însuși este o pereche de șireturi gigantică

Timpul va fi cel care o să te împiedice

ca totul să meargă bine

de aceea, ar fi mai bine să ai șireturile legate

A fost o căzătură groaznică

Dar cum zice mama

pînă la nuntă (oare până la nunta cui?)

o să treacă.

Sergiu892405

xxx

a trecut luni, a trecut marți, a trecut și miercuri, e iarăși duminică trebuie să o iei de la început e jumătatea lunii mai întinsă pe asfaltul umed într-o baltă de sânge când cerul se revărsă curg râuri de lacrimi eu sunt mut ca o stafie clopotele bat nu vreau să te împart cu nimeni

Adriana RUSU

xxx

Sunt prea neestetică

ca să arăt estetic deasupra ta

în ochiul de oglindă de lîngă pat

Deși sînii mei se încadrează perfect în palmele tale

Deși umărul tău se așează perfect sub barba mea

Deși umbrele noastre se contopesc

Nu-mi place să mă uit la noi în oglindă

Adevărul e că mă deranjează ciupearca de la picior

De parcă la toată imperfecțiunea mea s-a mai adăugat

un vîrf de linguriță ..

și deja e prea mult

E prea mult ca să mă accept în brațele tale

Deși tu ești gata să găseșt

Secțiunea de aur chiar și în

Ciupearca mea de la picior

Eu nu sunt gata să-mi accept urîțenia.

Ciupearca o să treacă.